O, câte aş avea de spus aici! Câte aş avea de mărturisit!…dar simt că mă îneacă plânsul…
Într-o luni noapte, sfâşiată de durere, mă rugam aşa:
…Doamne, unde îmi e iubirea mea de altădată ce mă făcea să alerg spre locul rugăciunii odată cu fraţii mei?!…ca atunci când ei îngenunchează şi eu să mă proştern…când ei ridică mâinile şi eu să le înalţ…când ei lăcrimează şi eu să-mi fac ochii izvoare…Cum aş putea să mai stau alături de ei?…Cum aş putea să îi mai privesc în ochi?!…Cum să le mai şoptesc iubirea, dacă la ceasul iubirii prin rugă, eu eram aşa departe…O, Doamne, iartă-mă! Şi fraţii să îmi ierte iubirea mea slabă…
O, Doamne, ce am făcut cu darul Tău! Ce am făcut cu iubirea ce îmi clocotea în suflet? Ce vânt a stins-o? Ce grindină a rănit-o?…Vino, Doamne, în cămăruţa mea! Vino cu Iubirea Ta şi toarn-o din nou în suflet, val după val…
Ştiţi ce încep să cred tot mai mult? Că trebuie să întindem mâinile şi înspre Cer şi unii spre alţii…
Parcă Îl aud pe Domnul spunând:
Apropiaţi-vă şi vă iubiţi!
Îmbrăţişaţi-vă topind toţi inimile în UNA !
Sărutaţi-vă rănile unii altora!
Unele lucruri trebuie să le faceţi doar voi…
Eu vă pot da doar îndemnul…
Oh! Ce bucurie ar fi pentru Mine!.
Oh! Ce bucurie!…
Mărturisesc sincer: mă simt ca un copil cu părinţii divorţaţi.
Dar mă gândesc că îmbrăţişarea noastră, a tuturor, prin iubirea sinceră, poate îi va înduioşa pe părinţi, poate vor simţi mustrarea în cuget….poate vom fi iar ca atunci, în dulcea dragoste dintâi…
Miriam
PS. Ne dorim să începem cu aceste gânduri o serie de postări de la inimă la inimă, care să ne aducă mai aproape unii de alții. „Nimic nu adună pe cei risipiţi ca iubirea.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Cred că ar trebui intitulată aceasă rubrică: ,, Scrisori către noi înșine„.
Nu poţi să te rogi cu lacrimi fără să iubeşti, şi nu poţi iubi fără să te rogi. Rugăciunea este măsura iubirii noastre faţă de aproapele.
Şi, dacă iubirea ne îngenuchează, tot ea ne îndreaptă paşii înspre a întâmpina…
Așadar vă așteptăm să ne scrieți gândurile voastre pentru această nouă rubrică, la adresa de e-mail: oasteadomnului.ro@gmail.com, pe WhatsApp, la numărul 0735823003 sau în mesaj privat pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/oasteadom/. Încercați să nu vă lăsați pradă judecăților critice, superficiale, răuvoitoare, tendențioase. Aproape fiecare dintre noi știe cât de neplăcute sunt comparațiile defavorabile pe care le facem, precum și judecățile critice ale celorlalți. Este necesar să evităm resentimentele, să terminăm cu regretele, să nu mai revenim, mereu și mereu, asupra acelorași frustrări sau eșecuri.
Să deschidem Sfânta Scriptură la 2 Cor.6:11-13. Ştim că și creştinii din Corint erau foarte fireşti, erau imaturi, copilaşi, fiind foarte multe conflicte în acea Biserică. Sf. Ap. Pavel le scrie în versetele 11-13:
11. O, corintenilor, gura noastră s-a deschis către voi, inima noastră s-a lărgit.
12. În inima noastră nu sunteţi la strâmtorare; dar strâmtorare este pentru noi, în inimile voastre.
13. Plătiţi-mi şi voi aceeaşi plată, vă vorbesc ca unor copii ai mei – lărgiţi şi voi inimile voastre!
Problema creştinilor din Corint este și a noastră a creștinilor de astăzi: inima lor, inima noastră este aşa de strâmtă! Inima Sf. Ap. Pavel era însă foarte largă. Inima corintenilor era strâmtă şi acesta era motivul pentru care ei erau fireşti, copilaşi şi n-au crescut duhovnicește. Am aflat şi noi de-a lungul anilor că aceasta este o problemă a multora dintre noi. Inimile noastre nu s-au lărgit chiar dacă suntem ostași de mulţi ani. Îl rugăm pe Domnul Iisus să vină în inimile noastre, dar inimile ne-au rămas aşa de strâmte…!
Se duce viaţa noastră cu fiecare zi ce trece şi sfârşim cu inimi strâmte şi niciodată nu devenim ceea ce Dumnezeu ar dori să devenim.
Dacă credinţa poate muta munţii, gândiţi-vă ce poate să facă dragostea? Dragostea e mai mare!
Peste veacuri răsună parcă întrebarea urmașului lui Ilie, Elisei, rostită în momentul lovirii apelor Iordanului, cu mantia: „Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie?” La întrebarea aceasta noi răspundem: „El este acolo unde a fost întotdeauna, pe Scaunul de domnie!” Dar unde sunt astăzi curajosii Ilie? Știm că Ilie a fost un om „supus acelorași slabiciuni ca si noi”, dar vai, noi nu suntem oamenii acelorași rugaciuni ca ale lui! Un singur om care se roagă (asemeni lui Ilie) este mai tare ca o mulțime. Si aceasta pentru că; „Dumnezeu este pe Scaunul de domnie!”
Pătrunși de semnificația adâncă a credinței acestui mare om al lui Dumnezeu să strigăm ca odinioară Ilie: „Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta ca Tu, Doamne, esti adevăratul Dumnezeu, și să le întorci astfel inima spre bine”.
Amin!
