Mărturii Meditaţii

Domnul Iisus – Emanuel

Un frate ne îndemna – cu alte cuvinte, dar cu același înțeles – sã ne aducem pâinișoara noastrã, peștișorul nostru, gândul nostru de mântuire, darul nostru, la masa noastrã festivã, la Foaia noastrã sau, mai bine-zis, a lui „Iisus Biruitorul”, unde El le binecuvânteazã, le sfințește, le înmulțește și le dã putere de hrãnire și rodire. Foaia „Iisus Biruitorul” este și ea o câmpie mãnoasã a Betleemului, unde pãstorii de pe vremea nașterii Mântuitorului își hrãneau și pãzeau turmele. Aievea dorim sã ne paștem și sã ne pãzim „oițele” noastre, sufletele noastre, din Foaia „Iisus Biruitorul”. Dar de cine sã le pãzim? Numai de lup, de vrãjmașul diavol? Da, și de el, dar și de amestecul cu „oile” satanei pe care diavolul le scoate la pãșune în țarina inimii noastre, cum ne atenționeazã Pãrintele Iosif în cartea „Oglinda inimii omului”.

Ne este de mare folos sã mai rãscolim cãrțile de cãpãtâi ale Oastei – ale Pãrintelui Iosif, ale fratelui Traian –, pentru cã sunt pe limba noastrã, a celor de jos. Privind staulul inimii noastre, mãcar din când în când, vom recunoaște cu rușine cã au pãtruns pe furiș și la noi „oile” satanei: mândria, mânia, zgârcenia… Ce imagini grãitoare și de trezire gãsim în „Oglinda inimii omului”! Și foarte interesant cã le vedem tot în prezența îngerului și a Slavei Domnului, ca în Noaptea Nașterii, în Foile bãtrâne.

O câmpie a Betleemului este și Biserica, adunarea…, unde-L putem cunoaște și afla pe Domnul Iisus – Emanuel. La Matei 1, 21 aflãm de la înger cã pe Mântuitorul Îl cheamã Iisus, iar la Matei 1, 23 aflãm de la Domnul, prin proorocul, cã pe Mântuitorul Îl cheamã Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu. De curând, am plecat într-o localitate mai îndepãrtatã și, în mașina de transport în comun, am observat cã am uitat telefonul acasã. Am tresãrit puțin și mi-am adus aminte de Emanuel – Cu noi este Dumnezeu…

Și, dacã Dumnezeu este cu noi, nu am uitat nimic. Cu El avem totul. Într-adevãr, telefonul era necesar, trebuia sã ajung la o adresã, sã sun ca sã fiu îndrumat…, dar Domnul e mai necesar decât orice. Ar trebui sã tresãrim mereu când simțim cã-L uitãm pe Domnul, cã nu-L avem cu noi. Am înțeles mai bine astãzi legãtura cu liniuța de unire între Domnul Iisus și Emanuel, având exemplul telefonului. Când zicem Domnul Iisus, zicem Mântuitorul lumii și poate și Mântuitorul meu, la fel cum aș zice cã eu am telefon mobil. Dar dacã telefonul nu este cu mine, e uitat acasã, nu-mi folosește la nimic. Tot așa, dacã Domnul Iisus nu este cu mine, nu sunt cu El, nu este cu noi, L-am lãsat acasã la icoane, la bisericã, la adunare…, atunci nu pot spune cã Domnul Iisus este cu mine, cu noi, adicã nu este Emanuel pentru mine… Emanuel este gata oricând sã ne însoțeascã, sã ne ajute în toate problemele noastre.

Fie ca Domnul Iisus sã rãmânã și anul acesta pentru noi toți: DOMNUL IISUS – EMANUEL, cãci El dorește sã fie cu noi, dar și noi sã dorim sã fim cu El.

Ionel STANCIU

Lasă un răspuns