10 ianuarie – Psalmul 5, vers 6
Înşelătoria, de orice fel, este tot atât de urâtă înaintea lui Dumnezeu ca şi uciderea. Înşelătoria este tot o crimă. Acela care înşală pe deaproapele său, îi ucide acestuia înţelegătoarea încredere în semenii săi, îi ucide paşnica apropiere binefăcătoare de alţii, îi ucide curata iubire sinceră faţă de om.
Iar când aceste frumoase daruri cereşti sunt ucise dintre fraţi, dintre prieteni, dintre vecini, dintre rude, — nimic nu le mai poate, adesea, nici reface, nici înlocui niciodată.
În înşelătorie se cuprind mai multe păcate de moarte în acelaşi timp. Se cuprind şi minciuna, şi lăcomia, şi vicleşugul, şi prefăcătoria, şi ura, şi dispreţul. Cel care înşală pe altul este, întâi, mincinos, fiindcă falsifică adevărul. Este apoi lacom, fiindcă urmăreşte un câştig nedrept. Este viclean şi prefăcut, pentru că îşi ascunde adevăratele gânduri pe care le urmăreşte… Urăşte şi dispreţuieşte pe semenul său, păgubindu-l şi degradându-l.
Păcatul înşelătoriei este păcatul tuturor celor care se folosesc în mod necinstit de mintea şi poziţia lor spre a smulge pe nedrept un bun sau o stare pe care n-o merită. În orice compartiment al vieţii ar umbla înşelătorul, după el nu vor rămâne decât urme ruşinoase şi urâte.
Dacă este în comerţ, face falsuri şi hoţii. Dacă este în educaţie, scorneşte idei şi metode blestemate.
Dacă este în religie, răspândeşte sectarismul, dezbinarea şi imoralităţile.
Dacă este în politică, face partide, afacerism şi războaie.
Pe urma lui se revarsă mereu numai sărăcie, lacrimi, certuri, sudoare, sânge, dezbinare, fum, moarte şi ruine. O, câte nefericiri s-au revărsat peste acest nefericit pământ de pe urma înşelătorilor şi înşelătoriei.
Începând de la marea înşelătorie din Paradis! De atunci marele înşelător, diavolul, şi toţi puii lui, afaceriştii, politicienii necinstiţi, dezbinătorii sectelor rătăcite, scornitorii teoriilor mincinoase şi tiranice… — începând de la cei mai mari şi sfârşind cu cei mai mărunţi, toţi aceştia au semănat şi seamănă în urma lor numai suferinţa pentru oameni. Pe urma tuturora au curs mări de sânge, de lacrimi şi de durere ale celor sărmani şi nevinovaţi.
Cum să nu fie aceştia urâţi înaintea lui Dumnezeu? Şi cum să nu fie puşi sub aceeaşi osândă cu criminalii, vărsători de sânge? Fiindcă toţi fac acelaşi mare şi criminal păcat!
Scump suflet cititor, fii deci şi tu foarte atent asupra acestui cuvânt şi acestui mare păcat.
Dacă ai cumva o ocupaţie în care păcatul şi ispita de a înşela pe deaproapele tău te poate mai uşor robi şi folosi, cutremură-te şi smulge-te îndată de acolo. Renunţă la orice avantaj material pe care l-ai putea avea de la înşelăciune şi teme-te de pedeapsa cea înfricoşată care o aşteaptă. Teme-te de urmările ei nefericite care vor apăsa peste conştiinţa ta, chinuind-o şi arzând-o veşnic. Nu mai înşela pe nimeni nici să-şi lase soţul, nici să-şi lase credinţa, nici să-şi lase fraţii sau casa sau pâinea sau cinstea sau taina, — numai ca tu să ai sau vrăjmaşul să aibă vreun folos de la el.
De la sinceritatea sau neştiinţa sau slăbiciunea lui, — a semenului tău! Păcatul înşelătoriei este totdeauna o crimă. Dar când este făcut în numele adevărului şi sfinţeniei credinţei, el este de o mie de ori mai vinovat.
” Traian Dorz – Hristos – Comoara Psalmilor „
1 Comment