36. Unui călugăr care petrecea în Schit i-a fost pârât feciorul lui la stăpânire şi l-au prins. Deci, i-a dat de ştire maica tânărului, grăind: să scrii stăpânului să-l slobozească. Călugărul i-a răspuns: de îl va slobozi pe el, nu va prinde pe altul în locul lui? Iar trimisul i-a răspuns: aşa este, va prinde pe altul. Deci, răspunzând monahul, a zis: ce folos am eu, dacă îl va lăsa pe acela, aducând bucurie în inima maicii sale şi luând întristarea de la ea o va arunca în inima altei mame?
37. Acelaşi părinte lucra rucodelie multă şi lăsa o mică parte pentru nevoia sa, iar cealaltă o împărţea lipsiţilor. Dar fiind foamete, a trimis o maică pe fiul ei la dânsul să le dea câteva pâini. Auzind aceasta bătrânul, a zis către fiu: mai sunt şi alţii în oraş să le trebuie ca şi vouă? Iar el a răspuns: sunt mulţi. Şi a închis uşa după el şi lăcrimând, a zis: mergi, fiule! Cel ce are purtarea de grijă pentru toţi, Acela să facă şi pentru voi. Deci, l-a întrebat un frate, zicându-i: dar nu ţi-a fost milă de l-ai lăsat aşa pe fiul tău? Bătrânul i-a răspuns: de nu se va nevoi omul pentru tot lucrul, plată nu va avea.
38. Zis-a un bătrân: tot vicleşugul care nu este deplin vicleşug, acela nu este vicleşug şi toată dreptatea care nu este deplină, nu este dreptate. Căci se aseamănă omul care nu are nici gânduri bune nici gânduri rele, pământului din Sodoma şi Gomora, care de vreme ce este sărat nu face nici roadă, nici neghină. Pe când pământul cel bun răsare şi grâu şi neghină.
39. Iarăşi a zis: copilul cel ce îşi rosteşte cuvântul între cei mai mari ai săi, este asemenea cu omul ce vâră foc în sânul fratelui său.
40. Un bătrân a fost întrebat: ce înseamnă pentru cuvântul cel deşert să dăm seamă? Răspuns-a bătrânul: orice cuvânt s-ar grăi despre pricina trupului, vorbă deşartă este. Numai ce se grăieşte despre mântuirea sufletului nu este vorbă deşartă. Mai bine este însă decât toate să tăcem. Dacă începi a grăi de bine, la mijloc vine vorbă deşartă.
41. Zis-a un bătrân, cel ce fură şi cleveteşte sau alt păcat face şi după săvârşirea păcatului suspină şi se defaimă pe sine, vine la pocăinţă. Dar cel ce are ură în inima sa, ori mănâncă, ori bea, ori doarme, ori umblă, îl mănâncă pe el ca un venin. De unde se vede că nedespărţit are cu sine păcatul iar rugăciunea i se face spre blestem şi toată osteneala îi este neprimită, chiar de şi-ar vărsa sângele său pentru Hristos.
42. Zis-a un bătrân: eu urăsc slava deşartă a tinerilor, de vreme ce se ostenesc şi plată nu au, căutând spre slava omenească. Iar alt bătrân mai iscusit i-a zis: eu le-o iubesc, că mai bine este şi mai de folos, celui tânăr a se slăvi iar nu a se lenevi. Căci am văzut mărindu-se, înfrânându-se, priveghind, goi umblând şi dragoste câştigând şi necazuri suferind pentru laudele cele omeneşti. Dar vieţuind aşa, îi vine darul lui Dumnezeu şi îi zice: de ce nu te osteneşti pentru tine, ci pentru oameni? Atunci nu mai râvneşte să caute spre slava omenească, ci spre slava lui Dumnezeu. Şi auzind bătrânul cel dintâi, a zis: aşa este, cu adevărat.
43. Un bătrân a fost întrebat: oare, bine este să înveţi dumnezeiasca Scriptură? Iar el a răspuns: oile primesc păşunea cea bună de la păstor şi se îndulcesc să mănânce, iar de mănâncă şi lucruri din pustie şi când le prinde jeg de spinii pustietăţii, rumegă acea păşune şi li se îndulcesc gurile şi se astâmpără jegul de spini. Aşa şi pentru om, bună este deprinderea Sfintelor Scripturi spre pizmuirile dracilor.
44. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, grăind: care este fapta sufletului care să facă roadă? Şi i-a răspuns bătrânul: fapta sufletului este liniştea trupului, rugăciunea cea multă a trupului, să nu vezi greşelile străine, numai ale tale. Şi de va suferi omul acestea, nu va zăbovi să aducă roadă sufletului.
45. Un frate l-a întrebat pe un bătrân: cum au unii descoperiri şi arătări îngereşti? I-a răspuns bătrânul: fericit este cel ce îşi vede păcatele sale totdeauna, căci acesta totdeauna se ţine treaz. Şi i-a zis fratele: eu am văzut un frate izgonind dracii din alt frate. Şi i-a zis bătrânul: eu nu voiesc să izgonesc draci şi să tămăduiesc neputinţe, ci doresc şi-L rog pe Dumnezeu să mă urască pe mine diavolul şi să mă curăţesc de gândurile cele spurcate şi aşa voi fi mare. De îşi va curăţi cineva inima şi-şi va face fără lene slujba ştiut este, că împreună cu părinţii cei purtători de minuni se va învrednici împărăţiei celei cereşti.
din Patericul sfinților bătrâni
