Meditaţii

„Înainte, cu Iisus Biruitorul”

…Iisuse, Preadulcele meu Mântuitor! Sunt 12 ani de când foloseşti în lucrarea Ta acest vas slab şi nevrednic. De multe ori, eu credeam că Tu ai isprăvit cu acest vas. Numai înainte cu câteva luni, îmi aşteptam intrarea în pământ. Dar Tu, Doamne, printr-o minune m-ai întors din calea spre cimitir şi m-ai redat iarăşi luptei. Şi tocmai această minune pe mine mă înfricoşează. Ea pare că îmi spune că Tu, Doamne, mai vrei ceva cu mine, altcum m-ai fi lăsat să intru în pământ.

Tu ai strigat din nou pe robul Tău, iar robul Tău răspunde: Aicea sunt, Doamne!… Iată-mă, Doamne!… (Fapte 9, 4). Stau gata la orice îmi vei comanda Tu. Stau gata şi de plug şi stau gata şi de jertfă. Cu lacrimi de foc eu Te rog, Iisuse Doamne, arată-mi voia Ta, arată-mi porunca Ta, mie şi fraţilor mei, pe care ne-ai strâns în jurul Crucii Tale. Noi nu ne înfricoşăm. Ştim că drumul ce ni-l arăţi nu poate fi altul decât drumul Crucii, drumul suferinţelor, drumul luptelor, drumul jertfelor.

Tu, Doamne, vei arăta fraţilor mei, când vei afla Tu de bine, cum am ajuns la foaia aceasta. Acum Îţi mulţumim că ne-ai cercetat din nou cu furtuna Ta, ca să ne aduci la acest «Isus Biruitorul»… la foaia aceasta, care spune şi ea răspicat că tot ce s-a făcut la Oaste a fost, este şi va fi biruinţa Domnului. Noi am luptat şi El a biruit.

Fraţii mei, plecăm din nou la luptă cu acest «Isus Biruitorul». Plecăm din nou la luptă, gata de orice jertfă.

Pentru Tine, Doamne, suntem gata să jertfim totul, până şi preţul cel mic al vieţii noastre.

Plecăm din nou la luptă şi nu ne înfricoşăm de nimic. Până când Iisus Biruitorul Se află în fruntea noastră, de cine ne vom teme?

Aicea suntem, Doamne, la picioarele Crucii Tale şi aşteptăm voia Ta şi porunca Ta. Stăm gata şi pentru plug şi pentru jertfă. Du-ne la biruinţă prin foc, prin furtuni, prin lupte şi jertfe. În orice noapte am ajunge, arată-ne cu litere de foc porunca Ta că «noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni» (Fapte 5, 29).

La luptă, fraţi ostaşi, la luptă! Cu Iisus Biruitorul, înainte!

Iisuse Doamne, suntem în drum spre Canaan… prin «pustie»… prin ţara luptelor. Dă-ne neîncetat apă din Stâncă, mană din cer şi biruinţă asupra lui «Amalec» (firea cea veche). Condu-ne cu «stâlp de foc» şi cu «nor luminos», ca să păşim înainte cântând, luptând şi biruind – până ce vom trece «Iordanul» şi vom intra în «Canaanul» ce ni l-ai pregătit, ca să trăim cu Tine în vecii vecilor. Amin.

Preotul Iosif Trifa

«Isus Biruitorul» nr. 1 / 6 ianuarie 1935

Istoria unei jertfe / Traian Dorz – Sibiu: Oastea Domnului, 2012, vol. 2