„Te rog, ăsta-i drumul?“
Un om beat ce hălăduia pe străzile unui oraş, întreabă pe un trecător: te rog spune-i, ăsta-i drumul ce duce la tren?
O, nu – răspunse cel întrebat – drumul pe care mergi dumneata duce la spital şi la cimitir.
Va fi înţeles oare beatul înţelesul răspunsului?
„Racheta“ sticlei de alcool
De ani de zile, învăţaţii se frământă cu planul unei aşa numite rachete, cu care omul să poată zbura în lună. Un tun uriaş să sloboadă un fel de glonţ uriaş, în care vârându-se 2-3 oameni, să ajungă în lună.
Şi sticla de alcool este o astfel de rachetă. Când se aprinde alcoolul în lăuntrul omului, omul devine o „rachetă“ ce zboară cu o iuţeală extraordinară în direcţia… iadului.
Fiecare sticlă de alcool este o rachetă zburătoare spre iad. Fiecare sticlă de alcool duce grămadă de oameni spre iad.
O veche vorbă spune că se îneacă mai mulţi oameni în pahar decât în mare. În sticla de alcool mor mai mulţi oameni decât în toate războaiele şi nenorocirile din lume.
Câteva pilde luate din Biblie
despre ce lucruri grozave face diavolul cu ajutorul alcoolului
Citind cele de până aici despre ce isprăvi grozave face alcoolul – poate s-ar afla cineva să zică: ei, doar n-o fi tocmai aşa… e prea, prea… se prea exagerează lucrurile… astea sunt numai nişte închipuiri şi ocoşeli omeneşti.
Pentru aceştia şi pentru oricine s-ar mai îndoi că alcoolul este duhul şi lucrul diavolului – vom lua acum în mână Biblia, cartea lui Dumnezeu, în care Dumnezeu a pus adevărul cel veşnic. Şi vom arăta cu Biblia în mână câteva pilde din Biblie despre ce lucruri grozave şi ce biruinţe grozave a făcut şi face diavolul cu ajutorul alcoolului.
În special zguduitoare sunt cele 3 pilde ce ni le arată Vechiul Testament, despre cum au păcătuit şi au căzut cei trei aleşi ai Domnului: Noe, Lot şi Solomon, după ce Satan i-a ispitit cu duhul alcoolului şi al beţiei.
Singure aceste trei pilde înfricoşate ar trebui să-l facă pe orice creştin să fugă de alcool ca de şarpele ce muşcă de moarte trupul şi sufletul omului.
Tot atât de puternice sunt şi pildele şi învăţăturile din Noul Testament. Toată Sfânta Scriptură, de la începutul până la sfârşitul ei, ne arată acest duh al diavolului şi ne strigă să fugim de el.
„Şi s-a îmbătat Noe“ (Facere 9, 26)
Pe al doilea Adam al omenirii, Satan l-a înşelat cu ispita beţiei
Când S-a arătat Dumnezeu lui Noe după potop, i-a zis ca odinioară lui Adam: „Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi feciorii lui şi le-au zis: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi pe el“ (Facere 9, 1).
Această binecuvântare era o a doua facere a lumii, o a doua facere a omenirii.
Potopul s-a gătat cu o împăcare a lui Dumnezeu cu omul. Dumnezeu Se împăcase cu omul. Urma să trăiască pe pământ o omenire împăcată cu Dumnezeu.
Dar Satan nu putea sta liniştit faţă de această înnoire a lumii, a omului. Satan umbla acum să otrăvească şi pe acesta al doilea Adam al omenirii. Aceasta este însuşirea diavolului. El umblă să strice ceea ce lucră Dumnezeu.
Odinioară, în grădina Edenului diavolul a stricat lucrul lui Dumnezeu înşelând pe Adam şi Eva cu un măr frumos la vedere şi dulce la gustare. I-a înşelat cu ispita lăcomiei trupeşti.
Tot cu o astfel de ispită îl înşeală şi pe Noe. „Şi a început a fi Noe lucrător de pământ şi a sădit vie. Şi a băut vin şi s-a îmbătat“ (Facere 9, 26-27).
Frumos la vedere şi dulce la gustare i s-a părut lui Noe rodul viţei, dar vai, pe urmă această lăcomie l-a ameţit, l-a îmbătat. Era ispita Satanei.
Diavolul s-a apropiat de Noe, de al doilea Adam al omenirii, cu ispita beţiei. Şi, vai, l-a biruit şi l-a smintit cu această ispită. „Şi s-a îmbătat Noe“… aceasta era o biruinţă tot aşa de mare ca cea din grădina Edenului: „Şi a gustat Eva din măr…“
Cu ispita beţiei Satan a otrăvit pentru a doua oară pe om şi omenirea. Îndată ce s-a îmbătat Noe, răutăţile şi greşelile au început a curge ca dintr-un izvor. Satan îşi strecurase otrava în sufletul omului şi acum această otravă îşi arată roadele. Beţia lui Noe a fost un izvor de nesfârşite rele şi răutăţi.
„Şi a băut Noe din vin şi s-a îmbătat… Ham a râs de goliciunea tatălui său… şi s-a trezit Noe din ameţeala vinului şi a cunoscut câte i-a făcut lui feciorul cel mai tânăr, şi a zis: «blestemat să fie Ham, pruncul meu, şi să fie slugă fraţilor săi»“ (Facere 9, 20-28).
Când eram prunc la şcoală, dascălul stăruia să ne arate greşeala lui Ham, care a râs de tatăl său. Toată lecţia dascălului se descărca în capul lui Ham.
Greşeala lui Ham, adevărat, a fost mare, dar izvorul greşelii lui e a se căuta tocmai în faptul că „s-a îmbătat Noe“, că de nu se îmbăta Noe, nici Ham nu păcătuia. Îndată ce s-a îmbătat Noe, ca dintr-un izvor au început a curge greşelile şi păcatele. Ham a început a râde, iar Noe, alesul Domnului, a început a… blestema.
Dar urmările beţiei lui Noe încă nu se opresc numai aici. Căci ce ne spune Biblia mai departe? Blestemul lui Noe l-a făcut pe Ham „slugă fraţilor săi“ şi cu asta s-a spart iubirea şi dragostea dintre fraţi. S-a spart pacea şi una-înţelegere din casa şi familia lui Noe. S-a iscat duşmănie între „slugă“ şi „stăpân“ şi această duşmănie a trecut apoi în toată omenirea, pentru că Biblia spune că „din neamurile feciorilor lui Noe s-au împărţit hotarele neamurilor pe pământ“ (Facere 10, 5).
Din beţie izvorăsc şi azi ca dintr-un izvor spurcat tot felul de fărădelegi şi păcate. Câte blesteme nu se fac şi azi din pricina beţiei: blestemă prunc pe tată şi tată pe prunc, soţ pe soţie etc. Beţia sparge şi azi pacea şi bună-înţelegerea din casele oamenilor. N-are dracul nici o altă slugă atât de harnică şi credincioasă ca băutura şi beţia cu ajutorul cărora bogată roadă culege pentru împărăţia iadului.
„Mărul“ cu care diavolul l-a înşelat pe Adam şi Eva este azi paharul de băutură.
Părintele Iosif Trifa, din “Alcoolul duhul diavolului”
