(…) A fost semănată secară. Şi, din anumite cauze, că s-a [secerat] poate prea târziu, s-a scuturat mult din secară. Şi când s-a arat, s-a [îngropat] în pământ şi a rămas [acolo]; şi toamna s-a semănat orz. Primăvara, când a răsărit, nu s-a văzut, până când le-a dat spicul. Atunci s-a văzut că treizeci la sută era secară în orz. Orzul era o minune de frumos. Dar orzul s-a copt mult mai devreme decât secara. Ne-am dus cu combinele lângă ea şi am stat împreună cu inginerii şi ne-am uitat.
Vreau să vă spun [despre această] experienţă şi vă rog, deschideţi-vă inima, să putem înţelege ceva.
Ne-am uitat la ea şi am zis:
– Dacă luăm orzul, distrugem toată secara. Că secara de-abia era în lapte. Şi-atunci am judecat cu toţii:
– Ce să facem?
– Hai să lăsăm să se coacă şi secara.
Am lăsat şi s-a copt şi secara. Dar pe când s-a copt secara, orzul s-a distrus de la sine tot.
Ce vreau să vă spun cu asta? Ce vreau să vă fac să înţelegem cu aceasta? Dumnezeu a rânduit omul cu minte înţeleaptă. Pe pământ, lui i-a dat minte cum să procedeze şi ce să facă. La fel este cu credinţele. La fel este cu cultele. La fel este cu toate credinţele de pe pământ. Ce frumos ar fi dacă fiecare, acolo unde l-a aşezat Dumnezeu (aşa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu), îşi vede de sămânţa lui, de cultura lui, de credinţa lui… Să nu cumva să creadă că în cultura altuia el poate semăna şi din sămânţa lui. Nu se potrivesc! Ele cresc împreună, dar, la vreme, se distrug ori una, ori alta, la maturizare şi la copt, că nu se coc deodată. Nu pot merge laolaltă.
De aceea vă spunem, ca să putem înţelege: Lucrarea Oastei Domnului este o lucrare deosebită de toate cultele şi lucrările de credinţă care astăzi îşi duc lupta de pocăinţă prin viaţa trăită cu Dumnezeu, fiecare. Lucrarea aceasta a Oastei Domnului, Dumnezeu a trezit-o în ţară la noi pentru Biserica noastră Ortodoxă; şi pentru ţara noastră, şi pentru poporul nostru. Şi ce vrem să vă spunem cu aceasta? Vrem să vă deschideţi inimile şi să înţelegem, fraţilor. Biserica noastră a avut nevoie de ea. Nu pentru că Lucrarea Oastei Domnului vrea să aducă reînnoiri sau noutăţi în Biserică. Nu! N-are menirea Oastea Domnului să aducă noutăţi în Biserica Ortodoxă. Ea are menirea să lege firul de credinţă de la vechii noştri înaintaşi, de la părinţii noştri, de unde s-a rupt firul de credinţă.
Auziţi dumneavoastră spunându-se la slujbă aşa de frumos (dar nu se mai prea înţelege astăzi): „Cei credincioşi pentru cei chemaţi să ne rugăm, ca Dumnezeu să le descopere Evanghelia dreptăţii Sale, să-i unească cu sfânta Sa sobornicească şi apostolească Biserică”. (…)
Deci Lucrarea Oastei Domnului nu are (…) de adus noutăţi în Biserică, ci de a lega firul de acolo de unde s-a rupt, ca să devenim cu adevărat creştini care trăim cu Dumnezeu şi cu Hristos.
Vreau să vă citesc ceva din Cuvântul lui Dumnezeu, ceva ce nu vă este străin, nici nou. Cred că aţi mai auzit de multe ori, toţi, despre aceasta: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieţii – pentru că viaţa a fost arătată şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată –, deci ce am văzut, ce am auzit, aceea vă vestim…”. Deci trebuie să înţelegem, fraţilor, că cine nu are părtăşie cu Dumnezeu, cine nu are părtăşie cu Domnul Iisus Hristos nu poate deveni niciodată o făptură nouă. Nu poate scăpa de omul vechi, nu poate scăpa de sinea lui, aşa cum am auzit în seara aceasta aici: „Cine nu se leapădă de sine, cine nu-şi ia crucea şi nu vine după Mine” nu poate să meargă nicicum pe un drum bun.
De aceea, zic, noi nu vrem să aducem o noutate; Lucrarea Oastei Domnului nu aduce o noutate. Căci în Cuvântul lui Dumnezeu găsim scris: „Chiar dacă ai vorbi poporului acestuia în limbi îngereşti şi omeneşti, totuşi nu te-ar asculta”. Căci dacă nu ascultă cineva Cuvântul lui Dumnezeu şi nu primeşte Cuvântul lui Dumnezeu aşa, plin de bucurie, [şi nu e] gata a-l primi pentru mântuirea sufletului aşa cum îl avem scris: curat şi sfânt, putem să-i aducem orice alte veşti, putem să vă aducem veşti îmbucurătoare poate, ori întristătoare sau uimitoare, nu vă folosesc la nimic.
Căci Cuvântul lui Dumnezeu, nu uitaţi, este o sabie cu două tăişuri. Taie şi pătrunde până în adâncul inimii, desparte gândurile, judecă cele mai ascunse simţiri ale omului. Deci de el nu ne putem ascunde şi nu este loc de ascuns.
În seara aceasta aici aveţi Cuvântul lui Dumnezeu. Nu uitaţi: Cuvântul lui Dumnezeu vine din veşnicie şi trece în seara aceasta pe aici către veşnicie. Şi-i cheamă pe toţi aceia care vor să-l primească, să-l iubească şi să se împace cu Dumnezeu prin Cuvântul lui Dumnezeu, să meargă cu el spre veşnicie. Nu ştiam nici noi aceasta când am pornit. Eu vă spun din experienţă, din propria mea viaţă. Dacă ştiam ce vrea Dumnezeu să facă cu mine, eu nu spuneam „Da” niciodată. Eu nu mă întorceam la Dumnezeu. Noi nu vă putem spune pe unde vrea Cuvântul lui Dumnezeu să vă ducă. Dar vrem să vă spunem că Cuvântul lui Dumnezeu vrea să ne lege inima şi să ne închege de înaintaşii noştri, de părinţii noştri. Căci Botezul, Cununia şi altele care se cuprind în Tainele sfintei noastre Biserici sunt nişte Taine ale lui Dumnezeu care s-au păstrat de către Dumnezeu până astăzi. O, dacă am şti noi câţi vrăjmaşi au avut botezurile, câţi vrăjmaşi au avut căsătoriile, câţi vrăjmaşi a avut Biblia… câte Biblii s-au ars în crematorii şi foc, câţi creştini şi-au dat viaţa cu Biblia în mână, câţi au fost sfâşiaţi de fiare, de lei, de tigri, până să ajungă Cuvântul lui Dumnezeu la noi, noi l-am primi în seara asta cu toată recunoştinţa. Şi am înţelege atunci ce înseamnă cuvântul pe care vi l-am spus de prima dată: „Să nu judeci aspru fapta / niciodată-n gândul tău, / că e dincolo iubirea / şi de bine, şi de rău”.
Căci nu prin faptul că noi am iubit pe Dumnezeu suntem aci şi suntem cum suntem. Ci prin faptul că El ne-a iubit pe noi. Şi Şi-a dat ce-a avut mai scump, în locul nostru, ca noi, crezând în El, să avem – aşa cum am auzit – viaţă veşnică.
Deci vă rugăm pe cei care aţi venit ascultători şi pe fraţi, pe toţi. Vă rugăm fierbinte şi vrem să vă spunem cuvânt apăsat şi fierbinte, ca să înţelegem toţi fraţii şi surorile care aţi pus un legământ de ascultare cu Dumnezeu şi care doriţi să fiţi ascultători şi ostaşi vrednici de chemarea pe care ne-a făcut-o Dumnezeu, să înţelegem. Părintele Trifa arăta aşa de clar în scrierile lui: „Un ostaş adevărat nu poate fi decât acela care-şi leagă inima de Golgota, de Jertfa Domnului Iisus şi de Crucea Domnului Iisus”. Şi pentru el e de-ajuns. Aşa cum am auzit: „Căci n-am avut de gând să ştiu altceva între voi, decât pe Hristos şi pe El răstignit”.
Uitaţi-vă cu băgare de seamă. V-am spus că noi vă vestim ceea ce am auzit, ceea ce am primit şi ceea ce Dumnezeu a îngăduit apoi să pipăim poate şi cu mâinile noastre şi [să simţim pe] corpul nostru… ce nu vă mai putem spune. Fiindcă cel care porneşte pe calea mântuirii trebuie să-şi urmeze Mântuitorul. Şi ce S-a întâmplat cu Mântuitorul lui se va întâmpla şi cu el. Numai atunci ştim, numai atunci simţim, numai atunci avem deplina mulţumire şi cunoştinţă clară, când ni se întâmplă şi nouă ce I s-a întâmplat Lui. Ştiţi bine ce a spus în Cuvântul Lui sfânt: „Dacă pe Mine M-au iubit, şi pe voi vă vor iubi. Dacă pe Mine M-au urât, şi pe voi vă vor urî. Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”.
În seara aceasta, Domnul Iisus a fost chemat la nunta aceasta. El este aici. El este aici prin prezenţa Cuvântului Său, prin prezenţa Duhului Său, prin prezenţa puterii Sale veşnice despre care a spus cu sfânta Lui gură: „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor”. Şi aşa cum am auzit aici spunându-se: „Cine are pe Fiul lui Dumnezeu are viaţă. Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu…” se chinuieşte cu alte lucruri, dar nu poate ajunge la viaţa cerută de Dumnezeu.
Toţi oamenii fac mărturii frumoase, din toate credinţele. Toate cultele, să ştim, fac cele mai frumoase mărturii pe care le ştiu despre Domnul Iisus. Şi ei cred că… ce mare bine fac! Facem şi noi mărturii, aşa cum… ni le îngăduie Dumnezeu. Cum le-am putut şi noi înţelege, cum le-am putut strânge, din pipăiri, din văzute, din auzite, din gustări… fiecare cum ne ajută Dumnezeu. Dar eu vă rog frumos, fiţi cu luare aminte puţin. Eu voi citi o mărturisire pe care n‑o mai face omul despre Domnul Iisus, ci o face Dumnezeu. Şi spune aşa de frumos: „Dacă primim mărturisirea oamenilor (adică fiecare cum ştie mai frumos), mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare. Şi mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său”. Nu aşa cum o facem noi, ci aşa cum a făcut-o Dumnezeu. Şi aşa vă rog să o primim, şi aşa să fie. „Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el. Cine nu-L crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut‑o Dumnezeu despre Fiul Său. Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul lui Dumnezeu are viaţă veşnică. Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţă veşnică”.
Deci dacă am crezut până în seara aceasta în Domnul Iisus, dacă am mers [întemeiaţi pe] credinţă, am mers bine. Dar unde te duci [întemeiat] pe credinţă trebuie să ajungi scopul şi ţinta credinţei. Am crezut în El, dar când am crezut în El trebuie să ajungem ca, prin credinţă, să-L dobândim, să-L avem. Numai atunci când Îl avem pe El viaţa noastră primeşte o schimbare din temelie: vorbirea noastră îşi ia o schimbare din temelie; privirea noastră îşi ia o schimbare din temelie. Auzul nostru e altul, simţirea noastră e alta şi viaţa noastră e alta. Aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel când a ajuns şi el [la această stare]: „Acum nu mai sunt eu cel ce trăieşte în mine”. Dar cine este? „Este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel care trăieşte în mine”.
Dumnezeu să ne ajute să înţelegem aceasta, aşa cum am auzit spunându-se şi cum, de fapt, la slujbe se rosteşte de şase, şapte ori într-o duminică: „Pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. (…) Ca să ajungem la cuvântul care spune: „Când Se va arăta El, viaţa noastră”, noi să fim acolo împreună cu El.
Deci El nu este numai atâta cât credem noi, ci El este Pâine, El este Apă, El este Lumină, El este Sare, El este Viaţă, El este Cale, El este Adevăr. Le vrei pe acestea? Pe toate le găseşti în El. Şi le vei avea atunci din belşug, când Îl vei avea pe El Stăpânul tău, Domnul tău şi Dumnezeu tău.
Slăvit să fie Domnul!
O parte dintr-o vorbire a fratelui Vasile Câmpeanu (Ogruţan) de la o nuntă
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 5
