Dorită Patrie-a Iubirii, grădina crinilor de nea,
cu ce suspinuri şi ce lacrimi, şi doruri te-am putut chema…
Ce haruri mi-ai turnat în suflet, de nu-mi mai aflu-n lume loc,
de arde-n dorurile mele atâta dragoste şi foc,
De-am străbătut atâtea vremuri şi drumuri fără de popas,
de harul păcii şi luminii, şi fericirii tale-atras…
Zadarnic amăgirea lumii, cu-al ei miraj, îmi dă ocol,
azi paşii mei mai poartă-n lume doar trupul bătrânit şi gol.
Căci sufletul şi tinereţea, şi tot ce-a fost mai minunat,
tu, Dulce Patrie-a Iubirii, Acolo-n tine mi-ai luat
Şi m-ai lăsat aici să-mi ardă, puternic, doar un singur gând:
cântând, să pot să-ţi trec hotarul c-un ceas, c-o clipă mai curând.
Mi-e dor de tot ce am Acolo, Ţinut de-argint şi de cleştar;
– desprins de lumea asta, ia-mă, să-ţi trec doritul tău hotar!
TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
1 Comment