Sibiul va deveni „Ierusalim“!
Din depărtări de sute de kilometri, vor veni suflete dornice să-l vadă şi să-l cunoască pe binefăcătorul lor. Unii dintre cei lipsiţi de mijloace materiale veneau chiar şi pe jos; alţii îşi vindeau din puţinele lor bunuri, ca acel ţăran care şi-a vândut văcuţa pentru a putea ajunge la Sibiu.
Fiind pătruns de duhul smerit al ascultării de Hristos, dorea ca asupra tuturor să imprime o deplină ascultare faţă de Evanghelie. Văzând în aceasta singura soluţie pentru rezolvarea marilor probleme care frământau aceste vremuri, dorea ca la Crucea Mântuitorului să cheme şi să-i întâlnească pe toţi fiii acestui neam şi aici să se înfrăţească şi să se îmbrăţişeze, în interiorul – nu în afara – strămoşeştilor aşezăminte.
Poporul şi cei mulţi l-au înţeles.
Dar de unde să poată fi înţeles şi de cei mari ai vremii lui, dacă Mântuitorul Însuşi nu a aflat la ei înţelegere?
Ba, mai lesne, a fost socotit, în cele din urmă, ca eretic şi ca unul care face răscoală în ţară – fapte pentru care chiar Domnul a fost pe nedrept acuzat, judecat, condamnat la moarte şi crucificat.
Cauza pentru care oamenii fug de lumină este cunoscută: Hristos, fiind Lumina lumii, prezenţa Lui – aducerea Lui la oameni sau ducerea oamenilor la El – stârneşte şi va stârni întotdeauna împotrivire.
Datorită acestui fapt, Sf. Ştefan a fost omorât cu pietre,
ucenicilor li s-a spus să nu mai vorbească nimănui în acest Nume,
Sfântul Apostol Pavel ajunge în lanţuri,
Sfântul Apostol Petru, în butuci,
Sfântul Ioan Gură de Aur, în exil.
Prezenţa lor a stârnit împotrivire (Luca 2, 34).
Şi aşa, toţi harnicii şi curajoşii Lui apostoli, mărturisitori şi mucenici din aceste douăzeci de veacuri, nu au aflat înţelegere în lume la mai-marii ei. În schimb, ei au aflat crucea care le-a deschis Cerul, sau unii dintre ei, Patmosul, ce i-a transformat în vizionari peste veacuri.
Şi nici tu, Părinte Iosif, n-ai aflat înţelegerea necesară, dar, de dragul lui Hristos şi al nostru, le-ai primit pe toate cu bucurie.
Toţi spinii crucii tale de azi se vor preface mâine în nestemate, împodobind cununa muceniciei tale, pentru că ai acceptat ca, alături de Sângele Mântuitorului, să curgă şi cel al rănilor tale, înlesnind mântuirea noastră şi a multora.
Iar spre a nu-L uita pe Iisus cel Răstignit şi Crucea răstignirii Lui, ne-ai lăsat şi tu, în cimitirul din Sibiu, o cruce.
Crucea ta!
Rusaliile au fost denumite „Sărbătoarea Oastei“! La această sărbătoare, fraţii veneau la Sibiu la adunare, la Congrese… Părintele Iosif şi-a manifestat dorinţa ca, şi după moartea sa, fraţii să vină la mormântul lui cu lacrimi şi cu flori.
Anii s-au scurs, evenimentele s-au succedat unele după altele, până-n avalanşa marelui război din 1941.
„Fiind zilnic într-o îngrozitoare situaţie – povestea un străin, într-o dimineaţă de Rusalii, lângă crucea Părintelui Iosif din cimitirul din Sibiu – am rămas surprins de liniştea netulburată a unui tovarăş de linia întâi.
Avea la el Noul Testament din care citea în fiecare zi, se ruga neîncetat şi cânta mereu.
Fără să-l întreb şi fără să mă asigure el, eu eram convins că-n jurul lui sunt în siguranţă – şi aşa a şi fost.
Într-o noapte de zgomot infernal, când credeai că se năruise lumea sub larma avioanelor şi explozia bombelor, când eu m-am ghemuit lângă el, acest om plin de pace mi-a vorbit la ureche despre un mare binefăcător al lui, preotul Trifa din Sibiu, ale cărui scrieri – cărţi şi reviste – l-au ajutat să afle calea mântuirii şi pe Hristos cel Răstignit.
După ce au trecut multe necazuri peste noi, după terminarea războiului, la despărţire, mi-a cerut un singur lucru: să aprind câte o lumânare pe mormântul preotului I. Trifa din Sibiu, în dimineaţa de Rusalii.
A cerut aceasta pentru că el era din Moldova, iar eu locuiam undeva lângă Sibiu.
«Aceasta, zicea el, să continue recunoştinţa ta adusă Bunului Dumnezeu, pentru că te-a salvat de la moarte, iar legătura cu El să te salveze şi de o altă moarte, mai cumplit㻓.
Şi, pe când povestea străinul aceste zguduitoare trăiri, fraţii au început să vină – cu lacrimile prelingându-li-se pe feţele arse de soare, dar senine – şi florile, să acopere mormântul drag.
„Au trecut anii – amar de ani – şi eu, continuă străinul, deşi locuiesc aproape, nu mi-am respectat obligaţia, dar mulţumesc lui Dumnezeu că astăzi sunt aici“.
Era cu soţia şi cu doi copii.
S-au adunat fraţi mulţi, au îngenuncheat la rugăciune, au vorbit cei mai bătrâni despre chinurile Domnului, despre Crucea şi mormântul Său, despre spini şi moarte, despre Înviere şi despre Duhul Sfânt de la întâile Rusalii. Iar ochii străinului şi ai celor din familia lui au început să ude florile de pe mormântul părintelui. Cutremuraţi, au început să cânte, împreună cu fraţii, «Pasăre măiastră». Străinul mai auzise cântarea aceasta răscolitoare şi pe front. La rugăciunea de încheiere şi-a predat viaţa Celui ce a murit, în locul lui, însângerat pe Cruce. Tot ce-a văzut în jurul crucii din Sibiu l-a impresionat, căci pietrele vorbesc, şi atingerea de moaştele sfinţilor sfinţeşte.
…Florile, răsădite şi răsărite pe mormântul din Sibiu, nu vor mai avea nevoie să fie udate de sora Jenica (soţia fratelui Tit), căci le vor uda zilnic lacrimile magdalenelor şi ale zaheilor aduşi la Hristos prin scrierile „Păsării măiestre“, al cărei chip ne priveşte din spuma albă a marmurei care îi străjuieşte mormântul.
Pasăre măiastră (II)
Pasăre măiastră, sol trimis de Sus,
Vestitor al Jertfei Domnului Iisus,
Trâmbiţă cerească, credincios străjer,
– Neuitat părinte, odihneşte-n cer.
Pasăre măiastră cu duios cântat
De iubirea Crucii ne-ai apropiat,
Când din valul lumii ne-ai chemat cu zel
Tot mai lângă Domnul, tot mai lângă El.
Sol trimis de harul dragostei de Sus
Să aduci poporul nostru la Iisus,
Ai vestit lumina Sfântului Cuvânt
În întunecatul neamului mormânt.
Vestitor al Jertfei Domnului Hristos,
Neamului deschis-ai drumul luminos
Al redeşteptării noastre din păcat
Către viitorul binecuvântat.
Trâmbiţă cerească, sunet desluşit
Care din robia morţii ne-ai trezit,
La lumina Crucii lui Iisus ne-ai scos,
Să gustăm viaţa, slobozi în Hristos.
Bun străjer de veghe ce pe turn ai stat,
Plin de stăruinţă ne-ai înştiinţat,
Credincios chemării, ne-ncetat luptând,
Ars pe rugul jertfei, te-ai sfârşit luptând.
Neuitat părinte, suflet neuitat,
Odihneşte-n cerul binecuvântat!
Dulcea-I fericire Domnul să ţi-o dea
Şi cununa slavei pentru jertfa ta!
Pasăre măiastră, sol trimis de Sus,
Vestitor al Jertfei Domnului Iisus,
Trâmbiţă cerească, credincios străjer,
– Scump Părinte Iosif, odihneşte-n cer!
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
