Meditaţii

„IA-ŢI PATUL TĂU ŞI UMBLĂ”

38 de ani zăcuse bolnavul din evanghelie. Grozav lucru să pătimeşti 38 de ani, când te gândeşti că după câteva zile de boală ţi se face amară viaţa. Cu mare răbdare şi-a purtat boala bolnavul din evanghelie. 38 de ani de suferinţă n-au putut să-i frângă credinţa nădejdea tămăduirii. Când Iisus l-a întrebat, după 38 de boală: „Voieşti să fii sănătos?”, el primeşte cu linişte şi cu credinţă întrebarea, se încrede din tot sufletul său în acest Mântuitor şi îndată se ridică de jos şi începe a umbla.

Mare minune! Un om ce zăcuse neputincios 38 de ani odată se ridică de jos şi începe a umbla. Să luăm aminte, această minune se întâmplă şi astăzi. Mulţi se tămăduiesc şi azi de boli vechi prin credinţă tare şi prin dar şi ajutor de la Domnul. Dar minunea aceasta e şi mai mare atunci când se petrece în sufletul omului. Sunt şi boli sufleteşti mai cumplite decât acelea care ologesc picioarele, strică ochii, slăbesc auzul sau pieptul omului: sunt bolile cele sufleteşti. Oare pătimaşul beţiv nu este un olog şi slăbănog ce nu se poate ridica din ticăloşie? Oare desfrânatul, suduitorul, vicleanul şi toţi cei ce trăiesc în patimi şi fărădelegi nu sunt şi ei tot aşa, nişte slăbănogi ce nu se pot ridica din ticăloşie şi nu pot umbla în căile Domnului? Lu­mea aceasta e cu adevărat un mare spital sufletesc. Fiecare pătimeşte în ceva boală sufle­tească. Boli sufleteşti sunt şi azi destule şi aceste boli şi tămăduirea lor se poate face şi azi tot aşa – şi numai aşa – cum se făcea pe vre­mea Mântuitorului. Iisus Mân­tuitorul este şi azi Doctorul şi Tămăduitorul cel mare al bolilor sufleteşti. Minunea din evanghelia de duminică se întâmplă şi azi. Oameni pă­cătoşi şi slăbănogiţi de pa­timi şi păcate dintr-odată se ridică sus şi încep „a umbla” când Îl primesc cu credinţă adevărată pe Mântuitorul, se predau Lui şi încep o viaţă nouă cu El. Eu am cunoscut un pătimaş beţiv care, după 30 de ani de cumplită pătimire în beţie, dintr-odată a scăpat de ea hotărându-se la o viaţă nouă cu Domnul. Îmi spunea plân­gând de bucurie ce uşurat se simte, ca născut din nou. Era şi acesta un slăbănog ce în­cepuse să umble. De multe ori cei mai buni creştini se fac din astfel de „slăbănogi” şi bolnavi care au luat iertare şi vindecare de la Iisus Mântuito­rul. Dar puţini sunt astfel de tămăduiţi. Cei mai mulţi nici habar n-au de bolile cele su­fleteşti şi nu umblă să scape de ele. Bietul slăbănog de la Vitezda se tânguia că n-are om să-l arunce în lacul mântuirii. Azi lacul mântuirii – cel plin cu sân­gele Domnului – e totdeauna deschis şi glasul Domnului îl în­treabă pe fiecare om: „Voieşti să fii sănătos?”. Însă oa­menii de azi nu umblă şi nu primesc această însănătoşare sufleteasca. E plină lumea de fel de fel de slăbănogi cu su­fletul, care însă nu vor să ia tămăduire. Oamenilor le place orbia şi robia patimilor şi pă­catelor.

Undeva am citit o în­tâmplare interesantă. Într-un oraş se vestise că atunci şi atunci se vor aduce nişte moa­şte făcătoare de minuni şi tă­măduitoare de boli. Atunci un orb cu un olog astfel s-au înţeles: „Frate, de noi nu va fi bine cu moaştele alea. Ce ne vom face noi dacă ne tă­măduim?… Cine ne mai dă nouă bani?… Va trebui să ne apucăm iarăşi de lucru”… Şi cei doi bolnavi s-au şters re­pede din oraş, ca nu cumva să-i ajungă tămăduirea.

Cam aşa se întâmplă şi cu oamenii de azi. Nu se în­dură să-şi lase plăcerile şi pa­timile, şi năravurile cele rele, ca să ia tămăduire.

Sunt apoi alţii care ar vrea să scape de patimi şi păcate, dar spun că nu pot. „Am în­cercat, dar nu pot”… „Mi-am pus în gând să mă las de ceea şi ceea, dar n-am putut”… aşa grăiesc foarte mulţi creştini. Aceştia „nu pot” pentru că nu se apropie cu bolile lor de Mântuitorul. Se hotărăsc încrezându-se în puterea lor şi nu în darul şi ajutorul Dom­nului. Evanghelia de dumi­nică are o taină cu adânc înţeles: numai când îngerul se pogora şi tulbura apa luau bolnavii tămăduire. Aşa e şi azi. Pentru a putea scăpa şi a te putea tămădui de bolile sufleteşti, îţi trebuie o putere, un dar de sus, îţi trebuie ha­rul şi darul Duhului Sfânt să se pogoare în apa vieţii tale. Fără acest dar nu te poţi tă­mădui şi nu poţi scăpa de bolile cele sufleteşti, iar acest dar îl primeşti când îţi predai viaţa Domnului şi începi o viaţă nouă cu Domnul Iisus Hristos. Cei mai mulţi creştini spun că „nu pot” birui păca­tele tocmai pentru că se aruncă singuri într-o hotărâre pe care apoi n-o pot ţine. Cei mai mulţi nu se pot tămădui pen­tru că n-au „om” şi nu-L primesc pe „Omul” care să-i bage în apa mântuirii; iar acest „Om” este Iisus Mântuitorul şi o viaţă predată Lui şi trăită cu El.

Dragă cetitorule! Nime­ni dintre noi nu este deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim de boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doc­torului şi Tămăduitorului tru­purilor şi sufletelor şi, prin cre­dinţă tare, să luăm tămăduire.

I. Tâlcuitor
«Lumina Satelor» nr. 20 / 10 mai 1925, p. 3

din ”Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa”
prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

 

Lasă un răspuns