Omul lui Dumnezeu este şi trebuie să fie cumpătat şi atent în toate lucrurile sale. E adevărat că, muncind bine şi economisind cu grijă, el nu duce lipsă de nimic, dar nu uită nici de datoria de a-I da Domnului partea Sa.
Dacă tot ceea ce a planificat a şi realizat, el ştie că Domnul i-a ajutat.
Dacă Dumnezeu i-a dat mai mult decât îndrăznise să gândească sau să ceară, el nu uită asta.
Dacă, după munca, după răbdarea şi după economia sa, omul sau poporul a ajuns la o stare mai înaltă, mai bună şi mai largă decât se aşteptase, atunci, o, mai ales atunci trebuie să recunoască cu toată smerenia că totul se datorează numai lui Dumnezeu.
Lui, Care i-a dat priceperea prevederii şi i-a dat puterea muncii.
Lui Dumnezeu, Care i-a întocmit condiţiile rodirii şi Care i-a binecuvântat totul cu bucuria izbânzii.
Numai Lui, căci, fără toate acestea date de El, ce s-ar fi ales de întreagă truda noastră?
O, unde este înţeleptul om sau popor care vede acestea? Care din economiile sale să-I facă totdeauna parte şi lui Dumnezeu, din roadele pe care le-a strâns prin ajutorul Său?
Slavă Ţie, numai Ţie, Dumnezeul nostru, căci toate sunt numai din Tine şi prin Tine!
Nimic din ceea ce avem nu-i de la noi:
nici educaţia noastră,
nici numele nostru,
nici averea noastră,
nici realizările noastre.
În toate acestea totul este numai partea Ta. Dacă Ţi-ai lua Tu această parte, noi am rămâne săraci, nebuni, orbi şi goi.
Atunci am putea vedea cu ce ne putem făli.
Şi ce suntem cu adevărat.
O Doamne – şi când totuşi ne închipuim că realizările noastre sunt datorate numai nouă, Te rugăm, iartă-ne orbia. Şi luminează-ne ca să vedem adevărul şi să ne prosternem recunoscători şi smeriţi în faţa Ta.
Amin.
