Nepreţuit Prieten al tinereţii mele,
al Tău e tot ce cântă în jurul meu şi-n mine,
a Ta-i grădina scumpă cu stratul ei de stele,
cu lacrima şi roua de crini şi de rubine.
Nedespărţit Prieten al tinereţii bune,
a Ta-i fântâna dulce, ce sânu-mi răcoreşte,
a Ta e pâinea bună cu gust de rugăciune
şi perna-mpărtăşirii ce faţa mi-o sfinţeşte.
Neasemuit Prieten al tinereţii sfinte,
în tot ce-ating pe lume, mă-nfiorez de Tine,
în tot ce-aud descopăr, preadulcile-Ţi cuvinte
şi-n tot ce văd, Ţi-e numai sărutul pentru mine.
Nemaiuitat Prieten al tinereţii scumpe,
pe orice drum m-ai duce, e numai fericire
şi-n orice loc descopăr divina-Ţi mână cum pe
întreaga mea fiinţă revarsă doar iubire.
Ne-nlocuit Prieten al tinereţii dulce,
a Ta-i pe veşnicie fiinţa mea întreagă,
căci nu-i asemeni Ţie, oriunde m-aş mai duce,
nimic pe lumea asta aşa să mă atragă.
Dumnezeiesc Prieten al tinereţii mele,
eu n-am alt rai, şi soare, şi dor, decât pe Tine;
doar Tu-mi eşti toate-acestea – şi mult mai mult ca ele –
cuprinde-mă la sânu-Ţi
şi-n veci aşa mă ţine!…
Traian Dorz,
din “Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
