Poezie Traian Dorz

Iisuse, azi e praznic

Iisuse, azi e praznic aici în lumea noastrã
sunt mesele-ncãrcate, e traiul mulţumit
aprinsã e lumina la fiece fereastrã
e praznic mare astãzi… Crãciunul a sosit!

Pe noi tot aşteptarea şi astãzi ne apasã
deşi-n fereşti lumina aprinsã-i şi la noi
deşi tot cald e parcã azi şi la noi în casã
din inimile noastre curg lacrime şuvoi.

– O, toţi au sãrbãtoarea ce an de an le vine
c-o hainã mai aleasã, c-o zi de trai mai bun
de-aceea a lor feţe de zâmbet pot fi pline
ei pot sã cânte astãzi, la toţi e azi Crãciun.

Dar pentru noi şi astãzi e tot Ajunul încã
ajunul îndelungii şi tristei aşteptãri
în jalea-nsingurãrii, din noaptea cea adâncã
ni-e inima la uşã, iar ochii-n depãrtãri.

Ţi-am pregãtit Iisuse nu ieslea de poiatã
ci candida-ncãpere a inimilor moi
Ţi-am aşternut în cale nu fân ca altãdatã
ci albele petale a crinilor din noi.

Umplut-am de podoabe a sufletului casã
întreaga-i încãpere cu drag am primenit
cu cele mai alese din daruri stãm, pe masã
Te-aşteaptã, neatinse, pe Tine, Cel Dorit.

O, vino şi adu-ne întregul rai de soare
ivind şi-n casa noastrã a Praznicului zori
e lung de zeci de veacuri ajunul de-aşteptare
e ceasul Liturghiei Slãvitei Sãrbãtori.

Traian Dorz, din ”Cântarea Cântãrilor mele”

Lasă un răspuns