“Se tem de moarte doar cei care nu cred în Înviere.”
Sf Ioan Gură de Aur
„Pe Crucea Golgotei stă Harul zdrobit, râbdând suferința tăcut și smerit, păcatele lumii amar apăsau, căci harul privește spre Tatăl, mereu mai tare e tatăl ca orișice greu! Mai tare-I iertarea ca vina cea grea, iubirea-I puterea și El este ea. Dar vine și ziua Iubirii curând , Hristos va învinge, pe veci rămânând, pieriva tot răul de orișice fel, iubirea va-nvinge, căci ea este El!” Aprpopierea marii sărbători a Învierii Domnului, ne aduce în fața noastră exemplul Iubirii cerești. O iubire nemărginită care a împăcat pe adamul căzut cu Tatăl. Un tată care și-a dat pe singurul Său fiu ca jerfă pentru omenire, și un Fiu de împărat care„ disprețuit era și cel din urmă dintre oameni, om al durerilor și cunoscător al suferinței, unul înaintea căruia să îți acoperi fața, disprețuit și nebăgat în seamă. Dar El a luat asupra-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat. Isaia 53, 3-4. S-a întrupat, a pătimit și s-a îngropat, cel care era neîncăput suferă pentru fiecare dintre noi și se arată milostiv, bland și iubitor desăvârșind întreaga Sa operă pe pământ. “Toate sărbătorile bisericeşti ar fi lipsite de sens dacă n-ar exista Sfintele Paşti. Dacă Hristos n-ar fi înviat, celelalte evenimente evanghelice ar putea fi privite doar în context istoric şi alt preţ, decât moral şi cultural, n-ar fi avut. Noi spunem că fiecare sărbătoare creştinească aparţine veşniciei, deoarece duhovniceşte o umple Paştile. Veşnicia e prezentă în vremea noastră şi noi devenim coparticipanţi reali la această sărbătoare.”
Cât de mare este harul dăruit nouă celor răscumpărați prin jertfa Domnului Iisus, care a curățit prin Sângele Său viața noastră, prin patimile sale a adus despătimire inimii, prin rănile Sale a cusut rănile durerii omenești, prin trupul Său întins pe cruce a întins către Sine mintea coborâtă jos de diavoli, cu capul său aplecat a înălțat capul nostru, cu mânile Sale ne-a ridicat din groapa păcatului.
Sărbătoarea aceasta ne vorbește fiecăruia în parte despre ceea ce a făcut Domnul pentru noi, despre cum Domnul duce crucea alături de fiecare și ne urcă pe umerii Săi până la izbândă. Ne-a vorbit prin glasul părintelui Iosif de o altă înviere, aceea a sufletului nostru, de trezirea care luminează ochii sufletului pentru a putea trăi bucuria iertării. A trimis prin fratele Traian simplificat mesajul chemării în vers de poezie și cântare, prin învățătorul Ioan Marinii modelul pașilor ce merg spre El și jertfa deplină a vieții. Prin ei trebuie să privim învierea care se cere de la noi ca să putem învia spre viața cea veșnică împreună cu Domnul.
Cercetându-ne cămara inimii să o pregătim pentru intrarea Mielului, despărțindu-ne de lume să pășim alături de Domnul pe drumul calvarului și plini de recunoștință să ne predăm viața celui care ne iubește pe toți, ne iartă pe toți și ne unește pe toți pentru a putea cânta cântarea de bucurie a Învierii împreună cu El.
Ancuța Tudosanu
