Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home LEGEA LUI HRISTOS

LEGEA LUI HRISTOS

LEGEA LUI HRISTOS

1. În Duhul Legii lui Hristos este unitate, este respect, este părtăşie, este fericirea adevărată.
În lumina acestei Legi, toate celelalte dispar.
Cine slujeşte Legii lui Hristos este binecuvântat şi folositor tuturor semenilor săi.

2. Credinciosul Domnului va trăi şi mai departe, pământeşte, în legea sa, dar prin Hristos va lărgi hotarele acestei legi până la nemărginirea hotarelor Legii lui Dumnezeu.
Şi când toţi vor fi să facă astfel, atunci micile hotare ale tuturor legilor se vor lărgi, se vor întrepătrunde, se vor depăşi până vor deveni iarăşi toate numai Una singură, aşa cum a fost la început.
Toate legile vor deveni o singură Lege.
Toate turmele, o singură Turmă.
Şi toţi păstorii, un singur Păstor – Iisus Hristos (In 10, 16).

3. Oare nu spui cumva cu gura că doreşti să vină Împărăţia lui Dumnezeu, dar cu fapta lucrezi să întinzi tot împărăţia ta şi a aliaţilor tăi lumeşti?
Zici că iubeşti Legea lui Hristos, dar propovăduieşti tot legea ta?
Chemi sufletele în turma lui Iisus, dar le împingi tot în staulul tău?
Vorbeşti Cuvântul lui Hristos, dar îi dai tot interpretarea care aduce folos cauzei tale, nu cauzei Lui?

4. Aşa s a făcut până acum, de o mie de ani.
De acum să nu se mai facă aşa!
Să ne lărgim hotarele.
Să ne facem legile noastre roabe Legii lui Hristos!
Şi să ne lărgim hotarele până la marginile hotarelor Lui.
Atunci legea noastră nu va mai nedreptăţi pe nimeni.
Nu va mai chinui pe nimeni.
Nu va mai ucide pe nimeni.
Ci îi va mântui pe toţi.
Şi în primul rând pe noi, care ne am lărgit (II Cor 6, 13).

5. În oamenii păcatului este întotdeauna o superstiţioasă frică de Dumnezeu.
Ei trăiesc în nelegiuiri,
nesocotesc orice îndemn sfânt, vorbesc orice cuvinte desfrânate şi satanice,
– dar în subconştientul lor, în adâncul fiinţei lor, au o chinuitoare frică de Dumnezeu,
o spaimă de moarte,
o groază necontenită de Judecata Viitoare.

6. Oamenii lumeşti caută să ocolească orice stare de vorbă cu Iisus.
Orice adâncire a Adevărului Veşnic.
Orice împrejurări în care ar ajunge faţă în faţă, singuri, cu Dumnezeu.
În întuneric se tem de orice.
În singurătate le este urât.
În boală se îngrozesc.
În moarte sunt disperaţi.
O, dacă ar veni în braţele Domnului, cât de repede şi de fericiţi ar scăpa de toate acestea!

7. În veşnicie, oamenii lumeşti merg împinşi cu spatele înainte, strângând din ochi, scrâşnind din dinţi, asudând rece şi crispând din mâini,
spre a se mai agăţa de orice, numai să nu meargă.
Ce îngrozitoare este şi boala, şi moartea, şi veşnicia celor ce trăiesc şi mor ca străini şi vrăjmaşi cu Dumnezeu!

8. Nu există om total necredincios!
În fundul inimii sale, chiar şi a celui mai necredincios, este o spaimă de necunoscut.
Groaza de Cel Veşnic.
Cutremurul de întunericul din sine şi din viitorul său.
Spaima superstiţioasă îi umple sufletului nelegiuit orice singurătate şi orice noapte.
De aceea el n ar vrea să audă niciodată de existenţa lui Dumnezeu,
nici de o Judecată a Lui.
O, şi ce salvare de toate acestea ar afla în braţele Domnului!

9. Spre cer, omul necredincios nu vrea să privească niciodată!
Nelegiuitul simte că Acolo Sus el are un duşman a Cărui existenţă este cea mai cumplită şi de neînlăturat ameninţare pentru el.
De aceea, toată lupta lui contra lui Dumnezeu nu este atât de mult de a i încredinţa pe alţii, ci de a se linişti pe sine însuşi şi conştiinţa sa,
care nu se lasă liniştită niciodată.

10. În colţul cel mai ascuns al fiinţei sale întunecate, omul necredincios vede sticlind fioros şi ameninţător mereu Ochiul lui Dumnezeu.
Din adâncul cel mai intim al conştiinţei sale răzbate mereu strigătul care îl umple de frică:
– Vai, şi dacă totuşi este?

11. Prin visurile celui necredincios vin, din lumea tainică a duhului său spre lumea nelegiuită a trupului său, vedenii cărora nu le mai găseşte explicaţii necredincioase.
Din fiinţa cea spirituală îi vin, spre fiinţa cea materială, presimţiri şi înştiinţări ale căror nevăzute legături cu întâmplările văzute îi răvăşesc sufletul.
Îi răstoarnă toate înjghebările ridicate cu atâta nelinişte
şi îi aruncă fiinţa într un vârtej de spaime tot mai mari,
de îndoieli şi chinuri pe care nu şi le poate linişti deplin cu nici o teorie necredincioasă.
Ce îngrozitoare este apoi moartea celor ce luptă contra lui Hristos!
Şi, o, ce fericită ar putea fi cu El!

12. Nu ştim cum şi au sfârşit viaţa ceilalţi vrăjmaşi ai lui Iisus, în afară de Iuda (Fapte 1, 16 20).
Dar suntem încredinţaţi că nici moartea celorlalţi n a fost mai bună.
Noi înşine am văzut chiar în zilele noastre cât de grozavă a fost moartea unora dintre cei care i-au chinuit pe fiii lui Dumnezeu
şi ne înspăimântăm chiar numai gândindu ne.
Şi aşa vor sfârşi toţi.

13. Sunt unele întrebări care nu merită nici un răspuns.
Sunt multe stări în care cel mai înţelept lucru este tăcerea
şi sunt unii oameni cărora nu le mai poţi spune nimic.
Vai de cei cărora nu le mai poţi spune nimic.

14. La întrebările care nu au nimic de-a face cu adevărul,
în stările când oamenii nu pot să-l asculte şi să-l primească
şi inimilor cărora, de prea mult spus şi de prea multe încălcări, adevărul le este cu neputinţă de în¬ţeles,
mai bine să li l taci, nu să li l mai spui.

15. Întrebările unora sunt puse neserios, numai să se afle în treabă
sau numai să se distreze, chinuind.
Sau numai să şi bată şi mai mult joc.
Nevinovatul, când a ajuns în mâinile celui nelegiuit, să fie de la început pregătit pentru moarte.
Numai când omul merge mai dinainte pregătit pen-tru soluţia finală,
– atunci el ştie să vorbească doar ce trebuie.
Şi ştie să tacă atunci când nu merită vorbit.

16. Abia când omul nu şi mai face iluzii de viaţă, atunci ştie să fie atât de serios cu fiecare semen, cu fiecare cuvânt, cu fiecare adevăr cât se cuvine.
Atunci mâinile nu i tremură,
spinarea nu i se încovoaie,
ochii nu i se milogesc,
glasul nu i se văicăreşte,
conştiinţa nu i se leapădă
şi sufletul nu i se târăşte.
Curajul morţii este singura tărie a vieţii.

17. Este fiul lui Dumnezeu acela care rabdă în tă-cere.
Care răspunde cu linişte,
care priveşte cu seninătate,
care tace cu înţelepciune.
El stă în faţa călăilor săi, dar e mai tare ca ei.
El priveşte în ochii fiarelor sale, dar privirea lui este mai puternică decât a lor.
Ochii lor, nu ochii lui sunt nevoiţi să se aplece sau să fugă!

18. O, cât de mare este lupta de duhuri care se dă între ochii care se privesc din cele două părţi ale mesei de judecată!
Ceea ce nu şi pot spune glasurile îşi spun ochii.
Nu există grai pe lume să poată spune atât de mult cât poate spune uneori o privire.

19. Lupta cea adevărată se dă între priviri.
Căci înfruntările cele mai sângeroase se dau între duhuri.
Când săbiile ochilor se încrucişează şi când săgeţile lor se străpung, atunci se dă adevărata bătălie.
Ochii cei care sunt siliţi să se aplece cei dintâi sunt cei învinşi.
Atunci cuvintele nu vor face decât să strângă prada,
să şi îngroape morţii
sau să şi plângă pierderile,
căci lupta s a sfârşit.

20. Nimic pe lume nu poate fi mai puternic decât ochii nevinovăţiei.
„Să mă apere nevinovăţia” se ruga psalmistul Domnului, căci nu poate exista o mai mare apărare decât ea.
Poţi uita orice pe lume, dar privirea unui nevinovat osândit de tine n o vei putea uita niciodată.
Dumnezeule, fă-i pe toţi cei ce-i chinuiesc pe nevi-novaţii Tăi să nu uite niciodată ce au făcut…
Poate asta îi va întoarce la Tine.
Amin.

Răsplata ascultării / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!