– II Tim. 2, 3 –
„În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!“
– Ioan 16, 33 –
Domnul Şi-i alesese pe ucenicii Săi şi îi trimisese în lume ca să împlinească o lucrare a Sa în care însă aveau să întâlnească multe greutăţi şi împotriviri şi, mai ales, multă ură din partea oamenilor care nu iubesc adevărul. Dar siguranţa că Domnul îi alesese, îi rânduise şi le dăduse această însărcinare sfântă le va da puteri ca să biruie orice greutăţi, împotriviri şi necazuri, cu îndrăzneală şi vitejie sfântă.
Calea aceasta nu este doar calea lor, ci este calea Domnului. Ei aveau să meargă pe calea Învăţătorului lor iubit, îndurând la fel ca El prigoana şi ura din partea lumii, precum a spus mai înainte: „Dacă vă urăşte pe voi lumea, ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.
Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: «Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea vă vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis“ (Ioan 15, 18-21).
Prigoana este legată de viaţa celui credincios. Cei care sunt ai Domnului vor fi prigoniţi, urâţi şi batjocoriţi de lume, aşa cum a fost şi Mântuitorul lor. Când un credincios are „linişte“ şi „pace“ din partea lumii, înseamnă că îi lipseşte ceva. Nu „seamănă“ cu Stăpânul său, fiindcă, dacă ar semăna cu El, lumea l-ar prigoni, căci nu este robul mai mare decât Stăpânul său.
Dar prigoana şi suferinţa din partea lumii sunt departe de a-l deznădăjdui pe cel credincios; din contră, este o încurajare şi o bucurie nespusă să poată sorbi şi el din paharul pe care Domnul l-a golit şi care i se întinde şi lui. Cineva a spus că orice credincios trebuie să fie pus în numărul celor fărădelege, cel puţin o dată în viaţa lui.
Iar în timpul încercărilor, puterea Domnului se descoperă în chip mai minunat decât dacă s‑ar opri suferinţele, fiindcă atunci se vede lămurit cum Îşi ţine El făgăduinţele şi cum îi îmbărbătează pe ucenicii Săi, prigoniţi şi chinuiţi. S-a întâmplat de multe ori, în vremuri de prigonire, ca sfinţii să rămână dezamăgiţi când au auzit că li s-a ridicat osânda de moarte. Unii dintre martorii credincioşi ai lui Hristos, după ce au fost trimişi din nou la închisoare, au scris scrisori foarte mişcătoare către tovarăşii lor de suferinţă care fuseseră osândiţi să fie arşi. Ei simţeau o adevărată mâhnire că li se răpise, deocamdată, bucuria de a suferi moarte pentru Domnul.
Câtă mângâiere să ştii că, în zilele noastre, acest duh de a suferi pentru Domnul e reînviat! Mii de credincioşi, de pe întreg pământul, sunt gata să sufere şi ei temniţe şi lanţuri pentru credinţa lor în Iisus Hristos, Stăpânul şi Domnul lor, aşa cum au suferit şi cei dintâi creştini.
Dăm aici un fragment dintr-o scrisoare a unui credincios ce dezvăluie tocmai cele de mai sus:
„Mi-ai spus că ne-a căutat poliţia. Şi mi-ai spus că vei căuta să mă dezvinovăţeşti. Să n-o faci! Nu vreau să-mi iei şi partea mea de bucurie şi să-mi iei şi cununa mea. Vreau să sufăr şi eu ceva pentru Evanghelie şi pentru Iisus. Până acum n-am suferit nimic! Mi-ai face cel mai mare rău dacă ai face cum mi-ai scris.
Cu ochii ţintă la Iisus! Să rămânem lângă El, să-L urmăm pe El! Te îmbrăţişez cu aceeaşi sfântă şi statornică dragoste, al tău frate…“
Iubite cititorule credincios, de ce te întristezi când trebuie să suferi ceva pentru numele Domnului? De ce te plângi când te dispreţuieşte şi te prigoneşte lumea? Vrei tu să ai parte cu El? Vrei tu să semeni cu El? Vrei să ajungi la împărtăşirea veşnică cu El? Atunci primeşte paharul suferinţei, al prigoanei şi încercării şi nu-l respinge când se atinge de buzele tale băutura amară a durerii. ( va urma)
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)
