S-a luat din această lume „ca nu cumva răutatea să-i strâmbe înţelepciunea, ca nu cumva înşelarea să-i amăgească sufletul” (Înţelepciunea lui Solomon 4, 11).
Prea cucernici părinţi, iubiţi fraţi în Hristos Domnul, mult-îndurerată familie, îndoliată adunare,
Naştere în ceruri, un răsărit, un început de vieţuire în lumină este pentru fratele nostru, Pavel, această plecare din mijlocul nostru. Timpul, această noţiune abstractă, marchează pentru om intervalul dintre naştere şi moarte. O succesiune de evenimente, de trăiri, de emoţii se derulează în acest interval, reflectând relaţia omului cu Dumnezeu şi cu semenii. În funcţie de ceea ce realizăm în planul mântuirii, în acest timp, se poate spune despre naşterea în ceruri că e un răsărit, un început de vieţuire în lumină, sau un asfinţit întru întuneric.
Vorbind despre naşterea cuiva, putem să iniţiem planuri de viitor, putem să dăm sfaturi, să construim şi cuvintele să dezvolte multe gânduri, pentru un timp cât mai lung. Însă, la momentul trecerii din această viaţă, cuvintele se opresc la ceea ce în timp s-a adunat. Pentru un creştin, putem vorbi de timpul mântuirii; de timpul în care a fost în relaţie cu Dumnezeu şi a împlinit voia Sa.
E greu însă a găsi cuvinte de compasiune când unui tânăr, provenind dintr-o familie de creştini cu viaţă închinată lui Dumnezeu, ce părea că are viaţa înainte şi reuşise să-şi contureze un drum prin această lume, i se termină firul existenţei într-un mod atât de tragic. În acest caz, timpul parcă n-a mai avut răbdare. N-a mai vrut să-l lase să cunoască mai mult, să acumuleze mai multă experienţă, să fie alături de prieteni, să-şi bucure părinţii.
De ce s-au întâmplat acestea numai singur Dumnezeu ştie! A dorit poate să mai adauge un suflet curat în ceata celor care, prin curăţie, au câştigat Împărăţia lui Dumnezeu. A dorit să-l ferească de răutăţile acestei lumi nedrepte, pentru a se bucura de frumuseţea lumii celor drepţi. A dorit să-l rupă de pe pământ, pentru a-l răsădi în Rai. A vrut să-l scoată din starea lui Adam şi să-l facă frate al Celui de-al doilea Adam, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
Iată tot atâtea motive care să ne îmbărbăteze şi să ne dea putere pentru a trece peste acest moment de tristeţe şi a ne înălţa gândul la Cel care este Stăpân şi peste cei vii şi peste cei morţi şi a ne ruga pentru sufletul fratelui Pavelică.
Cunoscând că moartea nu este altceva decât o trecere, astăzi putem vorbi despre Paştele, învierea acestui tânăr pentru viaţa veşnică. Trecând prin moarte, potrivit învăţăturii Sfintei noastre Biserici, el nu dispare, ci trece într-o altă etapă a vieţii în Hristos. De acum, fizic, nu-l vom mai vedea, dar în sufletul părinţilor şi al celor dragi va rămâne veşnic viu.
Nimeni şi nimic nu-i va putea şterge chipul de pe tăbliţa inimilor lor.
Comuniunea cu el se va realiza de acum în rugăciune, în fiecare miridă scoasă la Proscomidie, în Sfânta Liturghie, la fiecare pomenire a numelui său. Biserica închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena la a cărei construcţie şi familia Stanciu inclusiv fratele Pavelică împreună cu toţi enoriaşii au participat, va deveni şi locul de întâlnire cu fratele nostru scump şi drag.
Cunoaştem şi apreciem râvna, osteneala şi dragostea pe care comunitatea de aici a Frăţietăţii Oastei Domnului a avut-o şi o are faţă de această biserică. De aceea, astăzi, cu sufletul îndoliat, ne rugăm milostivului Dumnezeu să vă dea putere să puteţi trece prin acest moment de despărţire şi să vă dea tăria şi credinţa că fratele Pavel şi steaua lui au plecat în grădina Paradisului unde vă va purta de grijă.
Fratele Pavelică a plecat să colinde în cer, dând un sens nou suferinţei, dramei cu care luăm contact cu toţii astăzi la momentul plecării din mijlocul nostru al celui prohodit. Va conta definitoriu faptul că fratele Pavelică a fost suflet şi participant activ împreună cu familia sa din lucrarea de Înviere a unui Neam şi a unei Biserici, a Oastei Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Deci fratele Pavelică este un viu pentru viaţa viitoare, după cum şi în lumea aceasta din care a plecat a fost o candelă aprinsă pentru toţi cei din jurul său.
Pavel Stanciu mi-a fost student şi apoi masterand la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfânta Muceniţă Filofteia din Piteşti unde a fost un reper de conduită şi preocupare academică.
Mântuitorul meu iubit,
din Slăvile Senine,
în lume calea mi-am sfârşit,
acuma vin la Tine.
Păzind credinţa pe pământ,
luptat-am lupta bună,
ţinut-am primul legământ
cu fraţii împreună.
……………
Să-Ţi pot Sluji Acolo, Sus,
în dulcea desfătare,
o veşnicie fără-apus
şi fără întristare.
În lume-am vrut să Te slujesc
şi-n cânturi şi-n suspine,
deschide-mi raiul Tău ceresc,
acum eu vin la Tine.
Dumnezeu să odihnească cu sfinţi cei mari întru Împărăţia Sa pe tânărul frate Pavel Stanciu!…
Veşnică să-i fie pomenirea!
Dumnezeu să-l ierte!
Părintele Constantin ONU (24 decembrie 2020)
