Acum duminică avem la rând evanghelia cu vindecarea unul slăbănog (Mc 2, 1-12).
În legătură cu această evanghelie, Biserica noastră a rânduit un lucru foarte cuminte. Această duminică – a II-a din post – să fie o duminică a bolnavilor, în care şi mai mult să ne aducem aminte de cei bolnavi şi necăjiţi.
Cercetarea şi ajutorarea bolnavilor este o invitare cerească, ce trece prin toate Scripturile. Mântuitorul a ridicat atât de sus această invitare, încât S-a pus pe Sine Însuşi în chipul celor bolnavi şi năpăstuiţi: „Bolnav am fost şi M-aţi cercetat” (Mt 25, 43).
Răsplata cercetării bolnavilor mare este. Dar să ne gândim şi la ceea ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „A face milostenie mare lucru este şi de mântuinţă, dar mai mare este a scoate pe cineva din rătăcirea necredinţei şi a păcatului, pentru că sufletul nu are răscumpărare nici cu toată lumea”.
A cerceta şi ajuta pe cel bolnav mare şi bun lucru este. Dar odată cu aceasta trebuie să cercetăm şi sufletul lui. Să cercetăm şi boala sufletului său. Căci boala şi încercarea vin tocmai ca o medicină cerească pentru sufletul nostru. Vin tocmai ca o solie cerească pentru trezirea şi întoarcerea noastră la Dumnezeu. Când omul zburdă de sănătate şi bine, cu greu te poţi apropia de el cu cele sufleteşti. Pământul inimii lui e cale bătută şi nu primeşte sămânţa. Dar când soseşte boala şi suferinţa, situaţia se schimbă: pământul s-a muiat şi e gata să primească sămânţa. Boala şi suferinţa sunt plugul cel binecuvântat al Duhului Sfânt, care începe să taie ţelina unui suflet învârtoşat în păcate. Oriunde a început să are acest plug binecuvântat, noi să păşim pe urmele lui cu sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu. La patul bolnavilor, prin spitale şi pe oriunde este un suflet ce suferă, noi să ne apropiem de el cu vestirea mântuirii. Pentru că aici vom avea secerişul cel mai bogat.
– Dar tu unde ai învăţat teologie, bă, de te-ai apucat să predici? îl întreba odată un cărturar pe un ostaş al Domnului.
– La spital! i-a răspuns ostaşul. Am fost odată acolo, greu bolnav, şi a venit la mine un om pe care nu-l mai văzusem niciodată. Spunea că-i ostaş al Domnului. Şi mi-a vorbit cu dragoste despre Mântuitorul, despre Biblie, despre Oaste – şi de atunci Îl cunosc şi eu cu adevărat pe Mântuitorul şi-L vestesc şi eu, după puterile mele. Căci El m-a scăpat din moarte trupească şi sufletească.
Fraţi ostaşi! Alergaţi cu sămânţa Cuvântului pe tot locul pe unde plugul Duhului Sfânt ară cu încercări.
«Isus Biruitorul» nr. 11 / 8 martie 1936, p. 1
Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa
– Sibiu : Oastea Domnului, 2016
