Vedeţi cât de minunat poartă de grijă Dumnezeu de Lucrarea aceasta! Aşa cum scrie în Psalmul 23, pe care l-am citit. Ce minunat spune cântăreţul Domnului în psalmul acesta: „Domnul este păstorul meu”… Ca şi cum numai al meu ar fi, aşa Se poartă cu mine. „El mă paşte”… parcă numai pe mine, „în păşunile cele mai verzi. Mă duce la apele cele mai de odihnă. Îmi întinde masa în faţa potrivnicilor mei. Îmi umple paharul, că dă peste el”. Parcă numai de mine Se ocupă Domnul, atât de multe binecuvântări îmi dă.
Aşa ar putea spune duhul, îngerul minunat al Lucrării Oastei. Câte minunate daruri dă Domnul acestui înger! Căci noi gândim că în cele scrise la Apocalipsa despre îngerii celor şapte Biserici se vorbeşte alegoric despre duhurile cărora Dumnezeu le-a încredinţat să facă lucrările în respectivele Biserici. Şi – cum fiecărui duh ales de Dumnezeu şi încredinţat de Dumnezeu să facă o anumită lucrare într-o Biserică El i-a dat anumite însuşiri, anumite calităţi, anumite binecuvântări – aşa gândim şi despre duhul acela minunat pe care l-a luat dintre cele mai iubite duhuri sfinte, Domnul, şi l-a trimis în noaptea de Anul Nou 1923, ca, prin Părintele Iosif, acest vas ales al Duhului Sfânt, să poată să înceapă să lucreze în ţara aceasta Lucrarea aceasta făcută de – cred că – cel mai frumos, mai intim, mai dulce, mai drag duh pe care l-a avut Domnul lângă El, căruia i-a încredinţat să lucreze, să facă, să înceapă Lucrarea aceasta a Oastei. Că parcă Domnul n-a dat nici unuia cântări aşa de frumoase; adunări aşa de frumoase; lacrimi aşa de scumpe, suflete aşa de dragi, părtăşie aşa de scumpă, binecuvântări aşa de mari cum ni le-a dat nouă şi cum le păstrează între noi [prin] acest duh sfânt trimis de Dumnezeu ca înger al „Bisericii” Oastei Domnului. Ca, prin Lucrarea aceasta, să-i învioreze pe toţi ceilalţi… de-a lungul şi de-a latul acestui pământ.
Spune Goga într-una din poeziile sale: „Privighetori din alte ţări / vin doina să ne-asculte. / La noi sunt cântece şi flori, / şi lacrimi multe, multe”. Oameni credincioşi, de peste cine ştie câte depărtări, vin să vadă, să studieze, să ia parte la o adunare, să se-mpărtăşească dintr-o lucrare, dintr-o bucurie, dintr-o părtăşie frăţească din Lucrarea aceasta. Am stat de vorbă cu mulţi care au venit şi-au spus: „Tot timpul cât am stat în adunarea dumneavoastră, n-am înţeles cuvintele, n-am înţeles cântările, dar am simţit o putere care m-a zguduit tot timpul şi-am simţit că Dumnezeu este în mijlocul vostru”. Aceasta este o dovadă sfântă că Domnul este cu noi, dacă din celelalte, pe care le trăim în fiecare zi [şi cu care] ne-am obişnuit, parcă nu-I simţim cu atâta putere prezenţa în mijlocul nostru. Unde mai sunt cântări aşa de frumoase? Unde mai sunt trăiri aşa de frumoase? Să meargă toţi – şi-au mers destui… şi-au văzut… din mijlocul nostru s-au dus la alţii. Ce-au putut afla? Numai regretul c-au părăsit un loc ca şi care nu mai găsesc altul niciodată. Cum spune o strofă din cântările noastre: „Am fost în mii de locuri moi, / cât lumea-i de frumoasă, / dar nu-i niciunde ca la noi, / în dulcea mea acasă”.
E mare lucru acesta. Dumnezeu ne-a dat aicea tot ce aveam nevoie. Noi n‑avem nevoie să ne ducem la nimeni, nici după cântări, nici după meditaţii, nici după rugăciuni, nici după fraţi, nici după îndemnuri, nici după nimic. Păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt cei care părăsesc Lucrarea aceasta şi se duc în alte părţi. Că nicăieri nu-i ca la noi, în dulcea noastră acasă. Pentru că, aşa cum spune David în Psalmul 23, nouă Dumnezeu ne-a dat tot ce ne priveşte viaţa, evlavia, trăirea, binecuvântările, bucuriile, dacă folosim cu adevărat toate aceste binefaceri şi binecuvântări.
Zic, ne-am obişnuit să ne vedem împreună… ne-am obişnuit. Ne-am obişnuit să vedem la orice adunare feţele cunoscute ale fraţilor şi surorilor noastre. Privind la fiecare, un ochi ne râde, un ochi ne plânge. Şi duioşie, şi dragoste, şi bucurie este, fără să ne spunem nici un cuvânt. Numai ne privim ochii şi ne‑aducem aminte câte avem noi împreună! Câte amintiri frumoase, câte lacrimi, câte rugăciuni, câte bucurii, câte binecuvântări am primit noi de la Dumnezeu! Şi trupeşte, fiecare dintre noi… Aduceţi-vă aminte unde eraţi când aţi venit la Domnul, în Lucrarea aceasta, chiar şi trupeşte. Şi acuma uitaţi-vă unde ajungeţi chiar şi trupeşte. Înconjuraţi de binecuvântări, de bucurii, de copii binecuvântaţi, de fraţi binecuvântaţi, de amintiri binecuvântate – că şi în cer vom avea la ce să gândim din câte am petrecut împreună unii cu ceilalţi.
Noi ne-am iubit din toată inima… Şi-am suferit când nu ne-am văzut unii cu alţii. Dar ne-am rugat şi-am avut lacrimile şi dragostea, aceste două secrete ale Lucrării. Şi dragostea şi lacrimile ne-au ţinut mereu, până când, după ani de zile, iar ne-am revăzut. Şi iarăşi s-a completat un gol, şi iar am fost binecuvântaţi. Şi-acuma noi ne-am obişnuit ca şi cum pentru totdeauna ar fi să fim aşa.
„AM CĂUTAT NUMAI FOLOSUL DOMNULUI ŞI AL LUCRĂRII”
din cuvântul fratelui Traian Dorz la adunarea de consfătuire de la Călan – 22 iunie 1985 / preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3