O vorbire a fratelui Gheorghe Hoza, de la nunta de la Bogdăneşti – 16 august 1981
Slăvit să fie Domnul!
Preaiubiţii noştri dragi, n-aş avea ce să vă mai spun, fiindcă fraţii noştri dragi s-au străduit să vă ilustreze, să ridice aici în faţa dumneavoastră numele Aceluia pe care Îl iubiţi atât de mult… Fiindcă dacă nu L-aţi iubi şi nu L-aţi fi iubit, n-aţi fi aici. N-aş vrea ci nimic să mă depărtez nici eu sau să vă spun altceva, fiindcă nu v-am adus altceva nimic, iubiţii noştri dragi, decât numele acesta: Iisus. Poetul nostru zice aşa: „Al Tău Nume nu-i nici unul / dintre câte se rostesc / sau se pot rosti – oricare / ar fi-n graiul omenesc. / Tu – sau noi – Ţi-am dat un Nume / să putem cumva vorbi / despre Tine, Care, altfel / n-am ştiut cum Te numi. / Dar adevăratu-Ţi Nume / e-ntr-un fel în care nu-s / poate nici în Cer cuvinte / ca să poată-aşa fi spus.”
Iubiţii noştri dragi, Numele acesta avem datoria să-L ridicăm şi despre El să vorbim. În capitolul 10, versetul 43 din Faptele Apostolilor zice aşa: „Toţi proorocii mărturisesc despre El. Că nu s-a dat un alt nume oamenilor prin care să fie mântuiţi, decât numele acesta, Iisus”. Despre acesta v-au vorbit fraţii. Despre acesta aţi auzit toată seara aceasta. Şi nu ştiu cum v-aţi simţit dumneavoastră aici, dar eu… eu am simţit că nu mai sunt pe pământ. Fiindcă aici, iubiţii noştri, nu v-a vorbit altcineva, decât Dumnezeu. Psalmul 50 aşa şi începe: „Dumnezeu, da, Domnul vorbeşte şi cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui, din Sion, care este întruparea frumuseţii desăvârşite”. Acesta v-a vorbit. Şi când v-a vorbit El, ce să vă mai vorbesc eu? Eu sunt unul dintre cei care am vrut să ascult cu toată inima. Pentru că aici s-a făcut o lucrare… aici sunt fraţi sfinţi, aici a lucrat Dumnezeu, nu oamenii. Cu gândul acesta, iubiţii noştri, am fost chemaţi fiecare de la ale noastre, ca să ne vedem unii pe alţii; căci prin aceasta ştim că-L iubim pe Dumnezeu, dacă-i iubim din toată inima şi cu tot sufletul nostru pe fraţi.
Spunea un frate mai înainte aici că sunt două porunci: porunca să-L iubeşti pe El şi să-i iubeşti pe fraţi. Eu zic că dacă-i iubeşti pe fraţi oricum ar fi ei („Oriunde-s ei, fă tot şi du-te, / oricâţi sunt ei, fă tot şi stai, / oricum sunt ei, fă tot şi-i caută, / că unde-s ei e-un colţ de rai”, zice poetul nostru drag într-un fragment din poezie), dacă poţi să-i iubeşti pe toţi deopotrivă, pe buni, pe răi, Îl iubeşti pe Dumnezeu. Dumnezeu e întreg în tine şi-L ai pe El. Dacă nu poţi să iubeşti pe fratele tău, dacă nu poţi să ai iubirea aceasta, iubitul meu drag, atunci nu-L iubeşti nici pe Dumnezeu.
Iubiţi-i pe buni, iubiţi pe răii, pe toţi deopotrivă. El ne învaţă: „Să-i iubiţi şi pe vrăjmaşii voştri. Cât atârnă de voi, iubiţi-i pe toţi”. Şi dacă dorul acesta, iubiţii noştri, ne-a pornit de-acasă, dacă dragostea aceasta ne-a făcut să ne întâlnim aici şi să ne putem iubi cu o dragoste fierbinte, Îl iubim din toată inima pe Dumnezeu. (…)
Slăvit să fie Domnul, că stăm aici aşa! Acesta nu-i meritul nostru. Acesta-i meritul Lui! Spuneau fraţii aici că El a fost Acela care ne-a căutat pe noi şi ne-a adus în starea aceasta. Noi nu puteam fi niciodată aici de capul nostru, dar El ne-a adus în starea aceasta în care suntem acum şi ne bucurăm, şi-I dăm slavă. Ne bucurăm mai mult ca [dacă am fi fost] în altă parte. Alţii se bucură în altă parte… S-a înmulţit răul astăzi, dar noi parcă tot am mai sta împreună să cântăm, să-I dăm slavă lui Dumnezeu. Parcă paharul e plin de dă peste el şi totuşi parcă am mai sta să mai bem. Iisus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea”. Câteodată mai strigă… Şi în locul acesta a strigat: „Dacă însetează cineva!…”. O, sufletele noastre, iubiţilor dragi, au însetat; şi Apa aceasta a curs din plin peste inimile noastre, şi suntem aşa de fericiţi aici!… Am dorit aşa de mult să ne vedem iarăşi! (…)
Psalmul 92 zice aşa: „Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău, Preaînalte. Să vestim dimineaţa bunătatea Ta şi noaptea credincioşia Ta, cu instrumentul cu zece coarde, cu alăuta, în sunetele harfei”. Aşa L-am lăudat noi în seara aceasta. Aşa am făcut. Aşa cum El ne-a poruncit, aşa am făcut. Fiindcă toate, toate se fac la ordinul Lui. Şi starea noastră aici, şi venirea noastră aici, şi tot ceea ce se face, iubitul meu drag, s-a făcut numai la ordinul Lui. „De n-ar fi fost de partea noastră, / El, Dumnezeul nostru, El, / de n-ar fi fost de partea noastră / să spună-acuma Israel.” Ce ne-am fi făcut noi, unde am fi fost noi?
Iubiţi fraţi, de aceea trebuie să vorbim despre El. Nu am venit să vă vorbim despre altceva. N-am venit să vă spunem altceva, n-am venit să vă spunem despre minciuni, despre poveşti. Ci am venit, iubiţii noştri, cu dorul acesta să ne întâlnim, să vedem cum stăm noi faţă de un Mântuitor atât de scump, atât de bun, Care ne-a adus aici şi ne-a curăţit, şi ne-a adus în starea aceasta să-L putem înţelege, să-L putem iubi şi să-I sorbim cuvântul din toată inima.
M-am simţit aşa de bine aici la dumneavoastră! De fapt, iubiţilor, am dorit revederea.
Domnul să ne ajute ca şi după revederea aceasta, [cu acest dor] de El să rămânem până la capăt. Să ne ajute, că nu-i mult până atunci: „Puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce are să vină va veni”. El vine! Şi atunci să ne revedem şi Dincolo, în Împărăţia Lui, tot aşa ca şi aici.
Slăvit să fie Domnul!
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 6
