Prin lucrarea răului a venit în lume păcatul.
Prin lucrarea păcatului s-a născut în noi firea lumească.
Şi prin lucrările firii lumeşti stăpâneşte în fiinţa noastră totdeauna o puternică pornire spre neascultare şi nesupunere.
Aceasta este firea cu care ne naştem.
Cu care trăim în trupul nostru.
Şi cu care avem de luptat până la despărţirea de această lume.
Şi până la ieşirea din acest trup.
Şi numai Duhul Sfânt ne-o poate înnoi şi păstra spre viaţă, în fiinţa noastră cea nouă.
Încă din clipa convertirii noastre,
din clipa când o rupem cu păcatul şi ne unim cu Hristos,
din clipa când, prin naşterea din nou, devenim, printr-o tainică transformare, fii ai luminii şi ai neprihănirii,
– din clipa aceasta sfântă, în noi se naşte o nouă fire.
Se iveşte o nouă putere,
se creează o nouă fiinţă: firea, puterea şi fiinţa duhovnicească.
Pe acestea nu le au oamenii neîntorşi la Hristos şi nenăscuţi din nou, cei neeliberaţi de sub puterea şi de sub robia păcatului.
Ferice de cei care au duhul ascultării.
Ei sunt fiii lui Hristos, Care a fost ascultător până la moarte (Flp 2, 8).
Prin firea cea veche, omul cel vechi şi lumesc este neascultător de poruncile şi de voia lui Dumnezeu,
pentru că firea cea lumească nu se supune şi nu vrea să asculte de Dumnezeu,
ci îi place să trăiască în păcatul şi în voia satanei.
Ea este firea satanică, potrivnică şi nelegiuită,
ea nu se poate subordona voii lui Dumnezeu şi nici nu vrea.
Ea nu poate asculta de Hristos şi nici nu vrea.
Ea nu-L poate urma pe Duhul Sfânt şi nici nu vrea.
Aceasta este firea omului nebun (Ps 14, 1),
care zice vorbe nebuneşti
– şi care are un sfârşit nebunesc.
În clipa când în viaţa omului intervine o altoire a firii duhovniceşti,
când omul se naşte din nou,
când omul devine un om duhovnicesc, supus lui Dumnezeu,
şi când el ajunge călăuzit de Duhul Sfânt,
– atunci omul capătă firea lui Hristos. Iar ca rod al acestei firi noi, în viaţa lui se naşte dragostea, dorinţa şi plăcerea ascultării de tot ce este sfânt.
Şi capătă dezgust şi oroare de tot ce este păcătos.
Aşa este omul duhovnicesc.
Traian Dorz, din “ Săgețile biruitoare ” / pag. 190-192
