Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ectenia mare (I)

Ectenia mare (I)

Ectenia mare (I)

Mãrturisirea solemnã cã Sfânta Liturghie este intrarea Bisericii în Împãrãtia lui Dumnezeu împlinitã prin binecuvântarea mare este urmatã de o succesiune de cereri cunoscute sub denumirea de ectenia mare. Provenind din limba greacã de la cuvântul ektenhs, o, h, care înseamnã întins, prelung, stãruitor, termenul de ectenie desemneazã, în limbajul liturgic românesc, o rugãciune prelungitã sub formã de îndemnuri stãruitoare la rugãciune adresate de preot sau diacon credinciosilor la care acestia rãspund invocând mila lui Dumnezeu, îndemnuri încheiate cu slãvirea lui Dumnezeu de cãtre preot în numele tuturor. Prima ectenie a Sfintei Liturghii se numeste mare comparativ cu ecteniile mici care reprezintã o prescurtare a ei.

Ectenia mare este rugãciunea lui Hristos cãtre Tatãl dãruitã Bisericii

Specificã începutului slujbelor, ectenia mare este o rugãciune atotcuprinzãtoare care îmbrãtiseazã întreaga lume, este rugãciunea lui Hristos însusi cãtre Tatãl Sãu dãruitã nouã, descoperind rugãciunea Bisericii ca “lucrare de obste” (liturghie) în cuprinsul ei cosmic si universal. Ea ne scoate din particular si ne introduce în constiinta eclesialã (bisericeascã) ajutându-ne sã ne detasãm de egoism potrivit poruncii lui Hristos: “sã iubesti pe aproapele tãu ca pe tine însuti”(Matei 22, 39). Este împlinirea îndemnului Sfântului Pavel de a face “cereri, rugãciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii”(I Timotei 2, 1) fãrã a fi o simplã rugãciune a unei grupãri omenesti ci rugãciunea lui Hristos Însusi cãci “unul este Dumnezeu, unul este Mijlocitorul între Dumnezeu si oameni, omul Hristos Iisus”(I Timotei 2, 5). Noi ne rugãm în Hristos si El, prin Duhul Sãu Sfânt se roagã în noi cei adunaţi în numele Lui: “si pentru cã sunteti fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sãu în inimile noastre, care strigã: Avva, Pãrinte!”(Galateni 4, 6).

Doamne miluieste!

Toti cei prezenti în bisericã participã la aceastã rugãciune: preotul sau diaconul adreseazã succesiv credinciosilor îndemnurile spre rugãciune învãtându-i astfel ce sã cearã iar acestia rãspund înãltând spre Dumnezeu o scurtã dar profundã rugãciune: “Doamne miluieste!”. Este o invocare a milei lui Dumnezeu fãcutã cu nãdejdea dobândirii cererilor nu pentru meritele lor ci pentru milostivirea lui Dumnezeu. Nu este o “milogealã” nedemnã de om, cum afirma Nitzsche, cãci Dumnezeu nu-si aratã mila în gesturi de stãpân dispretuitor ci în participarea la dimensiunile noastre, la durerea noastrã, prin asumarea Crucii si în valoarea ce ne-o dã fãcându-Se om ca noi în veci. Ceea ce cerem în primul rând, mereu si mereu, prin aceastã rugãciune, este Împãrãtia lui Dumnezeu cãci mila lui Dumnezeu înseamnã dãruirea Împãrãtiei Sale, unicul lucru de trebuintã.

Cu pace Domnului sã ne rugãm este îndemnul de început care ne învatã cum trebuie sã ne rugãm si anume “în pace” (traducerea exactã a grecescului en eirhnh) întelegându-se prin aceasta pacea ca o stare a sufletului si nu ca ceva adãugat din exterior. Pacea sufletului nu poate sã o aibã decât cel cu cugetul curat. “Unui cuget tulburat îi este absolut cu neputintã sã se apropie de Dumnezeu deoarece îl împiedicã însãsi natura tulburãrii. Pe când pacea face totdeauna din mai multi unul, tulburarea dimpotrivã împarte pe unul singur în mai multi; cum am putea atunci sã ne asemãnãm lui Dumnezeu, Cel unul si simplu?”. Numai pacea sufletului ne dã posibilitatea de a fi în pace unii cu altii si de a ne unii astfel în rugãciune înaintea lui Dumnezeu. Dar temelia pãcii adevãrate este Crucea lui Hristos cãci El a omorât prin Cruce vrãjmãsia din lãuntrul nostru si dintre noi “binevestind pace, vouã, celor de departe si pace celor de aproape”(Efeseni 2, 16-17). “El este pacea noastrã”(Efeseni 2, 14). Asadar pacea noastrã este o pace “de sus”, de la Dumnezeu, pe care o invocãm în prima cerere propriu-zisã a ecteniei mari:

Pentru pacea de sus si pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului sã ne rugãm! Pacea de sus este tocmai Împãrãtia lui Dumnezeu, dobândirea ei însemnând mântuirea sufletului (care, în limbaj biblic, exprimã omul în întregimea lui). Aceastã cerere este o concretizare a îndemnului Mântuitorului de a cãuta mai întâi Împãrãtia lui Dumnezeu si dreptatea lui (Matei 6, 33) cu încrederea cã toate celelalte pe care le vom cere în continuare se vor adãuga nouã. “Pacea de sus” este dreptatea lui Dumnezeu, rodul eliberãrii de patimi si al dobândirii Duhului Sfânt, este “pacea lui Dumnezeu care covârseste toatã mintea”(Filipeni 4, 7) pe care Domnul a dat-o sfintilor sãi apostoli înainte de a se sui la Tatãl zicând: “Pace vã las vouã, pacea Mea o dau vouã, nu precum dã lumea vã dau Eu. Sã nu se tulbure inima voastrã, nici sã se înfricoseze”(Ioan 14, 27). Dar noi nu cerem numai pentru noi “pacea de sus” ci ne rugãm în continuare:

Pentru pacea a toatã lumea … – pacea lui Hristos sã cuprindã întreaga lume, sãlãsluindu-se în inimile tuturor, pentru ca toti sã se bucure de cunoasterea Împãrãtiei lui Dumnezeu.

Pentru bunãstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici … – Biserica este una pentru cã Adevãrul este Unul si este Hristos iar Hristos are un singur Trup, o singurã Mireasã. Credem si mãrturisim cã aceastã unicã Bisericã este Biserica Ortodoxã care fiinteazã în lume în chipul Bisericilor Ortodoxe locale. “Biserica localã ca entitate având un statut eclesiologic plenar este dioceza episcopalã”. Bisericile locale trebuie sã se afle în comuniune deplinã între ele. Aceastã comuniune, pe lângã mãrtirisirea aceleiasi credinte si existenta unor structuri care faciliteazã comuniunea, se manifestã în aceea cã problemele si preocupãrile tuturor Bisericilor locale fac obiectul rugãciunilor si responsabilitãtii active ale fiecãrei Biserici locale în parte. În acest sens, în ectenia mare, ne rugãm ca Bisericile Ortodoxe locale sã aibã starea cea bunã înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor mãrturisindu-L pe Hristos si Împãrãtia Sa.

Si pentru unirea tuturor, Domnului sã ne rugãm! – Departe de a fi o rugãciune “ecumenicã” pentru unirea diverselor confesiuni crestine (textul grecesc este clar în aceastã privintã), cererea se referã la unirea “fiilor lui Dumnezeu cei împrãstiati”(Ioan 11, 52) în Bisericã pentru “ca toti sã fie una, dupã cum Tu, Pãrinte, întru Mine si Eu întru Tine, asa si acestia în Noi sa fie una, ca lumea sã creadã cã Tu M-ai trimis”(Ioan 17, 21).

Pentru sfântã biserica aceasta si pentru cei ce cu credintã, cu evlavie si cu fricã de Dumnezeu intrã într-însa, Domnului sã ne rugãm! – Îndreptându-ne rugãciunea spre comunitatea concretã care se adunã pentru slujirea Sfintei Liturghii în locasul respectiv, aceastã cerere ne îndeamnã si la un examen de constiintã punându-ne înainte conditiile participãrii autentice la slujbã si anume credinta vie, evlavia ca dreaptã asezare înaintea lui Dumnezeu si frica lui Dumnezeu cea mântuitoare care este începutul a toatã întelepciunea (Psalmul 110, 10; Pilde 1, 7)

Pentru Prea Fericitul Pãrintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române [pentru (Înalt-) Prea Sfintitul (Arhi-) Episcopul (si Mitropolitul) nostru (N)], pentru cinstita preotime si cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul si poporul, Domnului sã ne rugãm! – Este rugãciunea pentru Biserica localã din care facem parte în care episcopul este elementul unificator în calitate de chip al lui Hristos înconjurat de preoti, diaconi, clerul inferior si popor, alcãtuind împreunã Trupul lui Hristos. “Cu totii urmati pe episcop dupã cum urmeazã Iisus Hristos pe Tatãl, ne îndeamnã încã de la începutul secolului al II-lea Sfântul Ignatie Teoforul, iar pe preoti ca pe Apostoli; pe diaconi respectati-i ca pe porunca lui Dumnezeu” Episcopul este cel ce prezideazã de drept orice adunare euharisticã, în aceasta constând de fapt misiunea sa esenţialã în Bisericã, preotul fiind doar un împuternicit al sãu în parohie, dator sã facã ascultare de ierarhul sãu. Pomenirea episcopului împreunã cu clerul si cu tot poporul ne aduce aminte de acest lucru la fiecare Sfântã Liturghie, slujba în care comunitatea localã realizeazã si reveleazã Biserica în plenitudinea sa.

Note:

  • Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Bucuresti, 1998, p. 165 w Alexandre Schmemann, Euharistia. Taina Împãrãtiei, Ed. Anastasia, p. 89
  • Pr. Prof. Dr. Dumitru Stãniloae, Spiritualitate si comuniune în Liturghia Ortodoxã, Craiova, 1986, p.161
  • Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeiestii Liturghii, XII, Bucuresti, 1989, p. 45
  • Ioannis Zizioulas, Fiinţa eclesialã, Bucuresti, 1996, p.255
  • Epistola cãtre smirneni, cap. VIII, 1

Explicarea Sfintei Liturghii

Pr. Florin Botezan

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *