Iată cum poţi lupta cu Scriptura împotriva lui Hristos…

NU ZICE SCRIPTURA?

Nu zice Scriptura că Hristos are să vină din sămânţa lui David şi din satul Betleem, unde era David?

Argumentele din Sfânta Scriptură le caută de cele mai multe ori tocmai acei care nu apără Adevărul, ci susţin păreri false contra lui.
Având mândrie sau interes să apere o părere îngâm-fată şi rătăcită, o învăţătură străină şi felurită,
toţi acei războinici lăudăroşi cărora li se pare că ştiu totul mai bine decât oricine
sar imediat cu sabia Scripturii, pe care însă o mânuiesc necinstit – şi astfel se străpung singuri.

Da, Scriptura zice adevărul în tot ce scrie ea.
Atât cuvintele, în litera lor, cât şi înţelesul Duhului Scripturii sunt Adevăr şi ele se descoperă ca Adevăr,
dar se descoperă nu numai acelora care au cugetul sincer şi duhul smerit.
Îndată ce o minte care este interesată necinstit
şi un duh care este îngâmfat
vor lua acest Cuvânt ca pe un argument pentru întărirea planurilor sau părerilor lor interesate, rătăcite, vinovate şi păcătoase, omul vinovat împinge Scriptura şi o forţează să-şi schimbe înţelesul ei cel adevărat. Şi astfel, iată cum poţi lupta cu Scriptura împotriva lui Hristos,
răstălmăcind-o şi făcând-o să apere cu litera ei tocmai ceea ce condamnă duhul ei.
Tot omul cu spiritul împotrivitor nu face altceva decât să forţeze Scriptura şi litera ei spre a-şi susţine faptele de dezbinare, de tulburare, de mândrie şi de zăpăceală religioasă. Aceasta este trista dovadă despre nebunia şi înşelăciunea în care îi duce duhul neascultării şi mândriei pe oameni.
Neascultarea vine jumătate din interesul mândriei, ju¬mătate din necunoştinţă.
Căci unii dintre neascultători nu fac altceva de dimi-neaţa până seara decât să caute posibilităţi de a înhăma Scriptura la carul interesului lor şi de a o chinui să tragă acest car împotriva Adevărului.
Cât de necruţătoare va fi împotriva acelora judecata Cuvântului pe care l-au batjocorit ei (II Cor 2, 17; 4, 2; II Petru 2, 3)!
De aceea este atât de liniştitor să mergi şi să propovăduieşti pe urma de atâtea veacuri bătătorită după Hristos a tuturor Sfinţilor Părinţi, martiri şi mucenici, a căror învăţătură ei înşişi au trăit-o, au apărat-o şi au slăvit-o, fiindcă era adevărata învăţătură. Iar la urmă vei fi adăugat cu cins¬te şi cu vrednicie la numărul lor sfânt!

Doamne Iisuse,
pe cât ne rugăm să-i binecuvântezi pe adevăraţii Tăi lucrători
şi să le dăruieşti putere şi libertate spre mărturisirea rodnică a credinţei adevărate,
pe atât Te rugăm să-i înlături din Biserica Ta pe toţi lucrătorii dezbinării şi ai interesului, să-i împiedici în lucrarea lor,
să nu le mai laşi nici un câştig în paguba Lucrării Tale pe care au tulburat-o şi au păgubit-o de-ajuns până astăzi.
Nu-Ţi mai lăsa Cuvântul răstălmăcit şi nici turma sfâşiată de aceşti stricători îngâmfaţi,
ci vino şi apără-le degrabă şi izbăveşte-le de ei.
Amin.

Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *