Aici la închisoare, fratele Marini era într-o cameră mai mare, împreună cu mai mulţi deţinuţi ţigani, proveniţi din hoţi, tâlhari şi criminali. Aceştia erau nişte oameni foarte răi. Mereu se cer¬tau între ei, vorbeau tot felul de vorbe urâte şi murdare şi înjurau îngrozitor. Fratele Marini le citea din Biblie şi le vorbea despre Domnul Iisus şi despre mântuire. Dar ei nu luau în seamă, râ¬deau de el şi-l batjocoreau, îl înjurau şi-i mâncau mân¬carea. Suferea mult din cauza acestor oameni şi, cum era el mai slab şi mai suferind, începu să se îmbolnăvească.
Dar Domnul nu părăseşte niciodată pe copiii Săi şi l-a izbă¬vit şi pe fratele Marini din această încercare, din această sufe¬rinţă printr-o împrejurare minunată. Lui Dumnezeu nu-I lipsesc niciodată nici mijloacele, nici împrejurările, ca să-i izbăvească pe ai Săi. Şi izbăvirea a venit. Iată şi împrejurarea prin care a venit.
Într-o zi, se deschide uşa celulei, intră un necunoscut şi întreabă:
– Cine este aici învăţătorul Marini?
– Aicea sunt! se aude o voce stinsă dintr-un colţ al celulei.
– Domnule învăţător, eu sunt doctorul Banu. Am auzit despre dumneata că eşti bolnav şi suferind. Am venit să te văd şi să mă interesez de sănătatea dumitale.
Fratele Marini, mirat, răspunde:
– Da, domnule doctor, sunt puţin bolnav, dar Dumnezeu este cu mine şi, dacă va fi voia Lui, mă va face iarăşi sănătos. De unde mă cunoaşteţi?
– Nu vă cunosc, decât doar din auzite. Vă rog să vă îmbră¬caţi şi să veniţi cu mine la infirmerie, să vă fac un consult şi să vedem cu ce vă pot ajuta…
Doctorul Banu
De aici înainte, povesteşte doctorul Banu ce s-a mai întâm¬plat cu fratele Marini. Iată ce spune el:
„La începutul anului 1942, mă aflam în închisoarea din Sibiu ca deţinut politic. Am auzit că la deţinuţii de drept comun se află un învăţător care este bolnav şi care vorbeşte despre Dumnezeu foarte interesant. În mod deosebit, am fost îndemnat de ceva lăuntric să-l caut şi să-l ajut pe acest om, pe care nici nu-l cunoşteam.
Deşi eram şi eu deţinut ca şi fratele Marini, puteam să fac acest lucru, deoarece eram singurul medic din închisoare şi, cum închisoarea la ora aceea nu avea medic, directorul m a rugat să fac eu această slujbă.
L-am chemat la infirmerie pe fratele Marini, unde l am ţinut şi l-am tratat câteva zile, iar după ce s-a făcut sănătos, nu l-am mai trimis în locul de unde a venit, ci l am pus într-o celulă mai mică, cu mai puţini oameni, în apropiere de infirmerie şi de celula în care mă aflam eu. Dar încă din prima zi am căutat să stau de vorbă cu el despre credinţă. Mi se părea curioasă vestea ce auzisem despre el: ca un învăţă¬tor să vorbească despre credinţă! Un preot mai înţelegeam să facă lucrul acesta, dar un învăţător, mă întrebam eu, ce legătură avea el cu treaba aceasta?
L-am întrebat pentru ce este închis, la care el mi-a răspuns:
– Sunt închis pentru credinţă şi pentru Oastea Domnului.
– Cum pentru credinţă şi pentru Oastea Domnului, că şi mama mea este credincioasă şi merge la Oastea Domnului şi n-a închis-o nimeni până acum?
– Păi… domnule doctor, povestea aceasta este ceva mai lungă şi nu ştiu dacă e cazul să o discutăm acum.
Mi se părea foarte curios lucrul acesta şi nu l-am lăsat până ce nu mi-a spus totul. Întâi mi-a spus despre credinţa de formă, fără putere, care se vede, în general, între oamenii de astăzi, care nu-i credinţa adevărată, iar după aceea mi-a vorbit despre credinţa vie şi lucrătoare, care este credinţa cea adevărată. Apoi mi-a vorbit cum un preot de la Catedrala din Sibiu, preotul Iosif Trifa, a lăsat credinţa de formă şi a primit credinţa vie şi adevă¬rată. A primit pe Domnul Iisus prin credinţă, s-a născut din nou şi s-a întors la Dumnezeu. Apoi a chemat şi pe alţii la această credinţă şi aşa s-a format Oastea Domnului.
În timpul când îmi vorbea despre toate acestea, eu îl întrebam mereu: „Unde scrie lucrul acesta?”. Şi el deschidea Biblia şi îmi arăta, întărind cele spuse cu cele scrise în Bi¬blie. Şi pentru prima dată în viaţa mea am simţit cum o putere ieşea din Cuvântul Domnului şi intra în inima mea. Şi – continuă fratele Marini mai departe – un timp i-a plăcut mitropolitului de Oaste şi după aceea nu i-a mai plăcut şi a început să-i facă Părintelui Trifa tot felul de necazuri şi greu¬tăţi; şi astfel s-a ajuns la conflictul de la Oastea Domnului sau la neînţelegerea de la Oastea Domnului.
Mitropolitul a impus Părintelui Trifa anumite lucruri pe care el nu le-a primit şi din cauza asta l-a judecat şi pedepsit cu caterisirea.
Cei mai mulţi ostaşi nu l-au ascultat pe mitropolitul, vă¬zând că n-are dreptate. În schimb, dădeau dreptate Părintelui Trifa şi mergeau mai departe la adunările Oastei, alături de Părintele Trifa. Atunci mitropolitul a început să-i urmărească întocmai ca pe Părintele Trifa şi-i ameninţa cu darea afară din Biserică şi chiar cu închisoarea.
«Unul dintre aceştia am fost şi eu. Am ţinut adunarea Oastei Domnului la Săsciori, comuna mea de naştere. Preo¬tul de acolo ne-a pârât la autorităţi, ne-a dat în judecată şi, la insistenţa mitropolitului, ne-a condamnat şi iată-ne închişi aici, unde ne executăm pedeapsa!…».
Ascultându-l pe fratele Marini cu atenţie despre toate lucrurile acestea, mi se părea că ele sunt adevărate şi, din ce în ce, ele deveneau tot mai interesante. Din când în când, reveneam cu întrebări suplimentare despre unele amănunte pe care nu le înţelegeam. Şi fratele Marini mi le lămurea şi mi le explica din nou mai amănunţit.
Aşa au trecut câteva zile, în care timp eram foarte fră¬mântat sufleteşte. Eu eram frământat, de altfel, mai dinainte cu astfel de probleme ale vieţii, care, acum, în urma discu-ţiilor cu fratele Marini, începeau să mi se lămurească tot mai mult…
Preotul Vonica îl cercetează pe fratele Marini
În acest timp, am văzut că venea mereu la închisoare preotul Vonica şi a stat de vorbă în câteva rânduri cu fratele Marini. L-am întrebat pe fratele Marini de ce tot vine preotul acesta pe la el şi ce legătură are cu el. Prima dată n-a vrut să-mi spună, dar, la stăruinţele mele repetate, mi-a spus următoarele:
«Cunosc pe acest preot de 5-6 ani, de când era student. Eram împreună cu el la redacţia gazetei «Isus Biruitorul» şi ajutam pe Părintele Trifa la redactarea acestei foi. Am lucrat amândoi la aceeaşi masă de scris ani de zile. Şi, la doi ani după ivirea neînţelegerilor dintre Părintele Trifa şi mitropolitul Bălan, el, terminând teologia, s-a lovit de faptul că mitropolitul nu voia să-l hirotonească, să-l sfinţească preot, din cauză că era ostaş de partea Părintelui Trifa.
A stat fără serviciu cam un an de zile, în care timp se şi căsătorise. După un timp, soţia îl zorea să se ducă în audi¬enţă la mitropolitul, să-l roage să-l hirotonească, pentru a putea ocupa undeva un post de preot, ca să-şi poată întreţine familia. Începuseră să vină greutăţile familiale: erau în per¬spectivă să aibă un copil.
Ducându-se în audienţă la mitropolitul, acesta i-a spus că îl face preot şi îi dă post imediat, dacă se leapădă de Părin¬tele Trifa şi, în acest scop, face o declaraţie publică, decla-raţie ce va apărea în gazeta Mitropoliei, «Lumina Satelor».
Grea problemă i-a pus mitropolitul lui Vonica, pe care, la început, n-a vrut s-o primească. Dar fiind silit de greutăţile vieţii familiale şi în special de soţie, care nu era credincioasă, până la urmă, a acceptat această josnică propunere a mitropolitului de a-şi trăda părintele său sufletesc. A scris şi a publicat declaraţia cerută în gazeta «Lumina Satelor», care era gazeta oficială a Mitropoliei Sibiului, după care l-a hiro¬tonit şi l-a făcut redactor la «Lumina Satelor», în locul preo¬tului Secaş, care acum căzuse în dizgraţia mitropolitului.
În această calitate pe care o avea preotul Vonica, din partea mitropolitului, a fost obligat să scrie la gazetă tot felul de articole împotriva Oastei şi a Părintelui Trifa, învinuindu-l şi batjocorindu-l în fel şi chip, aşa cum îi dicta Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Bălan.
Şi acum de ce vine la mine trimis de mitropolitul? Să mă lămurească să fac şi eu ce a făcut el, în schimbul unui servi¬ciu alături de el la «Lumina Satelor». Dar eu nu pot primi lucrul acesta!»
Eu, care pe atunci nu pricepeam nimic în cele ale credinţei, i-am zis: «Du-te, domnule, şi primeşte, că te scoate din închisoare şi-ţi dă şi serviciu! Ce mai vrei?».
Atunci fratele Marini mi-a spus: «Cum să fac eu una ca asta, domnule doctor? Să-mi trădez părintele meu duhovnicesc şi să mă lepăd de el, în schimbul libertăţii şi a unui ser¬viciu ce mi se oferă? Nu pot face lucrul acesta pentru nimic în lumea aceasta!…».
M-am mirat foarte mult, văzând cu ce fel de metode lumeşti încearcă mitropolitul să preseze asupra fratelui Marini, care se afla într-o stare critică, în închisoare şi în su¬ferinţă, pentru ca să se lepede şi să se desolidarizeze de Pă¬rintele Trifa. Fratele Marini se afla acum în situaţia lui Vonica de a-şi trăda părintele său duhovnicesc, dar el n-a făcut ce a făcut Vonica. El a rămas statornic şi credincios Domnului, în starea în care a primit credinţa de la început, alături de Părintele Trifa.
Mai pe urmă l-am cercetat pe fratele Marini zile de-a rândul în celula sa, stând de vorbă cu el despre Domnul Iisus şi despre lucrurile mântuirii. El îmi vorbea cu multă dragoste şi cu multă bucurie despre lucrurile acestea, de parcă eu aş fi fost cel mai apropiat prieten al lui, cel mai bun frate al lui. Dragostea aceasta a lui mă uimea şi mă copleşea şi am început, la rândul meu, să-mi destăinui înaintea lui toate frământările mele sufleteşti, pentru care nu aveam pace şi linişte în inima mea. El mi le lămurea pe toate din Cuvântul Domnului, iar eu îl întrebam mereu să-mi arate unde se află scrisă fiecare problemă pe care mi-o lămurea. Şi el îmi arăta în Biblie locul unde se află scrisă o atare problemă, aşa încât eu nu mai aveam ce spune, decât să-I dau dreptate lui Dumnezeu şi fratelui Marini, care se ocupa aşa de mult de mine.
va urma
Amintiri şi învăţături din viaţa învăţătorului Ioan Marini / Ioan Fulea. – Sibiu: Oastea Domnului, 2013
