…un dor chinuitor…dar frumos şi creativ, născocind alte prilejuri pentru revedere…Un dor ce visează la noi popasuri de părtăşie…
Stau pe marginea fotoliului, cu privirea pironită undeva în cărţile din bibliotecă, şi încerc să recompun imaginea părtăşiei din frânturi de acorduri de colind în lumina pală a lumânării din căsuţa de turtă dulce, din vers şoptit, din lacrimă tremurând în gene, din zâmbete şi priviri tandre…
Oftez şi îmi zic: Fii binecuvântat, dor al dorurilor mele!
Dacă ar fi să facem o clasificare a viselor, cred că s-ar găsi mai multe criterii de a o face…Eu voi încerca să mă refer la clasificare ce are în vedere viaţa de aici şi viaţa din Veşnicie.
Dacă visele noastre se referă doar la realizări pe acest pământ, aş putea spune că visăm pe termen foarte scurt, că visăm la lucruri efemere…lucruri care pier odată cu întrebuinţarea lor…
Dacă visăm dincolo de Cer, dacă intrăm în ,,visul frumos al lui Iisus” de a petrece Veşnicia cu noi, atunci Visul Lui va fi şi visul nostru…Doar aşa vom visa pentru lucruri nepieritoare, doar abia atunci vom şti să visăm frumos, cu ochii deschişi…Această stare de visare trebuie să fie incurabilă că altfel însemnă să renunţăm la vis, iar asta ar fi cea mai mare durere pentru Cel ce nu încetează a ,,ne visa” alături o Veşnicie întreagă…
Odată ce ai pregustat din frumuseţea Veşniciei, cum să nu visezi mereu şi mereu spre Acolo?!!…
Cel ce îţi îndrăgeşte visul, vine lângă tine şi învaţă a visa sau te învaţă a visa…Aşa mi-am recunoscut eu fraţii şi prietenii mei adevăraţi…
Vă mulţumesc, scumpii mei!
Miriam
