M-ai izbăvit, Iisuse, din mâini de sânge pline
şi mi-ai scăpat viaţa din arşiţa durerii,
m-ai ridicat odată spre culmi aşa senine
– de ce-mi laşi azi secate izvoarele puterii?

Ştii cât mi-a fost odată viaţa plină-plină
cu dulcea, minunata şi sfânta-Ţi armonie,
cum Îţi cântam Iubirea Slăvită şi Divină
– de ce-mi laşi azi doar jalea pe harfa mea pustie?

Mi-ai arătat frumseţea şi harul fericirii
cum unui ars de sete i-arăţi un strop de apă,
– de ce de-atunci, în dorul şi-n chinul ne-mplinirii,
nădejdi făr-alinare tot sufletul mi-l sapă?

O, Tu mă vezi, Iisuse, strigând zdrobit spre Tine
din mijlocul atâtor dureri sfâşietoare;
– când mi-ai scăpat viaţa de-atâtea ori cu bine,
de ce acuma singur mă laşi în luptă, oare?

Îndură-Te de mine când duhul meu slăbeşte
şi când răbdarea zace învinsă de povară;
ori luntrea mea salveaz-o, ori marea-mi potoleşte,
ori inima înalţă-mi, ori fiara mi-o doboară.

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014