Iubire, nici nu ştiu să spun
ce bună-ai fost cu mine
căci harul Tău cu cât l-adun
mereu mai mare-mi vine.
Îmi ceri o jertfă, pare foc
şi-mi tremură privirea
dar ea-i doar tainicul mijloc
prin care-mi dai sfinţirea.
Îmi ceri un iad pe-un Paradis
şi-un praf pe-o avuţie,
îmi ceri o clipă cât un vis
şi-mi dai o veşnicie.
Îmi dai o cruce — şi mi-o iei
c-o dragoste voioasă
căci cea mai grea din partea ei
asupra Ta apasă.
Îmi ceri un dar, — îl dau voios
şi de-unde-l iau, tot creşte
căci înmiit mi-ntorci, prisos,
de nu se mai sfârşeşte.
Îmi ceri doar dragostea să dau
c-o inimă grăbită
şi-n veci apoi tot iau şi iau
— Şi unda-i nesfârşită.
Traian Dorz
1 Comment