Meditaţii

SĂ SCOATEM PĂCATUL AFARĂ DIN ŢARĂ!

din vorbirea fratelui Leon Andronic
de la adunarea de Rusalii de la Sibiu
– 2 iunie 1985

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul, fraţilor!

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Care ne-a învrednicit astăzi, în ziua Praznicului Oastei, să fim în jurul acestui mormânt scump, al acestui mormânt care nu va fi uitat în veac de poporul român, popor care, la trâmbiţa care a început de şaizeci şi trei de ani să sune desluşit spre trezirea neamului nostru la o viaţă nouă cu Hristos, a alergat pe toate meleagurile ţării acesteia cu râvna şi dragostea pe care Domnul Iisus le-a semănat în el prin acest om al lui Dumnezeu, prin acest prooroc. Nu se naşte în fiecare zi câte un prooroc, ci la zeci de ani şi la sute de ani chiar.

Glasul acestui trâmbiţaş a sunat atât de puternic, încât s-a auzit în toată ţara şi peste hotarele ţării noastre [îndemnul] să nu ne mulţumim cu viaţa formalistă în care ne-am trezit, cu datinile şi obiceiurile strecurate în mijlocul nostru de la păgânii care s-au amestecat şi au venit în creştinism cu sarsanaua lor de păcate. [Iar creştinii au ajuns] aproape să le sfinţească şi să spună toţi: „Aşa am apucat! Aşa ne-am pomenit! Aşa am văzut la părinţii noştri şi la bunicii noştri! Cum veniţi voi acum să stricaţi obiceiurile şi datinile noastre?”.

O, dragii mei, dacă Părintele Iosif a avut o deviză în viaţa lui, deviza cea mai scumpă a fost să împroprietărească ţara noastră cu Biblia, cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Sfânta Scriptură, care a luminat mii, zeci de mii şi sute de mii de suflete şi le-a scăpat de iadul întunecat.

Ce măreaţă lucrare! Dar şi ce vrăşmaş puternic! Însă nu-i mai tare vrăşmaşul (aşa cum s-a cântat în cântare) decât puterea lui Dumnezeu prin care, în Numele Domnului, îl tăiem în bucăţi şi mergem înainte pe calea pe care ne-au trasat-o înaintaşii noştri.

Ce minunat a vorbit şi fratele Arcadie despre pilda acestui om al lui Dumnezeu care străluceşte în inimile noastre ca un luceafăr luminos ce ne duce la Hristos!

Fraţilor dragi, am venit la acest mormânt să reînnoim legământul. Dacă acum zece, douăzeci, treizeci, cincizeci de ani am pus un legământ în faţa lui Dumnezeu, în faţa fraţilor, în faţa acelor care ne-au îndemnat să ne predăm şi noi Domnului, astăzi să înnoim acest legământ lângă mormântul Părintelui Iosif şi din nou, cu noi puteri, să pornim la luptă, ca să putem birui păcatul. Cei care aţi citit cartea Ce este Oastea Domnului aţi văzut acolo harta României mari, iar în mijlocul ei, un bolovan mare numit „păcatul”. Şi câţiva fraţi ostaşi, din răsputerile lor, pun umărul şi braţele lor şi caută să-mpingă, să-l scoată afară din hotarele ţării. Aceasta-i deviza Oastei Domnului: să scoatem păcatul din viaţa noastră proprie, din familia noastră, apoi din cei din jurul nostru, cu care suntem în contact zilnic la serviciu, la munca noastră, şi apoi din toată ţara, cu toţi fraţii.

Ce frumos [era] carul acesta al Oastei Domnului când a pornit! (…) Să meargă carul acesta înainte, înainte, până ce vom ajunge la mântuirea pe care o aşteptăm cu toţii.

Dar mai sunt, dragii mei, şi unii care împiedică Lucrarea. Să nu ţinem socoteală, ci să mergem înainte, căci toată Lucrarea aceasta nu este condusă de noi, de oameni, ci este condusă de Duhul lui Dumnezeu; şi Duhul lui Dumnezeu va da şi biruinţa. De aceea, să sprijinim acest car care a pornit la drum. Să ne înhămăm la el, să tragem cu putere şi să împingem să meargă înainte. Că unii s-au suit în car şi merg poate chiar somnoroşi şi nu prea îşi dau seama, Dumnezeu să‑i ajute şi pe ei să sprijine Lucrarea, nu să doarmă în Lucrare.

citește în continuare:

SĂ SCOATEM PĂCATUL AFARĂ DIN ŢARĂ! (II)

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4

Lasă un răspuns