Noi trăim acum o vreme însemnată în Cuvântul lui Dumnezeu… vremea când se face alegerea.

Noi trăim acum o vreme însemnată în Cuvântul lui Dumnezeu şi aş vrea să v-o spun. Noi trăim în vremea când se face alegerea. Alegerea pentru un viitor care va urma şi alegerea pentru veşnicie. Şi alegerea se face prin trei mijloace.

Spunem lucrul acesta după cum vedem în Vechiul Testament că proorocul Ilie era în peştera aceea şi Domnul i-a spus: „Ieşi afară şi stai înaintea Domnului”. Şi a venit un vânt puternic, dar Domnul nu era în vântul acela. Vântul era numai un slujitor, un trimis înaintea Domnului.

Şi după vânt a venit un cutremur, dar Domnul nu era în cutremurul acela. Cutremurul era un slujitor al Domnului, un trimis înaintea Domnului.

Şi după cutremur a venit un foc, dar Domnul nu era în foc. Focul era slujitorul Domnului trimis înaintea Lui.

Şi după acestea trei, a venit El, Domnul. S-a auzit un susur dulce, blând, şi atunci Ilie nu a mai putut să sufere, ci şi-a acoperit faţa.

Cât timp a fost vântul, cutremurul, focul, nu şi-a acoperit faţa, a stat aşa. Însă când a auzit susurul, atunci abia şi-a acoperit faţa. Ce înseamnă aceasta? Înainte de a veni Domnul, El trimite slujitorii Săi – cum spune că: din vânturi faci flori şi din flacără de foc, slujitori.

Deci te întâmpină vântul şi îşi face lucrarea lui. Despre vântul acesta spune şi Sfântul Ioan Botezătorul: „El este Stăpânul şi lopata este în mâna Lui şi Îşi curăţeşte aria”. Şi atunci Însuşi Stăpânul Hristos Îşi curăţeşte aria. Vântul bate, şi El, cu lopata, ridică sămânţa în sus – că aşa se vântura pe vremea aceea, când nu erau morişti sau batoze aşa ca azi. Tăiam lemne cu piatra, cu calul şi vânturam cu lopata. Arunca stăpânul ariei cu lopata grâul în sus… (prin 1947, în Dobrogea, am văzut acest fel de treierat). Şi vântul bate, şi vântul duce. Duce paiele care au mai rămas, duce pleava, duce corpurile străine, uşoare, şi chiar boabele de grâu care sunt seci, care nu au viaţă; şi pe acelea le duce înainte. Şi pe arie rămâne numai bobul plin şi curat. (Eu am văzut asta, când am lucrat în 1947, în timpul foametei. Tot ce era uşor, totul ducea vântul înainte.) Aceasta este o lucrare pe care o face vântul.

Şi acum, în vremea noastră, chiar în timpul acesta, se face lucrarea vântului. În Cuvântul lui Dumnezeu, vântul este arătat ca învăţătură, cum spune Sfântul Pavel în Epistola către Efeseni: „Să nu fim copii împinşi încolo şi încoace, purtaţi de orice fel de vânt de învăţătură…”. Şi în cartea lui Iov este scris: „Cuvântul în gura ta este vânt”.

Deci o învăţătură oarecare, primejdioasă, este un vânt. Şi vântul acesta suflă – şi suflă în vremea aceasta. Şi sus este uşor, şi sus sunt paie, şi sus este pleavă, şi sus este praf şi boabe uscate, uşoare, seci, goale şi nu rămân, că le duce vântul.

Vedeţi cât de frumoasă se vede astăzi lucrarea vântului? Vântul alege tot ce-i uşor şi tot duce, tot duce înainte. Şi, prin lucrarea Vântului Ceresc, a luat fiinţă Biserica Domnului. Dar prin lucrarea vânturilor rătăcitoare au luat fiinţă atâtea grupări creştine…

Tot ce a fost uşor, vântul a dus şi duce şi astăzi, chiar grupări creştine din mijlocul nostru, din satele noastre… A fost una, şi acum sunt două, iar mâine vor fi trei… iar poimâine vor fi patru sau cinci. Pentru că vântul le tot duce şi duce înainte, se duce şi se duce mereu după alte şi ale grupări.

Dar tot ce e cu viaţă, ce are greutate rămâne pe loc. Şi de aceea Cuvântul spune aşa: „Ei au ieşit din mijlocul vostru, dar nu erau dintre ai voştri”; că dacă ar fi rămas aici, ar fi rămas cu noi. Deci tot ce a fost la ei credinţă, smerenie, nădejde, dragoste, vântul a dus.

Şi, după ce vântul îşi face lucrarea sa, pentru că nu o face deplină, vine focul… Căci vântul nu duce gunoiul. Gunoiul rămâne. Vântul duce ce e uşor, dar gunoiul nu-l duce, acela rămâne. Focul vine pe urmă şi arde totul… După aceea vine Domnul şi Îşi începe iarăşi lucrarea.

Şi sămânţa care a rămas în arie, acei oameni sunt viitorul lucrării lui Dumnezeu pe pământ. Apoi şi ei se frământă pe pământ, unde se seamănă pentru regenerarea neamului, a poporului. Şi prin aceia, prin sămânţa bună care rămâne, prin aceia se vesteşte Evanghelia şi se duce apoi mai departe.

Iar focul curăţeşte tot, căci arde lemnul, arde trestia, arde gunoiul. Focul arde, dar aurul, argintul rămân mai curate, mai strălucitoare. Şi aceasta este de preţ, ceea ce rămâne după foc: sufletele de valoare, sufletele sfinte, care sunt o comoară sfântă pentru Dumnezeu, o comoară pentru Hristos, Care ne-a răscumpărat.

De ce zic aşa? Dumnezeu să aibă milă de noi, pentru ca în vremea aceasta să nu ne găsească pleavă, nici paie, nici praf, nici boabe seci, goale – ci să ne găsească bobul plin, bun de semănat în arie.

Şi, când va veni focul, să nu ne găsească gunoi şi nici trestie, şi nici lemn, că vom arde şi nu am făcut nimic. Să ne găsească Domnul aur şi pietre scumpe care să rămână, că atunci şi viitorul pe pământ, ca şi viitorul în cer, este asigurat.

Domnul să ne binecuvânteze şi să aibă milă de noi. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

83. „LA ÎNCEPUT ERA…”
Vorbirea fratelui Arcadie Nistor la nunta de la Bursuceni – 1982
Strângeţi fărâmiturile, vol 2 / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 –

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *