Traian Dorz
”Ce frumoase sunt mâinile care aduc flori pentru Crucea Domnului Iisus sau pentru bucuria alor Lui …
Dar ce monstruoase devin multe dintre aceste mâini când ele se umplu cu lepra păcatului.”
1. Printr o fierbinte râvnă şi o neîntreruptă osteneală, noi vom lucra frumos pentru aducerea sufletelor până la Hristos.
Nu numai până la biserică,
sau până la adunare,
sau până la Biblie,
sau până la rugăciunea lui Hristos,
– ci chiar până la El Însuşi. Numai aducerea până la El este cu adevărat fericită.
2. Printr o mărturie lăuntrică, noi aducem o dovadă fericită pe care o simt în toată fiinţa noastră acei care Îl caută şi L doresc pe Duhul Sfânt.
Sufletul credincios care are dovezile roadelor Duhului Sfânt în afara şi înăuntrul său, acela cu adevărat este un slujitor al lui Dumnezeu,
un supus care nu va spune niciodată că are alt îm¬părat decât pe Dumnezeu,
pe Hristosul său.
3. Mâinile oamenilor sunt atât de frumoase când sunt nevinovate, când sunt fragede, când sunt curate!
Dar devin atât de urâte când se murdăresc, când se urâţesc, când se spurcă.
Ce frumoase sunt mâinile copilului unite pentru închinare şi împreunate pentru rugăciune!
Dar ce urâte devin multe dintre aceste mâini când ajung mari, când ajung să fure, să lovească, să ucidă…
4. Ce frumoase sunt mâinile care aduc flori pentru Crucea Domnului Iisus sau pentru bucuria alor Lui
şi mâinile care îmbrăţişează cu dragoste şi strâng cu căldură,
şi mâinile care ajută în ascuns celor lipsiţi,
mâinile care ridică sarcinile de pe umerii celor slabi
şi mâinile care sunt înfrumuseţate de Dumnezeu.
Dar ce monstruoase devin multe dintre aceste mâini când ele se umplu cu lepra păcatului.
5. Ce urâte devin mâinile oamenilor când sunt închircite de lăcomie şi încleştate de pradă!
Când sunt strânse de zgârcenie şi ridicate pumni, în semn de ameninţare!
Când sunt crispate de ură şi mânjite de sânge,
sau îngălbenite de tutun şi slăbănogite de beţie,
sau pătate de vânzări şi ticăloşite de desfrâuri.
O, mâinile acestea urâţite de satana, ce frumoase erau cândva…
6. Cuvântul lui Dumnezeu se găseşte şi în mâi¬nile tale.
Mijloacele de mântuire pentru tine şi pentru alţii se găsesc uneori,
într o anumită măsură,
şi în mâinile tale.
Atunci tu poţi lucra mult pentru mântuirea altora
şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
7. Despre Golgota nu se poate scrie şi citi decât în genunchi.
Nu se poate vorbi şi nu se poate asculta decât cu glasul scăldat în lacrimi,
cu inima scăldată în flăcări
şi cu toată fiinţa scăldată în adoraţie…
Şi nici n ar trebui să se poată altfel, decât aşa.
8. O, Golgota, loc unic, care ne grăieşti nemărginit mai cutremurător decât Sinaiul,
Golgota, munte mai înalt decât Moria şi altar mai sfânt ca Sfânta Sfintelor,
– pe tine am primit nu zece porunci, ci numai una singură, dar înmiit mai cutremurătoare.
Porunca iubirii şi a Jertfei.
9. Lumina ta, Golgota, nu era cea a fulgerelor în¬spăimântătoare ca pe Sinai,
ci lumina negrăită a sărutului lui Dumnezeu, îmbrăţişându-Şi pe cel mai pierdut şi pe cel mai dorit dintre fiii Lui: OMUL.
Jertfa ta nu era jertfa de jos în sus, a unui singur fiu al iubirii, pentru dovedirea unei singure credinţe şi pecetluirea unui singur legământ ca pe Moria,
– ci era negrăita Jertfă de Sus în jos, mai mare decât a tuturor fiilor iubirii,
a tuturor credinţelor şi a tuturor legămintelor ei.
10. O, Golgota, singurul loc ceresc de pe acest pământ unde Dumnezeu, coborându Se, a rămas între noi toţi, al nostru, al tuturor.
O, Golgota, pe tine Îl putem vedea toţi oamenii pe Dumnezeul nostru. Toţi, nu numai unul, ca pe Sinai,
nici numai doi, ca pe Moria,
nici numai trei, ca pe Tabor,
nici numai uneori, ca în Sfânta Sfintelor.
Ci putem veni oricare, oricâţi şi oricând.
11. O, Golgota, câte suflete s au târât spre tine, presărând cu sânge, cu lacrimi şi cu sudoare fiecare urmă a lui Dumnezeu care te a urcat întâi,
lăsându ne şi nouă calea ta sfântă, ca o scară de aur cu capătul celălalt în cer.
12. O, Golgota, Nume cutremurător şi cuvânt unic! Cu o rezonanţă mai înaltă decât toate vuietele furtunilor, decât toate mugetele valurilor, decât toate puterile tunetelor,
tu eşti mai presus decât toate acestea;
până pe vârful tău nu ajung nici unele din ele.
13. Pe vârful tău, Golgota, este numai întunericul supremei lumini şi al supremei dureri.
Plânsul supremei fericiri şi al supremei pocăinţe.
Sărutul supremei iubiri a cerului pentru pământ.
Şi a pământului pentru cer.
14. O, Golgota, nume de lumină, cuvânt de foc, cântare de sânge şi lacrimi – Tu eşti starea negrăită şi strălucită,
îmbrăţişarea lui Dumnezeu,
reîntoarcerea noastră Acasă…
Poarta Cerului,
acoperirea goliciunilor noastre,
Muntele Transfigurării, mai minunat decât Taborul…
15. O, Golgota, înalţă mi credinţa până la pacea ne¬maitulburată şi nemaisfârşită a siguranţei tale,
din care să pot privi la toate vuietele şi la toate fiarele ca la nişte nimicuri depăşite de mult
şi biruite pe totdeauna.
16. O, Golgota, însufleţeşte mi inspiraţia mea, să poată găsi pentru Taina şi descoperirea Ta acordurile de raze şi de lacrimi
după care iubirea mea s ar scufunda tot mai adânc
şi s ar înălţa tot mai sus.
O, Golgota, stare în care L am îmbrăţişat pe Dumnezeu şi din care aş vrea să mă îmbrăţişeze El!
Înălţime pe care am primit mântuirea toată şi de pe care aş vrea să mă primească ea în totul.
Har unde L am aflat pe Hristos şi unde aş vrea să mă afle El.
17. O, Golgota, lumină în care s a deschis înain¬tea mea cerul şi în care aş vrea să se închidă el în ur¬ma mea!
Golgota, o, Golgota, recunoştinţa mea şi adoraţia mea,
slava mea şi dragostea mea,
lacrimile mele şi sângele meu,
moartea mea şi viaţa mea,
fă să te privească pe tine veşnic şi veşnic.
18. La Căpăţâna a fost răstignit Hristos – şi încăpăţânarea L a răstignit.
Căpăţâna omului încăpăţânat Îl răstigneşte mereu pe Domnul şi azi.
Când omul n are în căpăţâna lui înţelepciunea pă¬cii, atunci nebunia încăpăţânării sale îl face răstignitor al mântuirii sale şi al altora.
19. Când oamenii primesc şi ascultă îndemnurile venite dintr o căpăţână ucigaşă, încăpăţânarea lor duce totdeauna la ucideri.
O, cu câtă grijă trebuie să cercetăm bine căpăţâna şi pe cei încăpăţânaţi,
ca să biruim orice încăpăţânare, căci altfel ne va birui ea pe noi.
Vai, pe cât de mulţi dintre cei ce au pornit smeriţi i a biruit şi i a pierdut o încăpăţânare trufaşă!
20. Împreună cu Iisus mereu mai sunt răstigniţi şi alţii.
Nu poţi lua măsuri aspre împotriva lui Iisus, ca aceste măsuri să nu-i atingă şi pe alţii împreună cu El.
Oricine Îl leagă şi-L condamnă şi-L răstigneşte pe Hristos va lega şi condamna şi va mai răstigni împreună cu El încă mulţi de-ai Lui.
Dumnezeule al Îndurării, ai milă de ai Tăi – şi o¬preşte la timp mâna ucigaşă şi chinuitoare pornită împotriva alor Tăi.
Amin.
Traian Dorz
Răsplata ascultării
Scurte cugetări duhovniceşti
Editura «Oastea Domnului», Sibiu, 2006
