Domnul este Păstorul meu

Şi nu voi duce lipsă de nimic (Psalm 23)… nici anul acesta.

Ce scumpe făgăduinţe ne îmbie Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie! Iată, spre pildă, Psalmul 23:

’’Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte la păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă…’’

 Citiţi acest Psalm scurt şi vă minunaţi de darurile şi binecuvântările pe care ni le făgăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu. Dar această scumpă făgăduinţă e legată de o condiţie, iar această condiţie, se află îndată,la început în cuvintele: ’’Domnul este Păstorul meu’’.

Adică Domnul să fie Păstorul meu. Şi dacă El este Păstorul meu cel bun, apoi să fiu şi eu oaia Lui cea bună, oaia Lui cea blândă şi ascultătoare. Dacă lipseşte condiţia aceasta, dacă eu nu sunt oaia Lui cea ascultătoare, atunci cad toate făgăduinţele din Psalmul acesta.

Cuvântul lui Dumnezeu nu minte, El se împlineşte aievea, dar numai în viaţa celor care trăiesc cu adevărat Evanghelia şi sunt copii lui Dumnezeu.

’’Nu voi duce lipsă de nimic’’ – un om din lume parcă n-ar îndrăzi să zică acest cuvânt, oricât de bogat ar fi omul, tot se teme că ar mai duce lipsă de ceva. Dar un copil al lui Dumnezeu – oricât de sărac ar fi – el cutează să rostească aceste cuvinte. El trăieşte aceste cuvinte, el a încercat aceste cuvinte şi Domnul i-a umplut mereu ulciorul ca la văduva din Sarepta Sidonului ’’Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, dar pe cel drept, nimeni nu l-a văzut cerşindu-şi pâinea’’ (Psalmul 37.25).

 Biblia ne arată pe nişte oameni care au trăit din plin Psalmul 23, sunt creştinii cei dintâi spre care spune la Faptele Apostolilor 4,34, că peste toţi era un mare har şi nici unul dintre ei nu ducea lipsă de ceva.

 Nu ducea nimeni lipsă pentru că toţi erau cu adevărat oile Domnului şi Domnul era Păstorul lor.

 Creştinii de astăzi, duc lipsă de toate,pentru că nusunt cu adevărat în turma Domnului…

  Psalmul 23 este şi psalmul vieţii mele, de atâtea ori l-am simţit şi l-am trăit şi eu.

 Bolnav am fost şi El m-a purtat în braţele Lui, întristat am fost şi El m-a mângâiat, părăsit am fost şi El m-a căutat. Am trecut mereu prin frământări şi necazuri, dar n-am dus lipsă de nimic.

 Şi nu voi duce nici anul acesta şi nu vei duce nici tu, câtă vreme rămânem lângă El, în turma Lui.

 Doamne, ajută-ne să rămânem până la sfârşit în turma Ta ca nişte oi ascultătoare ale Tale şi de câte ori vom căuta să ne depărtăm de lângă Tine – trimite după noi câinele Tău cel negru (suferinţa, încercarea) ca să ne întoarcă înapoi la turmă. Căci mai bine este nouă să ne hărţuie până la sfârşit acest câine rău decât să ne pierdem Mântuirea.

 Pr.Iosif Trifa, din “Isus Biruitorul” nr.1, an 1936.

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *