„Oricine va mãrturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mãrturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatãlui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32).
HRISTOS A ÎNVIAT!
Primul cuvânt rostit de Mântuitorul Hristos dupã slãvitã învierea Sa este „Bucurați-vã!” (Matei 28, 9), adresat femeilor mironosițe, care apoi s-au fãcut primele mãrturisitoare bucuroase ale unicului Adevãr de sub soare: Învierea lui Hristos care s-a întâmplat o datã și pentru totdeauna și care ni se oferã și nouã ca dar suprem, pentru a putea intra și noi în viața veșnicã.
Sf. Apostol Pavel ne îndeamnã și el: Bucurați-vã totdeauna în Domnul! Iarãși zic: Bucurați-vã! Blândețea voastrã sã fie cunoscutã de toți oamenii. Domnul este aproape. Nu vã îngrijorați. Bucurați-vã! (Filipeni 4, 4-6).
Dar ce fel de mãrturisire, și cum o putem face, mai ales cu bucurie, acum, când suntem cei mai mulți în așa-zisa izolare, termen pe care personal nu îl agreez, pentru cã a fi acasã cu cei dragi alãturi e starea binecuvântatã de regãsire a sinelui de venire în fire din toatã risipirea prin lumea pãcatului. Însã în epoca post-modernismului, a așa-zisului om nou, aproape totul devine virtual: educația, munca, credința și chiar dragostea. Virtualul este la putere, adjectiv care nu are sinonim. Nu existã alt cuvânt și poate cã ãsta e un semn cã nu avem alternativã. Digitalizarea, mijloacele de comunicare moderne, internetul, telefoanele, tabletele, laptopurile etc., mult-blamate de unii, sunt folosite acum, în starea de excepție, și pentru adunãrile noastre sãptãmânale și chiar pentru cele de peste sãptãmânã, atât în țarã cât și în diaspora. Acum ne mulțumim mãcar cu atât… decât nimic. Dar sã fim cu luare-aminte! Nu putem pune semnul egal între slujbele, adunãrile, transmise live, la care unii stau în fotolii chiar și atunci când vorbesc din cuvântul Domnului și cele îndãtinate. Folosind un gadget, vorbești cu o imagine depersonalizatã în mare mãsurã. Așa cã te dezveți sã mai comunici, te folosești de gadgeturi, cã e mai comod, și ești din ce în ce mai singur. „Comunicare” înseamnã „împãrtãțire”, „cuminecare”, și asta nu se poate face virtual. Imaginea celor care stau împreunã la masã, dar nu comunicã, ci butoneazã, „vorbesc” unul cu altul pe chat e cât se poate de semnificativã pentru tipul de interacțiune la distanțã spre care ne îndreptãm. Ce fac însã cei care nu pot sau nu agreeazã o astfel de mãrturisire, pãrtãșie? Cum și cui mãrturisim acum? Sigur, mai întâi nouã înșine. Cunoaștem pilda în care un predicator dintr-o piațã publicã, care, deși dupã un timp își pierde audiența, continuã sã predice. Întrebat de un copil de ce o face, rãspunde cã el este cel care are acum nevoie sã creadã ceea ce spune…
Rãzboiul nevãzut al vremii noastre se întețește acum, mai ales pe tãrâmul cetãții noastre celei dinlãuntrul inimii și al minții. Acolo trebuie sã credem Adevãrul de crezut și Viața de trãit pentru a putea sã-L urmãm pe Hristos Domnul nostru. El ne cheamã pe toți – preoți, mireni, bãrbați și femei – sã-L urmãm și ne trimite sã-L mãrturisim personal, fiecare în chemarea și locul nostru, purtându-ne crucea prin jertfa de sine, așa cum a omologat-o El, pentru a ne regãsi împreunã în harul Învierii Sale.
Slãvit sã fie Domnul!
Pr. Mihai-Liviu MARICI
