Dacă în cadrul familiei se utilizează din ce în ce mai mult mijloacele media, din nefericire comunicarea între persoane se va reduce şi, odată cu aceasta, şi dezvoltarea fizică şi psihică, ceea ce duce la un handicap, atât al copiilor din mediul urban, cât şi din cel rural. Nici nu se mai poate vorbi despre jocurile în aer liber alături de colegi, prieteni sau vecini. Copiii de astăzi nu mai sunt ca cei de altădată, când practicau sportul pentru sănătatea lor. Prin mijloacele mass-media, se promovează sportivii cu rezultate înalte, care pot să inhibe noile generaţii de copii în aceste activităţi recreative sportive, simţindu-se inapţi pentru aceasta sau nepregătiţi. Statul prea mult în faţa calculatorului sau a laptop-ului creează un sedentarism care nu numai că face ca un corp să devină obez, ci şi mintea fiind inactivă, capacitatea intelectuală se reduce. Iar cum de multe ori, din păcate, se întâmplă ca talanţii dăruiţi de Dumnezeu unui copil, tânăr, unor noi generaţii să fie îngropaţi în pământ, odată cu aceasta se îngroapă şi viitorul unei ţări1 . „Astfel, la adolescenţi, mai ales, se constată o scădere a capacităţii de interacţiune în cadrul familiei, urmată de dificultăţi în realizarea unei singure sarcini de lucru, la şcoală şi mai apoi la locul de muncă, cauza principală fiind formarea deprinderii de a trece în mod constant de la o sarcină la alta, fără un motiv legat de performanţa şcolară sau profesională”2 . Una dintre problemele pe care şi le pun părinţii în ziua de astăzi este faptul că adesea copiii imită anumite comportamente ale unor persoane care apar în reclame sau emisiuni, persoane cu un caracter moral decăzut. Un alt pericol pentru tineri îl repretintă jocurile video, pentru că loveşte în spiritul unor valori morale. Copiii de multe ori confundă realul cu irealul; iar în viaţa de zi cu zi aplică unele metode de comportament din jocuri, care li s-au implementat în mintea lor fragedă, fără nicio mustrare de conştiinţă, crezând că aşa este firesc3
Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe părinţi, ca pe copiii lor, de la fragedă vârstă să îi conducă spre viaţa cea cerească, pentru că viaţa cea pământească presupune numai cheltuieli şi irosire de timp. În lumea aceasta pământească, oamenii sunt aplaudaţi de către alţi oameni aflaţi în desfătări şi beţii, oameni cu o conştiinţă întunecată, oameni păcătoşi care nu au cea mai mică frică de Dumnezeu. Ei sunt lăudaţi de alţii pe acest pământ, pentru scurtă vreme. În schimb, în viaţa cea cerească este cu totul altceva. Pe omul ce trăieşte în ceruri nu îl aplaudă oamenii beţi sau desfrânaţi. Ci acolo este lăudat de îngeri. Şi apoi, înainte de a-l aclama îngerii, îl laudă Dumnezeu, Stăpânul universului. Ce poate fi mai scump decât aceasta? Acest dans nu ţine câteva ore, zile, săptămâni, luni sau ani, ci o veşnicie. Mai vrem să spunem ceva? La această liturghie cerească nu participă numai oamenii bogaţi, înstăriţi, cu un renume în societate. Ci aici participă şi cei săraci, şi mai puţin bogaţi. Această liturghie să o împlinească toţi deopotrivă: atât băieţii, cât şi fetele. În Biserica lui Dumnezeu, începând de pe pământ şi continuând cu cea din cer, cu atât mai mult sunt primiţi femei, bărbaţi, tineri, sclavi şi tot felul de oameni, indiferent de rangul pe care îl ocupă în societate. Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă pe părinţi să îi predea pe fiii lor acestei liturghii, depunând în sufletele lor ceea ce se potriveşte vieţii cereşti, nu celei pământeşti. Să sădească părinţii în inima lor bunătatea, blândeţea, smerenia, înţelepciunea, bună-cuviinţa şi toate celelalte virtuţi creştine. Strângând această mare bogăţie, copiii se vor bucura dimpreună cu părinţii lor atât în viaţa aceasta pământească, şi cu atât mai mult în cea cerească, slăviţi fiind de Creatorul universului4 .
În alt loc îi îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur pe părinţi să îi obişnuiască de mici cu preocupări duhovniceşti. Mintea copiilor trebuie să fie ocupată şi cu lucruri duhovniceşti, pe lângă celelalte preocupări intelectuale. Măcar o zi din şapte să fie dedicată numai lui Dumnezeu. Dacă copiii sunt duşi de către părinţi la teatre sau circuri, aceasta nu îi ajută la lecţiile lor. Dar când copiii trebuie să câştige din cele duhovniceşti, se găsesc diferite pretexte sau motive bine întemeiate. De la primele vârste, copiii trebuie să audă despre Dumnezeu. Mintea lor este ca un aluat fraged sau ca un burete care asimilează totul. Dacă de la începutul vieţii copiii sunt îndepărtaţi de păcat şi conduşi pe calea virtuţii, faptul acesta le creează fără prea mult efort obişnuinţa de a merge pe această cale, considerând-o ca fiind cea firească5 .
„Astfel vor fi plini de respect şi cu noi, cei care vom mai fi îmbătrânit, dar şi mai folositori în treburile publice, de vreme ce, deşi tineri, vor arăta că au căpătat virtuţile celor maturi”6 .
Ieromonah Nicolae CEOBANU
1 Dorin OPRIŞ, „Aspecte privind educaţia copiilor şi a adolescenţilor în epoca massmedia”, în Îndrumător pastoral, XXIV/ 2016-2018, p.122.
2 Dorin OPRIŞ, op. cit., p.122.
3 Ibidem, p.123.
4 Sf. Ioan GURĂ de AUR, Părinţii şi educarea copiilor, trad. Zenaida Anamaria Luca, Bucureşti, Editura Agapis, 2007, p.18-20.
5 Ibidem, p.23-24.
6 Sf. Ioan GURĂ de AUR, op. cit., p.24.
