Fratele Eftimiu Florea s-a născut în satul Valea Ampoiului de lângă Zlatna, în judeţul Alba. A făcut o şcoală militară şi s-a angajat în armată ca subofiţer de administraţie. S-a căsătorit cu soţia sa Ghizela din Târgu Mureş, având împreună şase copii.
În vremea unei boli grele pe care a primit-o în timpul şi din cauza serviciului, în anul 1935, la un sanatoriu-spital a întâlnit un frate care, mărturisindu-i Cuvântul Domnului Iisus şi dându-i una din cărţile Oastei Domnului, l-a ajutat să se predea Domnului, intrând în Frăţietatea Oastei.
Din clipa predării şi legământului său, fratele Eftimiu Florea a devenit un ostaş deplin hotărât şi devotat Domnului. Locuind în Oradea, unde era pe atunci un centru puternic al Oastei Domnului, fratele Eftimiu a început să ia parte activă la toate adunările şi misiunile Oastei împreună cu toată familia sa. Înzestrat de la Domnul cu darul vorbirii şi al scrierii, el a început să propovăduiască hotărât pe Domnul atât prin cuvântul vorbit, cât şi prin cel scris.
A colaborat, cu multe articole şi meditaţii biblice, la foaia «Isus Biruitorul», «Ogorul Domnului», «Familia Creştină» şi «Viaţa Creştină». De asemenea, a scris mai multe cărţi, din care două: «Unde eşti?» şi «Creştini, uniţi-vă», au apărut la Oradea în anii 1939 şi 1940.
În timpul marilor hotărâri de la Sibiu, din 12 septembrie 1937 ori 12 februarie 1938, a luat parte alături de alţi fraţi delegaţi ai Adunării Oastei din Oradea, şi a colaborat îndeaproape la buna reuşită a oricăror lucrări unde a luat parte.
A tradus din limba maghiară, pe care o cunoştea bine, diferite lucrări biblice pe care le-a răspândit spre slava Domnului. Şi, de asemenea, a tradus în această limbă unele din lucrările Oastei Domnului, făcând multă bucurie celor ce s-au împărtăşit din ele.
În casa lui a adăpostit şi la masa lui a hrănit, ani de zile, mulţi fraţi nevoiaşi şi tineri lipsiţi care făceau şcoală ori căutau locuri de muncă în Oradea. Unul dintre aceş-tia a fost Silviu Hărăguş.
După căderea Ardealului de Nord s-a mutat la Beiuş, unde a continuat să lucreze şi să alerge cu mult zel pentru Domnul împreună cu fraţii de acolo, mergând pe jos, zile şi nopţi, în propovăduirea Evangheliei. Râvna lui fierbinte şi dragostea lui sinceră pentru Hristos şi Lucrarea Lui au rămas neuitate pentru toţi cei ce l-au cunoscut. Având un fin spirit de observaţie, un curaj deschis pentru Domnul şi un vocabular bogat în idei şi expresii, el a luat apărarea Oastei în faţa multor potrivnici… Şi nimeni nu putea sta în faţa argumentelor şi dreptăţii lui…
Cu ce putere şi bucurie a apărat el dreptatea Părintelui Iosif şi a cauzei Oastei prin multe articole din publicaţiile Oastei de la Sibiu, Oradea, Beiuş ori Cluj, dovedind în faţa tuturor, în vremea conflictului, nedreptatea care se făcea profetului ales al lui Hristos şi Frăţietăţii Oastei, în care vedea mesajul ceresc trimis special poporului şi Bisericii noastre, ca singura cale mântuitoare. Convingerea aceasta era atât de puternică la el, încât a fost în stare să o apere şi să o susţină cu orice preţ.
A avut şi el destul de multe necazuri şi lupte de toate felurile pentru ataşamentul lui faţă de Hristos şi Oastea Sa, dar nu s-a dat înapoi din faţa nici unei jertfe, rămânând statornic şi hotărât până la moarte faţă de legământul pe care l-a pus cu Mântuitorul său…
S-a stins din viaţa asta lucrând şi luptând cu toată râvna şi dragostea de la început şi până la sfârşitul său din 1952. Pilda lui va rămâne vie şi neuitată, fiindcă a fost un vrednic slujitor şi ostaş al Domnului.
La înmormântarea lui din anul 1952, la Beiuş, au luat parte mulţi fraţi şi surori din multe părţi, petrecân-du-l cu cântări şi cu lacrimi până la biserica din Deal, unde aşteaptă sub o cruce de marmură, frumos lucrată de dragostea frăţească, învierea fericită a celor morţi în Domnul. Pentru a fi luat, împreună cu toţi cei ce au murit biruitori, la răsplata cununii cereşti.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi
