Pavel, înlănţuitul lui Hristos, în temniţă fiind, dar mai curând înţelegând ca fiind robit de dragostea lui Iisus, în partea a doua a versetului 7 din epistola scrisă lui Filimon îi spune acestuia: „Inimile sfinţilor s-au odihnit prin tine, frate”. Prin odihnă îţi refaci forţele, prin urmare poate fi vorba aici şi de milosteniile făcute creştinilor care sunt numiţi sfinţi. Dar a se odihni inimile sfinţilor în oamenii lui Dumnezeu e o mare taină. Să-şi afle sfinţii odihnă prin noi, ce chemare, ce răspundere, ce frumoasă misiune avem noi, creştinii, ca prin viaţa noastră sfinţii să se odihnească. Când sfinţii se odihnesc, Hristos Se odihneşte, pentru că sfinţii sunt mădulare ale trupului Lui, ei formează Biserica, Trupul lui Hristos.
Un tainic temei că Hristos Se odihneşte în cei credincioşi îl observăm în icoana Învierii, când El smulge din împărăţia iadului pe toţi cei care au murit în nădejdea şi credinţa aşteptării Răscumpărătorului. Înscrişi în potenţă, prin credinţă, în Trupul lui Hristos, mai înainte ca acest Trup să se contureze în pântecele Maicii Domnului, la momentul liturgic al morţii lui Hristos – ca acum două milenii în fiecare Liturghie, de altfel –, El intră cu sufletul Său în iad, umplând prăpastia cu plinătatea fiinţei Sale, care se odihneşte în răscumpăraţii Lui. La fel şi cei care devin moştenitori ai vieţii veşnice, când se fac mădulare ale acestui Trup prin Taina cea mare a Botezului şi prin trăirea vieţii în Iisus Hristos, în Care se îmbracă în adâncurile colimvitrei, toţi aceştia-L odihnesc pe Hristos, şi ei se ihnesc în Hristos. Da, Hristos trebuie să Se odihnească prin noi în toţi creştinii, aşa cum Se odihneşte în toţi sfinţii Lui. O, cu ce bucurie Se odihneşte în toţi aceia care I-au oferit inima şi a căror viaţă a fost o peşteră în care S-a odihnit Fiul lui Dumnezeu!
Ce înseamnă a Se odihni Hristos în noi? Suntem conştienţi că mântuirea stă ascunsă în Tainele Bisericii şi că adunările noastre duhovniceşti ne înflăcărează şi mai mult pentru a-L primi pe Hristos să Se odihnească în fiinţa noastră. Dar ce luptă crâncenă duce diavolul ca să ne abată de la scopul final al hotărârilor noastre pe care le-am luat de a lupta împotriva păcatelor, să rămânem numai la atât, la lupta împotriva păcatelor, la a nu mai fuma, la a nu mai înjura, la a nu mai bea, al a nu mai desfrâna, înşelându-ne că suntem mai altfel decât ceilalţi oameni şi plăcuţi lui Dumnezeu, dar nedesăvârşind schimbarea vieţii noastre prin lucrarea mântuitoare a Bisericii. Lupta perfidă a vicleanului diavol ţine de a-L împiedica pe Hristos să Se odihnească în creştini în tainica cuminecare cu Trupul şi Sângele Său, apogeul liturgic la care suntem chemaţi să ajungem. Dar mulţumim lui Dumnezeu că acum, aşezaţi în albia Bisericii, ştim că Hristos Se poate odihni în noi, El, Care Se plângea odinioară că nu are unde-Şi odihni capul.
Dar Hristos Se ascunde, precum în porunci, şi în sfinţii Lui, în fraţii noştri, în cei din jurul nostru, în semenii care ne-nconjoară. Hristos este prezent în ei, flămând, gol, lipsit, sărac şi are nevoie de perna noastră, de pâinea noastră, de cuvântul nostru, de picătura noastră de apă. Oferindu-le acelora, lui Hristos Îi oferim şi astfel Se odihneşte Hristos în noi. Oastea Domnului este o Lucrare duhovnicească în sânul Bisericii şi, prin rosturile ei, are chemarea de a odihni pe Hristos în comunităţile ei. De aceea, prin viaţa noastră trebuie să facem ca şi alţii, privindu-ne cât suntem de bucuroşi de această odihnire a lui Hristos în noi, să dorească şi ei să facă pasul în această duhovnicească Frăţietate în care Hristos şi sfinţii Lui să se poată odihni.
Într-un reportaj de epocă a unei adunări ad-hoc la sanatoriul din Geoagiu, unde Părintele Iosif era la tratament, se amintea că, în atmosfera înlăcrimată a revederii, „se cântă ca niciodată, inimile tuturor plâng de bucurie, iar duhul Părintelui Iosif se odihneşte în privirile pline de dragoste ale celor ce au venit în semn de recunoştinţă”.
O, cititorule, dacă inimile sfinţilor, ale mai-marilor tăi duhovniceşti, se pot odihni în tine, să ştii că, prin ei, Hristos Se odihneşte. Şi când vei ajunge la porţile eterne ale veşniciei, Hristos te va odihni cu sfinţii în Împărăţia Sa şi sfinţii se vor odihni prin tine de-apururea.
Preot Petru RONCEA
din săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXX, nr. 49 (1234) 2-8 DECEMBRIE 2019
