27. Erau doi fraţi călugări care de multă vreme trăiau în dragoste împreună la un loc. Iar vrăjmaşul diavol, zavistuindu-le traiul lor cel bun, a vrut să-i despartă pe unul de celălalt. Deci, a făcut între dânşii pricină ca aceasta: fratele cel mai mic a aprins lumânarea şi a pus-o la locul ei. Iar diavolul făcând pacoste, a doborât lumânarea şi s-a stins. Fratele cel mare scârbindu-se de aceasta, l-a lovit cu mânie pe fratele său peste obraz, iar el cu smerenie i s-a închinat lui până la pământ, zicând: iartă-mă, frate, că te-am scârbit, ci aşteaptă puţin până o voi aprinde iar. Dar puterea lui Dumnezeu l-a muncit pe acel diavol până ce s-a făcut ziuă. Dacă s-a făcut ziuă, diavolul a mers în capiştea idolească şi se jeluia mai marelui său, spunându-i toată întâmplarea şi ce a făcut acelor călugări şi cum s-a smerit călugărul cel mic celui mai mare. Pentru această smerenie l-a muncit pe el puterea lui Dumnezeu până la ziuă. Acestea diavolul spunându-le şi jeluindu-se stăpânului său în capiştea idolească, iar templierul întâmplându-se în acel ceas acolo şi auzind cele ce se jeluia acel drac, se mira de neputinţa lor şi umilindu-se în inimă, a mers la o mânăstire şi s-a făcut călugăr iscusit şi smerit. El spunea fraţilor: smerenia risipeşte puterea vrăjmaşului, căci eu am auzit dracii grăind şi vorbind între dânşii, cum că de vom face oarecare tulburare şi gâlceavă între călugări şi se va întoarce unul dintr-înşii şi smerindu-se se va închina fratelui său, atunci acela toată puterea noastră o risipeşte. Aceasta auzind noi, fraţilor, să ne silim să câştigăm smerenia, care risipeşte puterea diavolului. Şi aşa Dumnezeul păcii va fi cu noi şi ne va feri de toate laţurile vrăjmaşului. A căruia este slava în vecii vecilor, amin.
28. Povestesc unii despre un bătrân oarecare că a petrecut şaptezeci de săptămâni mâncând o dată în săptămână. Deci, se ruga lui Dumnezeu pentru un cuvânt din Scriptură să i-l descopere şi nu-i descoperea lui Dumnezeu. Astfel, a zis în sine: deşi am făcut atâta osteneală, încă nimic n-am câştigat. Voi merge de acum la un frate şi-l voi întreba. Şi dacă a închis chilia, vrând să plece, a fost trimis îngerul Domnului la dânsul, grăind: şaptezeci de săptămâni ai postit şi nu s-a apropiat rugăciunea ta de Dumnezeu. Iar când te-ai smerit a ieşi la fratele tău, sunt trimis să-ţi vestesc ţie cuvântul; şi acestea spunându-i-le a plecat de la dânsul.
29. Zis-a un bătrân: aceasta este vindecarea omului şi aceasta vrea Dumnezeu: să-şi arunce omul greşeala asupra sa înaintea lui Dumnezeu.
30. A fost un episcop într-o cetate şi din lucrarea satanei a căzut în curvie. Făcându-se adunare în biserică pentru slujbă şi neştiind nimeni de păcatul lui, el singur a mărturisit înaintea norodului, zicând: eu am căzut în curvie. Şi a pus omoforul său pe prestol, zicând: de acum nu vă mai pot fi episcop. Şi a strigat tot norodul cu plângere, zicând: păcatul acesta asupra noastră, numai rămâi în episcopie. Iar el a zis: de voiţi să rămân în episcopie, faceţi ceea ce vă voi zice. Şi poruncind să se închidă uşile bisericii, s-a aruncat pe sine la o fereastră cu faţa în jos şi a zis: nu are parte de Dumnezeu cel ce ieşind nu va călca pe mine. Şi au făcut după cuvântul lui şi călcând peste el, ieşeau. Şi când a ieşit cel de pe urmă, s-a făcut glas din cer, zicând: pentru multa lui smerenie i-am iertat păcatul.
31. A zis un bătrân: cel ce are smerenie, smereşte pe draci, iar cel ce nu are smerenie, este batjocorit de draci.
32. A zis iarăşi: nu numai cu cuvintele să te smereşti, ci şi cu mintea. Căci a te înălţa în lucrurile cele după voia lui Dumnezeu, este cu neputinţă fără smerita cugetare.
33. Către un sihastru mare care a zis: de ce mă lupţi aşa satano?, i-a răspuns satana, zicând: tu eşti cel ce mă lupţi pe mine, prin smerita cugetare.
34. S-a întrebat un bătrân: când dobândeşte sufletul smerenie? Şi şi-a răspuns: când se îngrijeşte de răutăţile sale.
35. A zis un bătrân: precum pământul niciodată nu cade, aşa nici cel ce se smereşte.
36. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: ce este sporirea omului către Dumnezeu? Şi i-a răspuns bătrânul: sporirea omului este smerenia, căci pe cât se pogoară cineva în smerenie, pe atâta se înalţă în sporire.
37. A zis un bătrân: dacă, smerindu-te, vei zice cuiva: „iartă-mă“, îi arzi pe draci.
38. Un frate era la Chilii şi la atâta smerenie a ajuns, încât acesta se ruga totdeauna: Doamne, trimite-mi trăznet, căci fiind sănătos nu Te ascult.s
din Patericul sfinților bătrâni
