Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home FRUMOSUL ECOU

FRUMOSUL ECOU

FRUMOSUL ECOU

1. Ce mult am plâns, de atunci şi până nu ştiu când, ceea ce am pierdut ieşind de acolo!

2. Tot ce am văzut, tot ce am gustat, tot ce am auzit şi trăit acolo cu Tine îmi este neuitat pe veci.

3. Inima mea va tânji mereu de dorul acelui loc şi acelor stări în care să mai poată gusta o dată ceea ce i-ai arătat abia acolo că poţi să-i dai.

4. Atunci am înţeles de ce doar acelora care ajung în foc Te descoperi astfel pe Tine şi harurile Tale. Şi doar acelora care nu merg, când intră acolo, cu privirile înapoi şi cu inima în afară.

5. Am înţeles şi de ce mulţi dintre aceştia, deşi intraţi acolo, totuşi nu văd nimic. Trecând pe acolo, totuşi nu învaţă nimic. Suferind acolo, totuşi nu se aleg cu nimic!
6. Am înţeles atunci că şi cel mai mare har poate fi pierdut, pierdut pe totdeauna, fără nici un folos, dacă sufletul căruia i se face acest har rămâne mic şi se arată nevrednic de el.

7. Mă abat mereu pe aproape de intrarea aceea, dar nimănui nu-i este dat să intre acolo sau să iasă după voia sa.

8. Câteodată sunt iarăşi foarte aproape şi, în timpul acela, parcă simt din nou ceva din cele trăite numai acolo.

9. Atunci duhul tresare, dar carnea se înfioară.
O, de-aş putea să fiu mai curând numai duh!

10. Preaiubitul meu îmi grăieşte şi îmi spune:
Orice credincios adevărat are în lumea asta două naşteri, şi anume: una trupească şi alta duhovnicească.

11. Orice om adevărat are în lumea aceasta două începuturi, şi anume: primul este acela prin care arată că s-a născut, iar al doilea este acela prin care arată pentru ce s-a născut.

12. Orice suflet vine pe pământ cu o misiune. El este chiar misiunea sa.

13. Sufletul proorocului – care era mai mare decât toţi cei ce se născuseră până la el – a fost întrebat:
– Eşti tu Ilie?
Şi el a zis:
– Nu sunt!
– Eşti tu proorocul?
El a zis:
– Nu!
14. – Dar cine eşti? Ce răspuns să dăm celor ce ne‑au trimis? Ce zici tu despre tine însuţi?
– Sunt un glas în pustiu! Un strigăt! O înştiinţare în pustiu!

15. Pustiul e locul fără ecou, unde glasul nu înseamnă nimic.
Aşa vorbeşte numai o conştiinţă dumnezeiască.

16. Dumnezeule al izbăvirilor,
Tu, Care Te-ai oprit odată lângă mine – una dintre cele mai încurcate creaturi ale mâinilor Tale sfinte,

17. Care ai pierdut atâta vreme şi atâta răbdare să mă poţi ridica din neputinţele mele şi să-mi poţi pune şi picioarele mele, drept, pe o cale,

18. Care Te-ai îndurat să-mi faci parte de cel mai mare har arătat unei stârpituri ca mine – acela de a-mi da o solie înaltă,

19. fă-mă ca, măcar prin sfârşitul misiunii mele,
să mă pot arăta vrednic
de al doilea început al meu.

20. Şi fă ca, la moartea mea, să se audă frumosul ecou
că viaţa mea a meritat totuşi să se nască!

Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!