ÎN DRUM SPRE CANAAN, SPRE ŢARA FĂGĂDUINŢEI

Cu tâlcul călătoriei noastre spre Canaan, am ajuns tocmai bine aici. Tâlcul acesta se potriveşte cu Duminica Crucii. Şi într-un loc, şi într-altul e vorba despre Jertfa cea mare a Mielului, a Crucii de pe Golgota. Citindu-le pe amândouă, cititorii vor avea mult folos sufletesc.

În continuare din numărul trecut, să mergem mai departe cu tâlcul călătoriei spre Canaan. 9 lo­vituri a căpătat Faraon, dar nu s-a dat biruit. Lupta se dădea pentru libertatea şi eliberarea unui popor, dar lui Faraon îi trebuia iobăgie şi iobagi. Faraon era reprezentan­tul lui satan, iar satan se împo­triveşte cu îndârjire de câte ori e vorba să-i scape vreun suflet din prinsoare şi iobăgie.

Cele 9 plăgi închipuie sforţările ce la-a făcut omenirea în cur­gerea veacurilor, spre a scăpa din robia în care ne-a băgat greşeala lui Adam. Zadarnice au fost aceste sforţări. Zadarnice sunt toate sforţările omului să scape prin pu­terile lui din robia diavoleştilor patimi şi năravuri rele. Libertatea şi mântuirea au venit şi vin numai prin sângele Mielului, prin Jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor.

„Şi a zis Domnul către Moise: «Voi mai aduce o urgie asupra lui Faraon şi vă va lăsa să plecaţi» (Ieş 11, 1). «Fiecare om să ia un miel, de fiecare casă, şi să-l junghie. Şi să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii de la uşă şi pragul uşii caselor… În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâi-născuţii din Egipt, de la om până la dobitoc… Şi va fi sângele semn vouă pe casele în care veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie»” (Ieş 12).

După această înştiinţare a Domnului, a venit peste Egipt urgia cea mare a morţii. A urmat noaptea cea fioroasă când moartea umbla din casă în casă. În fiecare casă de egiptean era moarte; era plângere şi tânguire. Muriseră toţi cei întâi născuţi.

Dar israelitenii stăteau liniştiţi. În acea noapte teribilă a morţii, casele lor erau apărate prin sângele Mielului. Îndărătul uşilor stropite cu sângele Mielului, aveau o pace dulce şi scumpă.

Mielul care i-a apărat pe israeliteni de urgia morţii este icoana Mântuitorului… este icoana „Mielului lui Dumnezeu, Cel ce spre junghiere S-a adus” (Isaia 53). Ce icoană minunată a Mântuitorului este aceasta! Doar nicăieri în Scripturi nu este o icoană mai minunată şi mai mult spunătoare decât aceasta. Prin ea putem vedea toată taina cea mare şi sfântă a mântuirii noastre prin sângele Mielului, prin Jertfa cea mare şi sfântă a Crucii.

Sângele mielului îi apăra pe israeliteni de sabia morţii. Nu era vorba aici despre meritele lor, ci era vorbă despre darul lui Dum­nezeu, despre semnul sângelui.

„Voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi”… Se spune apriat prin aceste cuvinte că „semnul” sângelui îi apăra pe israeliteni. Dacă Domnul ar fi zis: „Îngerul Meu va intra prin casele Egiptului şi unde va afla pe cei ce-Mi slujesc Mie îi va cruţa – apoi atunci, de bună seamă, sabia morţii s-ar fi împlântat tot atât de adânc şi prin catete israelitenilor ca şi în ale egiptenilor. Dar îngerul se uita numai la uşiorii casei şi unde vedea sângele nu intra cu sabia morţii.

Aceasta este jertfa cea mare şi scumpă a sângelui, ce ni se dă şi nouă în dar, fără nici un merit din partea noastră. Aceasta este jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor care ne scapă de moarte şi pieire sufletească. Pentru păcatele noastre, sabia morţii şi pieirii sufleteşti ar trebui să intre prin casele noastre şi sufletele noastre, dar ne apără sângele Mielului. Ah, ce scump şi preţios este sângele Mielului în faţa Tatălui ceresc! Prin Sângele acesta, Tatăl ceresc nu vede păcatele noastre. Câţi însă ştiu preţui şi folosi acest dar mare şi sfânt?

În noaptea cea fioroasă, Domnul trăsese o linie, un hotar precis între egipteni şi israeliteni, între moarte şi viaţă. Această linie, acest hotar stă şi azi. Un creştin nu poate sta deodată în amândouă hotarele; nu poate fi şi cu lumea, şi cu Domnul, şi cu moartea, şi cu viaţa. „Cine are pe Fiul are viaţa” (I In 5, 12). „Cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa” (In 3, 36). O a treia cale nu este. Numai sângele Lui ne poate scăpa da urgia morţii.

Fratele meu! Să ştii că toate sforţările şi opintelile tale să scapi de patimi şi năravuri rele sunt şi vor fi zadarnice până nu vei avea pe Mielul „cel ce ridică păcatele lumii”. Orice ai face, orice ai isprăvi, te vei trezi tot lângă „cuptoarele” şi „cărămizile” lui Faraon, până nu vei avea pe Mielul cel ce a murit pentru tine şi eliberarea ta. Ferice de casa şi de sufletul unde se afli Mielul. Acolo satana este înfrânt. Acolo trăieşte un biruitor. Diavolul a fost înfrânt definitiv prin Jertfa de pe Crucea Golgotei şi el poate fi şi azi înfrânt numai prin sângele Mielului.

În timpul fioroasei nopţi din Egipt, în fiecare casă de egiptean era un mort. În fiecare casă ce nu era stropită cu sânge era un mort. Unde era sânge de miel era viaţă, unde nu era acest sânge era moarte.

Aşa e şi azi, scumpul meu cititor. Să ştiţi că oriunde nu-i Jertfa cea sfântă a Mielului, acolo e moarte sufletească. Să ştiţi că orice casă, orice suflet care n-a aflat şi n-a primit Jertfa Mielului stă sub judecata morţii.

O noapte fioroasă, o teribili noapte sufletească s-a făcut parcă şi în zilele noastre. O noapte plină da urgie şi de prăpăd sufletesc. E plină lumea de prăpăd sufletesc şi de moarte sufletească, pentru că lumea nu cunoaşte şi nu primeşte pe Mielul lui Dumnezeu. Vai ce pu­ţine sunt casele şi sufletele cu „uşiorii” stropiţi de sângele Mielului!

„Şi a zis Domnul către Moise: «Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului»” (Ieş 12, 1-2), O, ce adânc înţeles sufle­tesc este şi în această înştiinţare a lui Dumnezeu! Sângele mielului a fost pentru israeliteni un hotar de viaţă nouă. De la stropirea uşilor cu sângele mielului, Domnul Dumnezeu începe a socoti o lună nouă, un an nou, o viaţă nouă în viaţa şi istoria poporului Său. Timpul petrecut lângă cuptoarele lui Fa­raon nu mai avea nici un preţ înaintea lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu începe a numiră anii israelitenilor numai de la sângele mielului.

Aşa e şi cu viaţa noastră, scumpul meu cititor. Viaţa noastră are preţ numii în lumina Mielu­lui, numai în lumina răscumpărării noastre prin sângele scumpului nostru Mântuitor. Viaţa noastră începe numai de la această dată. Timpul petrecut cu „cărămizile” şi „oalele” diavolului Faraon – tim­pul petrecut în răutăţi şi nepăsare de cele sufleteşti – n-are nici un preţ în ochii lui Dumnezeu. E un timp pierdut pentru noi… pierdut pentru împărăţia lui Dumnezeu. O „lună nouă”, un „an nou”, o viaţă nouă începe în viaţa noastră numai după primirea Mielului, în­cepe numai după ce ne-am stropit „uşiorii” cu sângele Mielului.

Fratele meu, eşti tu într-o „luni nouă”, ori eşti tot la cea veche? Vai, ce de creştini trăiesc o viaţă pierdută… trăiesc o viaţă ce are preţ mare numai în ochii lui „Faraon”.

Israelitenii au mâncat mielul stând gata da plecare. Mielul le-a fost nu numai de apărare contra morţii, ci şi de scăpare din robie şi de plecare spre Canaan, spre ţara făgăduinţei.

Mielul lui Dumnezeu frânge şi lanţurile robiei noastre şi ne deschide drumul spre Canaan. Despre aceasta, în numărul viitor.

«Lumina Satelor» nr. 10 / 3 martie 1929, p. 3

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016