16. Zis-a un bătrân: proorocii au făcut cărţile şi venind părinţii, au trăit după Scriptură. Cei de după dânşii le-au învăţat pe de rost şi le-au şi scris pe când cei de pe urmă, le-au pus deşarte pe ferestre.
17. Nişte fraţi ieşind din chinovie, au mers în pustie la un sihastru. Acesta i-a primit cu părere de bine şi precum este obiceiul sihaştrilor, văzându-i osteniţi, le-a pus masa mai înainte de vreme şi din cele ce avea le-a pus dinainte şi i-a odihnit. Iar dacă s-a făcut seară, au cântat cei doisprezece psalmi. La fel şi noaptea. Iar bătrânul priveghea singur şi i-a auzit pe amândoi, grăind unul către altul: sihaştrii cei din pustie se odihnesc mai mult decât noi, la mânăstirile cele mari. Dimineaţa, vrând ei să plece la un bătrân aproape de sihastru, le-a zis: închinaţi-vă bătrânului din partea mea şi să-i ziceţi să nu ude buruienile. Şi au făcut aşa. Iar acela auzind, a priceput cuvântul bătrânului şi i-a ţinut până seara nemâncaţi. Dacă s-a făcut seară, au făcut slujbă mare şi după aceea le-a zis: să mai odihnim, pentru voi, de vreme ce sunteţi osteniţi. Şi le-au pus dinainte pâine uscată şi sare, grăind că se cade a prăznui pentru ei şi a turnat puţin oţet în sare. Apoi, sculându-se, au făcut priveghere până la ziuă şi le-a zis: nu putem săvârşi pentru voi pravila toată, de aceea, odihniţi-vă, de vreme ce sunteţi călători! Şi făcându-se ziuă, voiau să fugă, dar el îi ruga: mai şedeţi puţin la noi, măcar trei zile, după obiceiul pustiului. Ei însă, n-au vrut să şadă, dar văzând că nu-i lasă, au fugit fără ştirea bătrânului.
18. Un frate l-a întrebat pe un bătrân: de mi se va întâmpla să mă îngreuiez de somn şi va trece vremea pravilei mele şi nu vreau să mai încep de supărare slujba, ce să fac? Şi i-a răspuns bătrânul: de ţi se va întâmpla să dormi până dimineaţa, sculându-te, închide uşa şi ferestrele şi fă-ţi slujba, pentru că scris este: a Ta este ziua şi a Ta este noaptea, căci în toată vremea este slăvit Dumnezeu.
19. Zis-a un bătrân: este un om care mănâncă mult şi încă nu se satură şi este altul care mănâncă puţin şi se satură. Deci, cel ce mănâncă mult şi încă i-ar mai trebui, are mai mare plată decât cel ce mănâncă puţin şi se satură.
20. Un frate l-a întrebat pe un călugăr mic: oare, bine este să taci, sau să grăieşti? Şi i-a răspuns: de sunt cuvinte deşarte, lasă-le, iar de sunt bune, dă-le loc bun şi grăieşte-le! Însă şi bune de sunt, să nu zăboveşti cu ele, ci îndată să le tai de la tine şi te vei odihni.
21. Ieşit-au oarecând nişte călugări din Egipt la Schit. Şi văzând cei de la oraş pe cei de la Schit mâncând degrabă, s-au smintit. Înştiinţându-se de aceasta preotul, a vrut să-i mângâie şi a propovăduit în biserică, zicând poporului: postiţi şi lungiţi rânduiala postului vostru, fraţilor! Atunci au dat să plece egiptenii care veniseră dar au fost opriţi şi dacă n-au mâncat în ziua cea dintâi, s-au îngreuiat. Aşa că i-au făcut să mănânce tot a doua zi. Cei de la Schit însă n-au mâncat toată săptămâna. Iar dacă a venit sâmbăta, au şezut egiptenii cu bătrânii să mănânce. Şi fiindcă egiptenii se temeau să mănânce, unul din bătrâni l-a apucat pe un egiptean de mână şi i-a zis: mănâncă cu socoteală, ca un călugăr! Acela şi-a smucit mâna, zicând: lasă-mă, că mor de foame în această săptămână, nemâncând fiertură! Şi i-a zis bătrânul: dacă pieriţi mâncând a doua zi, cum de vă smintiţi de cei ce postesc totdeauna câte o săptămână? Iar ei cerând iertare, au plecat bucurându-se.
22. Zis-a un bătrân: dacă va petrece cineva într-un loc şi nu se va asemăna locului, însuşi locul îl izgoneşte pe acesta, căci nu face fapta locului.
23. Zis-a un bătrân: de face cineva lucrul lui Dumnezeu, aşa fiindu-i voia, nu este pentru Dumnezeu lucrul lui. De este cu neştiinţă, ştiu că va veni la calea lui Dumnezeu, neumblând la cei mai bătrâni să asculte, ci ca şi cum ar şti însuşi, se socoteşte pe sine, cu anevoie va veni la calea lui Dumnezeu.
24. Iarăşi a zis: de va petrece lucrătorul la locul unde nu sunt lucrători, nu va spori. Însă poate să se nevoiască ca să nu se pogoare. Iar cel ce nu lucrează, dacă va petrece cu lucrătorii, şi se va trezi, va spori, iar de nu, nici în jos nu se va pogorî.
25. Iarăşi a zis: sufletul de va avea cuvânt iar fapte nu va avea, este asemenea cu pomul ce are numai frunze, iar roade nu are. Căci precum pomului, care este încărcat de roadă şi frunză, îi şade bine, aşa se aseamănă cuvântul, sufletului care are lucruri bune.
din Patericul sfinților bătrâni