Imaginea de mai sus arată o întâmplare din Biblie. Împotriva iudeilor se ridicaseră odinioară duşmani cu război. În faţa vrăjmaşilor, iudeii stăteau puţini şi neînarmaţi. Atunci un erou al iudeilor, cu numele Iuda Macabeul, începu a-şi îndemna poporul „să nu se sperie de venirea neamurilor, ci, aducându-şi aminte de cele mai dinainte ajutoare care s-au făcut lor din cer, să aştepte şi acum de la Cel Atotputernic biruinţă şi ajutor“. Spre îmbărbătarea poporului, Macabeu viteazul spunea tuturor un vis ce l-a avut. Într-o noapte – spunea Macabeu – pe când dormeam îngrijorat şi descurajat de atacul vrăjmaşilor, o vedenie mi s-a arătat în vis. Onia, cel ce fusese arhiereu, om bun, cuvios, cucernic, se ruga cu mâinile întinse pentru toată adunarea noastră. După aceea s-a arătat Ieremia proorocul, care şi-a întins dreapta şi mi-a dat o sabie de aur, zicându-mi: „Ia această sfântă sabie care este dar de la Dumnezeu, prin care vei surpa pe vrăjmaşi“
Viteazul Macabeu a trăit mai departe în puterea acestui vis. Cu acest vis încuraja poporul la luptă şi bi-ruinţă. „Şi pe fiecare dintr-înşii nu atât cu scuturi şi arme îi întărea“, ci spunându-le acest vis vrednic de crezare. În puterea acestei arătări, iudeii au biruit pe urmă armata vrăjmaşilor. (Această istorie se află în cartea a doua a Macabeilor, la cap. 15; în Biblia Societăţii Anglicane, această istorie nu se află.)
Plin de un adânc înţeles creştinesc este această isto-rie. În faţa cumplitului vrăjmaş, Macabeu viteazul s-a încrezut în Domnul şi şi-a îndemnat poporul să aştepte de la „Cel Atotputernic biruinţă şi ajutor“. Macabeu era un viteaz mare, dar puterea şi biruinţa o cerea şi o aştepta de la Domnul. Şi Domnul l-a dus la biruinţă.
Avem şi noi creştinii un vrăjmaş înfricoşător căruia i s-a dat „să facă război cu cei din seminţia femeii“ (Apoc. 12, 17). Diavolul este acest vrăjmaş înfricoşător, şi noi trebuie să purtăm război cu el. În faţa acestui vrăjmaş cumplit şi bine înarmat, „omul nostru cel lumesc“ (I Cor. 2, 14) este slab şi neînar¬mat. Lumea aceasta nu ne poate da nici o putere şi nici un ajutor ca să luptăm împotriva vrăjmaşului dia¬vol şi să-l biruim. Ca să putem purta această luptă, trebuie să fim şi să ne facem un „om duhovnicesc“ (I Cor, 2, 15) şi „să ne îmbrăcăm în omul cel nou“ (Col. 3, 10). În acest înţeles îi îndemna Apostolul Pavel pe efeseni când le scria: „Îmbrăcaţi-vă întru toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva meşteşugirilor diavolului… Drept aceea, încin¬gân¬du vă mijlocul vostru cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu zaua dreptăţii… peste toate luând pavăza credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile vicleanului cele aprinse. Şi coiful mântuirii luaţi şi sabia Duhului Sfânt, care este Cuvântul lui Dumnezeu“ (Efes. 6, 11-17). Între armele cu care îl vom putea birui pe satana, iată, este şi „sabia Duhului Sfânt“. Aceasta a fost sabia ce i s-a arătat lui Macabeu viteazul în vis şi această sabie ne trebuie şi nouă, ca să-l putem birui pe vrăjmaşul diavol. Taina puterii şi biruinţei noastre creştineşti nu stă în puterile noastre, ci stă în puterea ce ne vine de sus. „Prin darul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt“, zicea Apostolul Pavel (I Cor. 15, 10). „Armele luptei noastre nu sunt omeneşti, ci puternice de la Dumnezeu“ (II Cor. 10, 4). Darul şi harul Duhului Sfânt sunt puterea şi biruinţa noastră. O sabie de aur ni s-a dat şi nouă: sabia Duhului Sfânt. Dar această sabie nu se poate câştiga decât printr-o pregătire neîncetată, printr-o încredere desăvârşită în Domnul, prin rugăciune şi printr-o neîncetată predare Domnului. Viaţa noastră este o războire neîncetată cu vrăjmaşul diavol şi trebuie să fie o pregătire şi luptă neîncetată pentru câştigarea acestui război. Fiecare creştin e chemat să se lupte ca „un bun ostaş al lui Hristos“ (II Tim. 2, 3) şi să fie biruitor (Apoc. 2, 7). Dar vai, pentru cei mai mulţi oameni acest război e un război pierdut; i-a biruit cu totul vrăjmaşul diavol şi i-a făcut robii şi prizonierii lui. Te ia o milă când îi vezi pe atâţia oameni în toată firea biruiţi de patimi şi ispite.
Istoria biblică de mai sus îndeosebi către voi se întoarce, iubiţi ostaşi din Oastea Domnului. Să înţelegem din această istorie că puterea noastră de ostaşi luptători nu stă în puterile noastre, ci stă în darul şi harul Celui de sus. Macabeu viteazul o viaţă întreagă a istorisit arătarea cu sabia cea de aur, aşa precum şi Pavel apostolul istorisea pe tot locul despre lumina ce i s-a arătat pe drumul Damascului. Din această arătare de sus au scos Pavel şi Macabeu putere şi biruinţă pentru ei şi pentru alţii. Această „sabie“ şi „lumină“ ne trebuie şi nouă, ca să fim ostaşi biruitori.
Schimbă-ţi ori numele, ori purtările
Pe vremea lui Alexandru Macedon, trăia un tânăr pe care îl chema Alexandru Macedon, ca şi pe marele împărat şi viteaz. Tânărul era foarte mândru de acest lucru şi, cum îi cam plăcea să bea şi să chefuiască, pe la toate chefurile îşi arăta „vitejia“, bătându-se cu toată lumea, făcând scandaluri şi strigând că el se numeşte Alexandru Macedon. S-a întâmplat că împăratul Alexandru Macedon a auzit despre acest lucru, adică a auzit despre tânărul care, prin purtările sale, îi defăima numele. Împăratul l-a chemat pe tânăr la sine. Toată lumea se aştepta să vadă ce va zice Alexandru împăratul. Dar împăratul i-a zis numai atât: Dragă tinere, ori te porţi cum ţi-e numele, ori îţi schimbi numele.
Un înţeles adânc este şi pentru noi creştinii în această istorioară. Că şi noi purtăm numai nume frumoase de creştini: Ioan, Nicolae, George, Dumitru etc., dar faptele noastre sunt fapte de păgâni. Ni se potrivesc şi nouă atât de bine cuvintele ce le-a zis împăratul Alexandru Macedon către tânărul cel nesocotit: ori vă purtaţi după numele ce-l aveţi (de creştini), ori vă schimbaţi acest nume.
Sunt atâţia creştini care, ca şi tânărul de mai sus, batjocoresc numele ce-l poartă, prin purtările şi fărădelegile lor.
Citiri şi tâlcuiri din Biblie : adânciri sufleteşti în Sfintele Scripturi / preot Iosif Trifa. – Sibiu: Oastea Domnului, 2003
