Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Înţelegem noi harul lui Dumnezeu?

Înţelegem noi harul lui Dumnezeu?

Înţelegem noi harul lui Dumnezeu?

„Ne regăsim, iată, încă o dată în faţa mormântului Părintelui iubit, pe care-l avem cu-atâta stăruinţă în inimi. Ne găsim acum la o sărbătoare ce explică totul în ce priveşte prezenţa noastră aici, pentru că Duhul Sfânt este Cel Care face ceea ce noi vedem şi auzim astăzi. (…)

O, iubiţii mei, cât de plină de învăţătură este Evanghelia de astăzi! Mulţi au vorbit în lume şi lumea îşi caută mulţi dascăli de toate felurile. Dar ce fericit este acela care poate să-nţeleagă măreţia fără seamăn a învăţăturii Mântuitorului şi, cu inimă curată şi nevinovată, să poată răspunde ca şi aceşti oameni: Niciodată n-a vorbit cineva ca Iisus. Evanghelia de la Ioan ne spune că Hristos este Cel ce dă pe Duhul Sfânt. Şi aceasta o spune prin descoperirea Duhului lui Dumne zeu, care s-a făcut la Iordan: Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duhul Sfânt (Ioan 1, 33).

Mântuitorul Hristos este pentru noi, până astăzi, Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Înţelegem noi harul lui Dumnezeu? Ne aflăm atât de mulţi dintre noi, creştinii, şi de-atât de multe ori, în situaţia femeii samarinence, căreia i-a zis Mântuitorul: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-mi să beau! – tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie (Ioan 4, 10). Samarineanca a şi cerut îndată apa cea vie: Doamne, dă-mi această apă! (Ioan 4, 15).

Poate că şi noi am intuit ceva din darul lui Dumnezeu, dar n-am înţeles destul din măreţia şi taina acestui dar. Dar, iată, o zi ca aceasta şi-o adunare ca aceasta ne invită să strigăm şi noi lui Hristos cu cuvintele samarinencei: Domnul şi Mântuitorul nostru atotputernic şi atotbun, dă-ne apa Ta, ca niciodată să nu mai însetăm! Tu ai zis: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea (Ioan 7, 37). O, noi toţi suntem însetaţi; şi nu ne lăsa să nu fim dintre cei care au această sfântă şi dumnezeiască sete. Suntem însetaţi după apa Ta, aşa după cum suntem flămânzi şi doritori după pâinea Ta. Dă-ne nouă apa cea vie! Şi dă-ne pâinea cea vie!… Spuneam aseară că există la creştini o ignoranţă în ce priveşte lucrarea Duhului Sfânt, ca oarecând la acei ucenici din Efes, pe care i-a găsit Sf. Ap. Pavel şi i-a întrebat: Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Iar ei au răspuns: Dar nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt (Fapte 19, 2). Să fim şi noi dintre aceia care-am aflat despre Duhul Sfânt din gura Mântuitorului, a Sfinţilor Săi Apostoli, de la Părintele Iosif – care, printre altele, ne-a lăsat şi cele trei volume despre Duhul Sfânt – şi de la toţi înaintaşii noştri din Oastea Domnului. Să fim dintre aceia care să putem spune: noi ştim că este Duhul Sfânt. Dar ştim totodată că cel ce bea din apa Duhului Sfânt, vrea să bea tot mai mult. Apa Duhului Sfânt este o apă din care cu cât bei mai mult, cu atât mai mult însetezi. Nu bei din această apă numai o singură dată. La Cincizecime, ne spune Sf. Scriptură, ucenicii Domnului „s-au umplut“ de Duhul Sfânt. Inima lor toată, întreaga lor fiinţă, a fost cuprinsă, umplută, luminată şi transformată de Duhul Sfânt. Dar aceasta nu înseamnă că ei s-au şi săturat de Duh Sfânt; primindu-L, ei n-au făcut decât să strige mai departe, ca oarecând samarineanca: Doamne, mai dă-ne această apă, dă-ne-o mereu, şi din belşug!

Într-adevăr, în cartea Faptele Apostolilor, îi întâlnim pe Sfinţii Apostoli din nou rugându-se şi din nou „umplându-se“ de Duhul Sfânt. O dată, şi încă o dată, şi mereu. Evanghelistul Ioan, când îşi scria Evanghelia – şi Sf. Tradiţie ne spune că el avea atunci aproape o sută de ani –, repetă şi el, încă o dată, cum o făcuse mereu de când a băut întâia dată din această minunată şi dumnezeiască apă pe care o dă Hristos: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, căci, iată, până acum însetez. Până acum însetăm şi noi după apa care este Duhul Sfânt. Şi însetăm cu atât mai mult, cu cât o primim mai mult. Cât de mulţumitori trebuie să-I fim Domnului pentru acest dar! Cât de mulţumitori se cuvine să le fim tuturor acelora care ne-au vorbit despre această sete şi despre această apă. Mulţumitori, într-adevăr, am venit şi acum la mormântul Părintelui Iosif, care, în vremea aceasta apropiată de noi, ne-a vorbit ca nimeni altul despre această apă şi ne-a trezit setea şi dorul după apa pe care o dă Mântuitorul. Cu atât mai mulţumitori se cuvine să fim, cu cât darul este nepreţuit. Iată ce se spune despre acest dar în cântările slujbei de la Cincizecime: Duhul Sfânt este lumină şi viaţă şi izvor viu şi înţelegător. Duhul înţelepciunii, Duhul înţelegerii, bun, drept, înţelegător, stăpânitor, curăţitor de păcate, Dumnezeu şi îndumnezeitor, foc şi din foc purcezător, grăitor, lucrător, împărţitor de daruri, prin care toţi proorocii şi dumnezeieştii apostoli, împreună cu mucenicii, s-au încununat. Străină auzire, străină vedere, foc care se împarte spre împărtăşire de daruri.

E ceea ce a spus Mântuitorul, că cel care bea din apa aceasta râuri de apă vie curg din fiinţa lui (Ioan 7, 38). Nu numai că se face primitor al darului, ci se face împărţitor de daruri. Aceasta a spus-o Mântuitorul şi femeii samarinence: Cel ce bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică (Ioan 4, 14).

Constatăm mereu câte daruri extraordinare a revărsat şi revarsă Domnul peste fraţii ostaşi şi peste toţi cei care se adapă şi se hrănesc din cuvintele Părintelui Iosif, ale fratelui Traian, ale fratelui Marini, ale tuturor celor care stau la temelia acestei lucrări duhovniceşti. Cât de exact s-a împlinit cu ei cuvântul Mântuitorului, căci, iată, din fiinţa lor, din mintea şi din inima lor, din gura şi din condeiul lor curg râuri de apă vie. În marea-i bunătate şi dragoste, Hristos, izvorul apei celei vii, îi face şi pe toţi cei ce cred cu adevărat în El astfel de izvoare de apă vie şi curgătoare spre viaţă veşnică. Şi din noi vrea Domnul să facă astfel de izvoare binecuvântate.

Se vorbea aseară de o Cincizecime personală. Primirea darului Duhului Sfânt are, desigur, o dimensiune comunitară. Duhul Sfânt S-a revărsat peste ucenicii Domnului atunci când ei erau toţi împreună în acelaşi loc (Fapte 2, 1). Mântuitorul a promis că acolo unde vor fi doi sau trei adunaţi la un loc în numele Său, acolo va fi şi El, prin Duhul Său cel Sfânt, împreună cu ei. Pe de altă parte însă, această lucrare dumnezeiască are şi o dimensiune personală: Duhul Sfânt vine şi umple fiinţa fiecăruia dintre cei ce sunt gata să-L primească. La Cincizecime, când S-a pogorât Duhul Sfânt, erau adunaţi mulţi oameni la Ierusalim; am auzit în Apostolul de astăzi o impresionantă listă de neamuri care-şi avea reprezentanţii, iudei şi prozeliţi, la marele eveniment al întemeierii Bisericii văzute. Mulţi dintre aceştia au fost „pătrunşi la inimă“ de Duhul lui Dumnezeu şi de cuvântul Evangheliei (Fapte 2, 37) şi astfel, în acea zi, s-au botezat ca la trei mii de suflete (v. 41). Înţelegem însă că au fost mulţi alţii care nu L-au primit pe Duhul Sfânt, care nici nau primit cuvântul propovăduit şi nici nu s-au lăsat botezaţi cu botezul cu Duh Sfânt al lui Hristos. Ba chiar au început să-şi bată joc de cei ce, plini de Duh Sfânt, spuneau, „cu străine glasuri“, pe limba fiecăruia, lucrurile cele minunate ale lui Dumnezeu.

O, să nu fim cumva şi noi printre aceşti nesimţitori şi batjocoritori, pe care nimic nu-i mişcă şi nimic nu-i poate întoarce de la calea lor cea rea! Domnul ne cheamă astăzi, prin trimiterea Duhului Său Celui Sfânt şi prin cuvântul propovăduit cu atâta putere, să ne lăsăm pătrunşi la inimă, astfel încât, plini de lumina şi puterea harului lui Hristos, să mărturisim tuturor despre lucrurile cele minunate ale lui Dumnezeu. Şi tuturor să le spunem despre dragostea lui Dumnezeu, despre setea cea minunată şi despre apa din care, cu cât bei mai mult, cu atât mai mult însetez.”

Părintele Prof. Vasile Mihoc

spicuiri din cuvântul de la Adunarea de Rusalii – iunie 1998

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *