N-AVEAU ÎNŢELEGERE PENTRU CHEMĂRILE SUFLETEŞTI ALE POTOPULUI
… Ca şi pe timpul lui Noe, ştiinţa n-are nici azi ochi să vadă mâna şi mânia lui Dumnezeu dindărătul multelor năpăstuiri ce ne îmblătesc de ani de zile. Semnele şi arătările vremilor aparţin credinţei, de aceea ştiinţa n-are ochi să le vadă şi să le înţeleagă.
Ştiinţa şi învăţaţii n-au înţelegere pentru chemările sufleteşti ale urgiilor din zilele noastre.
Nici ştiinţa, nici oamenii din ziua de azi n-au ochi sufleteşti să vadă mâna şi mânia lui Dumnezeu dindărătul urgiilor ce vin peste noi. Când se va apropia sfârşitul lumii cu: cutremure de pământ, cu semne în lună şi în soare, cu zguduirea pământului (Matei 24), lumea se va prăpădi, citind comunicatele liniştitoare ale Institutului de Meteorologie.
Semnele şi arătările cereşti ce ne urmăresc de ani de zile sunt chemările Domnului… sunt ploi şi furtuni ce ne cheamă să intrăm în corabie. De ani de zile plouă mereu la necazuri şi greutăţi. De ani de zile s-a slobozit peste noi un potop de necazuri şi greutăţi. O mână nevăzută, de sus din cer, parcă ne urmăreşte şi varsă peste noi urgie şi osândă. De ani de zile, Domnul vorbeşte cu noi prin fel de fel de semne şi arătări cereşti, dar noi, ochi avem şi nu le vedem, minte avem şi nu le pricepem. „Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-altul, dar omul n-ascultă“ (Iov 33, 14).
Ca şi lumea de pe timpul lui Noe, noi n-avem ochi sufleteşti să vedem mâna şi mânia lui Dumnezeu dindărătul urgiilor ce s-au slobozit peste noi. Văd oamenii semnele şi arătările cereşti, se înfricoşează de ele, dar n-ascultă chemarea lor: de răutăţi nu se lasă şi în corabie nu intră (intră la crâşmă şi beau „să le treacă de necaz“).
Dragă cititorule! Trăim vremuri biblice. Trăim vremuri ce strigă pe noi şi ne cheamă să intrăm în corabie. Vremile noastre sunt strigarea Domnului: „Treziţi-vă, oamenilor, din răutăţi, căci vin apele morţii… vine ziua cea înfricoşată a urgiei… intraţi în corabia mântuirii“!
Pleacă îndată, dragă suflete, şi intră în corabie! Nu vezi cum cresc apele stricăciunilor? N-auzi cum vuiesc valurile fărădelegilor? Nu vezi cum se îneacă oamenii în potopul răutăţilor? Şi tu stai liniştit?
Eu socot că, după câteva sute de ani, după ce se va fi prăpădit de mult rândul acesta de oameni, urmaşii noştri vor vorbi despre noi şi rândul acesta de oameni, întocmai cum vorbim noi despre oamenii din timpul potopului. Dascălii acelor vremuri vor povesti despre noi copiilor din şcoală, zicând : „Fost-a în vremile acele că oamenii părăsiseră cu totul pe Dumnezeu şi Dumnezeu i-a certat pe ei cu multe pedepse să se întoarcă din calea răutăţilor. Trimis-a peste ei războaie înfricoşate, trimis-a scumpete nemaipomenită, necazuri nemaiauzite, trimis-a secete, grindine, potopuri şi fel de fel de urgii, dar ei nu s-au îndreptat, ci au murit în păgânătăţile lor“.
Un om mă întreba, de ce oare Dumnezeu nu mai face atare minune, poate atunci oamenii s-ar mai înfricoşa. O, dragă suflete, i-am răspuns eu, Dumnezeu face şi azi minuni. E plină lumea şi vremile noastre de semne şi arătări cereşti, numai cât oamenii n-au ochi sufleteşti să le vadă şi să le înţeleagă.
Preot Iosif Trifa, din ”Corabia lui Noe”
– Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
