Cum aş putea eu spune oare
ce dulce e cântarea Lui,
când pentru harul ei cel unic
pe lume-asemănare nu-i?
…Gândiţi-vă la rugăciunea
cea mai înaltă pe pământ,
la clipa când auzul gustă
cel mai dorit şi drag cuvânt,
la slava cea mai fericită
a celei mai cereşti iubiri,
la cea mai caldă-nvăluire
a îngereştilor priviri,
la cel mai plin de frumuseţe,
de dor şi de curaj avânt,
la clipa ce-o trăieşte duhul
credinţei în extazul sfânt,
la negrăita-nfiorare
din sfântul Cerului sărut,
când Dumnezeu se face una
cu gândul care L-a cerut…
Gândiţi-vă…, dar nu pot spune
nimic din cât aş vrea să spui;
mai mult, nespus mai mult ca toate
frumseţile-i cântarea Lui.
– Doar seara, stând pe-un munte, singur,
răpit de-a’ rugăciunii zări,
poţi bănui ceva din harul
dumnezeieştii Lui cântări!
TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
