Mesajul divin al Evangheliei creştine s-a răspândit, mai întâi, prin viu grai, prin predică orală, începând cu Mântuitorul Hristos, continuând cu Sfinţii Săi Apostoli şi, în cele din urmă, cu ierarhia bisericească, drept o continuare a acestei misiuni învăţătoreşti, până la sfârşitul veacurilor, după cuvântul pe care Mântuitorul Hristos îl adresează Sfinţilor Săi ucenici, atunci când îi trimite în lume să binevestească Evanghelia mântuirii: «Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă».
Mergând, învăţaţi…! Cel dintâi lucru pe care l-a spus Mântuitorul Sfinţilor Săi Apostoli a fost acesta. Mai mult decât atât, Mântuitorul, când Şi-a început activitatea Sa publică, nu S-a apucat, mai întîi, să-Şi scrie învăţătura Sa dumnezeiască, ci a răspândit-o prin viu grai, prin predică orală. Învăţătura Bisericii noastre, la început, s-a transmis pe cale orală, de la om la om şi abia mai târziu s-a reuşit să se statornicească şi să se pună în scris ceea ce Mântuitorul Hristos şi Sfinţii Apostoli au propovăduit.
Sfânta Tradiţie a fost numită de Sfinţii Părinţi memoria vie a Bisericii, memoria Duhului Sfânt în Biserică. Ea, alături de Sfânta Scriptură, formează cele două căi de transmitere a Revelaţiei divine, din care se alimentează credinţa noastră creştină. Şi, atât Sfânta Scriptură, cât şi Sfânta Tradiţie, nu pot fi înţelese şi interpretate despărţite una de alta şi nici nu vor putea fi înţelese decât numai în Biserică. Şi numai în Biserica ce are, alături de Sf. Scriptură, ca izvor al revelaţiei, şi Sfânta Tradiţie.
Din nefericire însă, există, în vremea noastră, foarte mulţi tineri care au tendinţa de a-L descoperi pe Dumnezeu, căutându-L în credinţele orientale. Este şi aceasta o mare ispită, de aceea, mulţi dintre tinerii care ajung să cunoască acele învăţături greşite, acele credinţe rătăcitoare, încep să judece credinţa ortodoxă fără să o cunoască. Sf. Ap. Pavel ne indică, în această privinţă, două orientări: cercetaţi totul şi alegeţi ce este bun; toate sunt slobod să le fac, dar nu toate zidesc.
Asociaţiile creştin-ortodoxe de tineret, respectiv Liga Tineretului, Asociaţia Studenţilor Creştiniortodocşi, tineretul Oastei Domnului – trebuie îndrumate spre cunoaşterea adevăratei învăţături, cuprinse în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie. În lumea occidentală şi în cea de peste Ocean, tendinţa este de a crea o religie a viitorului, fără Iisus Hristos Mântuitorul lumii şi fără Dumnezeul părinţilor noştri, Avraam, Isaac şi Iacov. Părăsind pe Dumnezeul cel Adevărat, tinerii, în loc să mai primească adevărul, primesc un duh de rătăcire, fiind lăsaţi în voia minţii lor păcătoase.
Iată de ce considerăm că este imperios necesar ca tineretul să cunoască învăţătura de credinţă ortodoxă. La Oastea Domnului, se fac chiar adunări de catehizare cu tinerii, unde se pune un accent deosebit pe cunoaşterea Sfintei Scripturi şi a literaturii patristice, această cunoaştere constituind nevoia majoră a prezentului, pentru că, din păcate, în vremea noastră, sunt mulţi tineri care vorbesc despre Ortodoxie fără să o cunoască, comiţând eroarea de a interpreta ceea ce nu cunosc.
Dar nu numai cunoaşterea este suficientă. Sf. Ap. Petru ne îndeamnă să unim cu credinţa fapta, trăind învăţătura lui Hristos şi aducând-o în viaţa noastră de toate zilele. Astfel, ajungem să ne transformăm fiinţa noastră, s-o modelăm, după idealul omului născut din nou în Hristos. Învăţătura devenită trăire, mod de existenţă, ne ridică apoi din concretul trăirii creştine la noi cote de cunoaştere. Astfel, cu fapta, unim cunoştinţa, dar nu o cunoştinţă teoretică, o cunoaştere de dragul cunoaşterii, ci o cunoştinţă ce ştie să deosebească între lucruri şi idei, alegând din grădina cunoaşterii numai fructele care hrănesc omul nostru cel duhovnicesc, făcându-l să se asemene tot mai mult cu Iisus Hristos.
Deci scopul cunoaşterii de către noi, tinerii, a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, este acela de a ne duce spre o schimbare a vieţii noastre, în sensul devenirii creştine. De la răstignirea păcatelor trupeşti, trecem apoi la răstignirea păcatelor spirituale, pentru a ne ridica pe treapta bărbăţiei în Hristos. Ajunşi la această treaptă, realizăm formarea acelor trăsături de caracter şi a acelor deprinderi moralspirituale, ce ne fac capabili, prin dobândirea armelor de apărare şi lovire pe care ni le dă Duhul, aşa cum se spune la Efeseni, capitolul 6, să devenim adevăraţi ostaşi ai Domnului, în Oastea Bisericii, în Oastea lui Hristos.
Ceea ce îl deosebeşte însă pe tânărul ostaş, faţă de felul obişnuit al celorlalţi tineri, este accentul pus pe schimbarea omului dinăuntru. Nu e vorba de a înnobila omul cel vechi, ci e vorba de a-l schimba, de a-l transforma după chipul voii lui Dumnezeu.
Noi, tinerii, adunaţi astăzi aici, într-un număr destul de mare, avem suficienta smerenie să ne dăm seama că mai avem multe de făcut în această privinţă. Important este că am început lupta, că I-am jurat lui Hristos şi Bisericii Sale că ne schimbăm viaţa şi, mai ales, este important că am pornit pe acest drum. E adevărat, unii se află mai înainte, alţii mai în urmă, dar, ca la marile competiţii sportive, când ultimul concurent, chiar şchiopătând, a trecut linia de sosire, concursul s-a încheiat, urmând premiile pe care ni le va da Acela Care încă de pe acum ne-a dat un nume pe care numai El îl ştie, iar când vom trece de linia orizontului şi vom şti şi noi acest nume, atunci nu vom mai fi noi înşine, cei de acum, ci tocmai împlinirea năzuinţei a aceea ce râvnim şi luptăm acum să devenim.
Societatea românească actuală, traversează o perioadă de criză sub toate aspectele şi îndeosebi tineretul. El este dezorientat, are o morală libertină şi, aşa cum aminteam, este căzut în braţele unor filozofii orientale îmbrăcate într-o haină creştină, dar în care se săvârşesc tot felul de păcate pierzătoare de suflet. Însă ceea ce este mai dureros e starea deplorabilă şi degradantă în care se află majoritatea tinerilor. Ne referim la acei tineri care nici nu vor să ştie despre credinţă, despre Dumnezeu, trăind în păcate chiar de moarte. Şi mai grav este că, în această stare de fapt, mai sunt unii care afirmă, cu inconştienţă, că lupta împotriva păcatului nu mai este actuală, că dreptul la păcat e o dimensiune a omului modern şi, cu atât mai mult, că învăţătura Bisericii Ortodoxe, cuprinsă în Sf. Tradiţie şi în Sf. Scriptură, este învechită, nu mai este valabilă astăzi, iar misionarismul laic şi voluntariatul Oastei nu mai sunt actuale. Însăşi prezenţa noastră aici vine să infirme această părere greşită şi noi spunem cu tărie acum, când cei fără Cruce au pornit o adevărată cruciadă, bine instrumentată sub toate aspectele împotriva adevărurilor noastre de credinţă, acum, când poporul piere din lipsă de cunoştinţă, că îndemnul Părintelui Iosif Trifa de a pune Biblia în mâna poporului, de a-l îndruma în înţelegerea ei şi de a-l ajuta în trăirea ei prin pilda Sfinţilor din toate timpurile, este mai actual ca oricând.
Părintele Iosif a luptat pentru o arătură mai adâncă în ogorul Bisericii, iar Oastea Domnului se străduieşte, în actuala confruntare de tendinţe şi idei, să opună „valorilor“ de fărădelegi şi tendinţelor desacralizate, de import, lipsite de Hristos, o credinţă lucrătoare şi roditoare. Căci numai o întoarcere la patosul misionar şi jertfitor al primilor creştini, pe care Oastea Domnului l-a reaprins şi vrea să-i întreţină vie flacăra, ne va putea asigura şansele de viitor ale Bisericii şi Neamului. De aceea, noi, cei tineri, care mărturisim semenilor noştri bucuria descoperirii adevărurilor de credinţă, descoperirea Sfintei Tradiţii, şi cei cărora ne place să spunem că ne-am născut la o viaţă nouă trebuie să fim un model, o pildă, să-i atragem pe semenii noştri prin cuvânt, dar mai ales prin modelul vieţii, aducându-i aici, la Altarul Bisericii străbune, ajutându-i să descopere această comoară despre care aşa de frumos îi vorbea Sfântul Apostol Pavel ucenicului său, Timotei.
De aceea, aş dori să închei cu acea chemare frumoasă pe care o auzim la strana Bisericii, începând din Noaptea Învierii şi până la Înălţare, prin peasna a 3-a din Canonul Învierii, care vine parcă să confirme adevărul că învăţătura Bisericii deşi este veche, nu este învechită, ci mereu actuală, mereu nouă: «Veniţi să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din Izvorul Nestricăciunii, din Hristos Cel Ce a izvorât din mormânt, întru Care ne întărim !».
Slăvit să fie Domnul!“
Pr. Iosif TOMA, Sibiu
din cuvântul la Adundarea de Tineret pe Țară a Oastei Domnului, Oradea, 1998
