Duminică, 11 noiembrie a. c., s-a sfinţit impunătoarea şi frumoasa noastră catedrală: biserica „Sfânta Treime –Ghencea”. Sfinţirea s-a oficiat de însăşi Înalt Prea Sfinţitul Patriarh, cu un fast deosebit. După slujbă, Înalt P. S. Sa a ţinut o frumoasă predică, din care spicuim câteva rânduri:
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, sfinţit-am eu însumi această măreaţă biserică. Încă din timpurile cele mai vechi ale vieţii creştine, casa Domnului se zidea pe mormântul unui mucenic, ceea ce mărturiseşte că credinţa în Hristos şi învăţătura Lui are la temelie jertfa. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost trimis în lume ca prin jertfa Sa pe Sf. Cruce să spele păcatele oamenilor. Pentru aceea, a fi creştin înseamnă să duci o viaţă de jertfă.
Înmulţindu-se creştinii, n-au mai avut la îndemână mucenici, dar în timpul serviciului divin aţi văzut la mine ceva. Era un vas de aur în care se afla o mică părticică din trupul unui sfânt, arătând prin aceasta că şi biserica aceasta are la temelia ei jertfa unui sfânt. Numai prin jertfă se poate croi o viaţă nouă. Biserica aceasta, ea însăşi este zidită cu multă jertfă şi mare trudă. Acestea însă sunt virtuţile vrednice de laudă. În aceste vremuri de criză morală şi materială, donatorii Ştefan Ionescu-Troicea şi Gh. Zamfireseu sunt pilde vrednice de urmat.
Toate lucrurile bune se fac numai cu jertfă. Vă este cunoscută pilda cu meşterul Manole. Cine lucrează şi activează în lume va avea multe necazuri; vor fi intrigi, va fi ură, va veni, cum a zis Părintele Ouatu prin graiul Scripturii, cununa de spini. Dar cuvântul lui Hristos: «Îndrăzniţi, că Eu am biruit lumea» să fie o deplină încredinţare că îndrăzneala în numele Sf. Cruci duce la biruinţă. Pentru aceea, laud îndrăzneala, zbuciumul şi curajul tânărului Preot paroh Ouatu, care necontenit s-a străduit să adune om cu om, suflet cu suflet la rugăciune, spre a-şi alcătui turma spirituală de care avea nevoie pentru ca să ne dăruiască acest măreţ locaş de închinare. Îl laud şi îi aduc mulţumirile mele. Pentru mine, clipa de acuma este o clipă fericită. De 40 de ani de când sunt în slujba Bisericii şi de peste 10 ani de când sunt Arhipăstor, n-am avut o clipă mai fericită ea aceasta de aici, să văd că un preot tânăr, numai în cinci ani de activitate, se încununează cu aşa de îmbucurătoare roade. În tot acest timp, ori de câte ori a trebuit să dau cuiva aprobarea şi binecuvântarea mea, mi-am pus întrebarea: Oare omul acesta va fi el vrednic de acest dar? Va duce el la bun sfârşit sarcina ce i-am încredinţat? Va fi el vrednic pentru slujba aceasta?!… Dumnezeu va fi mulţumit de ceea ce eu am făcut? Că aşa spune Sf. Apostol Pavel: «Mâinile cu grabă peste nimeni să nu-ţi pui» (I Tim 5, 22).
Aici la Ghencea era nevoie de un preot cu o aleasă pregătire misionară şi pastorală, de un preot de inimă, de un preot de jertfă, plin de credinţă şi plin de îndrăzneală. Aici era un cartier în care se încuibase necredinţa, sectarismul şi tot felul de răutăţi, în dauna Bisericii. Cele mai rele veşti îmi veneau de aici, din cartierul Ghencea, şi de aceea mult şi mult m-am gândit pe cine să rânduiesc aici.
Astăzi mă simt fericit că n-am greşit când l-am trimis pe părintele Ouatu. Adesea, ori cei puşi în misiune nu corespund sarcinii ce li se încredinţează şi după 10 ani şi mai mult nu vezi nici un rod. Aici alegerea a fost fericită pentru că roadele vorbesc. Părintele Ouatu s-a ocupat îndeaproape de zidirea bisericii acesteia atât de frumoasă, pe aceste vremuri grele, dar în acelaşi timp s-a ocupat stăruitor şi îndeaproape şi de voi, credincioşii, care sunteţi Biserica vie. Voi sunteţi cărămizile vii care alcătuiţi adevărata Biserică a lui Hristos. Rog pe părintele paroh Ouatu să lucreze şi de acuma înainte cu aceeaşi îndrăzneală şi acelaşi curaj, în armonie cu celălalt preot împreună slujitor, ca să nu fie pildă rea poporenilor.
Iar voi, credincioşii, să vă înnoiţi sufletele. Fiecare să revină la adevărata viaţă creştină în Hristos. Fiecare să aibă o clipă de reculegere sufletească, să se întoarcă la pocăinţă, mărturisindu-şi păcatele şi, cu sufletul curat, să ia o hotărâre fermă de îndreptare. Fiecare să pornească pe adevărata cale a virtuţilor creştine. Această hotărâre să se facă prin puterea lui Hristos, căci El a zis: «Fără Mine nimica nu puteţi face» (In 15, 5).
Rămânând sub această binecuvântare de sus, veţi fi una cu Biserica vie, adevărata Biserică a lui Hristos”.
Cuvântarea Înalt Prea Fericitului nostru Stăpân a fost, ca în totdeauna, o dreaptă, părintească şi înţeleaptă preţuire a lucrării plină de jertfă, desfăşurate în cartierul Ghencea de părintele nostru Vasile Ouatu, parohul bisericii. Cinci ani de apostolat curat evanghelic, cinci ani de jertfă continuă, cinci ani de luptă în slujba dreptăţii şi a adevărului nu se putea să nu fie binecuvântaţi de luminatul şi bunul nostru Arhipăstor, care necontenit a sfătuit, a îndrumat şi încurajat părinteşte pe iubitul nostru păstor, care a suferit mult, pentru ca să se încununeze cu o strălucită biruinţă în Iisus Domnul. Cu ochii plini de lacrimi, mulţumim Înaltului nostru Stăpân şi Arhipăstor şi-i făgăduim o deplină iubire, supunere şi ascultare de adevăraţi copii duhovniceşti.
Dumnezeul părinţilor noştri să vă ţină, Înalt Prea Fericite Stăpâne, mulţi ani, spre a ne împărtăşi continuu din mult binecuvântatele şi înaltele îndrumări creştineşti, după care sufletele noastre însetează.
Să trăiţi întru mulţi ani.
Consilier
«Ostaşul Domnului» nr. 16 / 1 dec. 1934, p. 4-6
Părintele Vasile Ouatu, ostaşul jertfirii de sine / Ovidiu Rus. – Sibiu : Oastea Domnului, 2017
