Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Fiule, dă-mi inima ta! – Prov. 23, 26 –

Fiule, dă-mi inima ta! – Prov. 23, 26 –

Fiule, dă-mi inima ta! – Prov. 23, 26 –

Ferice este ziua când lacătul şi zăvorul de la uşa unei inimi au căzut la pământ şi Domnul a trecut pra­gul în casa unui suflet: „…voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine“ (Apoc. 3, 20). El vine să rămână acolo pentru totdeauna, de aceea şi tu trebuie să-L primeşti şi să-I pre­dai toate cheile de la încăperile inimii tale. El vrea să fie singur Stăpân, de aceea trebuie să te lepezi cu hotărâre de asupritorul cel rău, de diavolul şi de toate lucrurile lui; să arunci a­fară toate vechiturile păcatelor, ca să poţi fi o „frământătură nouă… fără aluatul vechi“ (I Cor. 5, 7).

Când Domnul îţi spune: „Fiule, dă-mi i­nima ta!“, El îţi cere întreagă inima şi întreagă făptura ta. Zacheu a primit o mântuire deplină fiindcă a predat tot. Numai atunci câştigăm tot, când predăm tot. Trebuie să-I pre­dăm Domnului, fără rezerve, întreagă inima noastră, ca El sin­gur să fie stăpân într-însa.

Într-o ţară nu pot fi doi conducători, ­doi regi, şi nici într-o casă nu pot porunci mai mulţi stăpâni. Tot aşa, nici în inima noas­tră nu pot fi doi sau mai mulţi stăpâni. Căci nimeni nu poate sluji la doi domni. „Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona (Matei 6, 24).

Un om a cercetat odată pe un prieten al său care locuia într-o frumoasă casă la oraş.

– În frumoasă casă locuieşti!… Dar ce-i cu ferestrele acelea de sunt astupate?

– Apoi, răs­punse prietenul său, proprietarul şi-a rezervat pentru el nişte odăi în care şi-a strâns mobila şi în care nu intră nimeni. Când le va deschide, desigur că vor fi pline de păianjeni şi alte feluri de gângănii.

Iată, întocmai aşa face omul şi cu inima lui. Îi predă şi vrea să-I predea Domnului o parte din ea, păstrând, în acelaşi timp, o „rezer­vă“ a câtorva unghere şi odăiţe ascunse, unde lumina nu poate pătrunde şi unde păcatul se poate ascunde în voie. Aici şarpele cel viclean îşi depune ouăle din care în curând ies alţi şerpi care muşcă amarnic şi otrăvesc din nou viaţa şi întreaga fiinţă. Şi dacă nu sunt nimi­ciţi la timp, muşcăturile lor veninoase pot a­duce şi moartea.

Cititorule, inima noastră nu poate fi cu to­tul goală. În ea va stăpâni ori Hristos, ori Satana. Dacă tu nu eşti şi nu te-ai hotărât pen­tru Dumnezeu, neutru încă nu poţi sta. În a­ceastă luptă, fiecare este pentru Dumnezeu sau pentru duşmanul lui Dumnezeu. Inima ta nu poate rămâne o coală de hârtie albă. Iscălitura Satanei este pe coala inimii – deşi tu nu-i vezi mâzgălitura. Şi dacă Hristos n-a şters această murdărie şi nu Şi-a înscris numele Său într-în­sa, atunci autograful Satanei e sigur acolo.

Dar parcă te aud dezvinovăţindu-te şi zi­când: Eu n-am păcate, trăiesc o viaţă morală; n‑am omorât, n-am furat, n-am dat foc nimănui şi altele. Însă dacă ţi-ai privi şi ţi-ai cerceta se­rios inima, atunci ai vedea că acolo e duş­mănie faţă de Dumnezeu şi de căile Sale. Tu nu-I iubeşti poruncile, nu-L iubeşti pe Fiul Său şi Evanghelia, eşti un străin faţă de El, iar inima ta e plină de pofte murdare şi de gânduri urâte ce cresc şi înfloresc în voie. Dacă Mântuitorul n‑a cu­răţit inima noas­tră, ea este izvorul otrăvit din care se adapă şi se otrăveşte toată viaţa. „Căci dinăuntru, din inima omului – zice Mântuito­rul – ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicle­niile, înşelă­ciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, tru­fia, uşurătatea (Marcu 7, 21-22).

În starea sa cea decăzută şi păcătoasă, ini­ma este un izvor otrăvit, un cuib de omizi, o peşteră de tâlhari, o magazie de răutăţi. Spre inima aceasta Se îndreaptă Duhul Sfânt cu darurile Golgotei. Spre inima aceasta Se în­dreaptă Domnul, spunând: „Fiule, dă-Mi inima ta!“. Cu ajutorul Golgotei, inima se poate face – ­şi trebuie să se facă – un locaş al Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16). Până când înăuntrul nostru nu se zideşte o inimă nouă şi curată, toată mântuirea noastră este o spoială, o casă zidită pe nisip. Deschide‑ţi dar inima, aruncă afară toate răutăţile şi primeşte-L pe Domnul Iisus, ca să fii mântuit.

Gânduri creştine / Ioan Marini – Sibiu: Oastea Domnului, 2003

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!