Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ce se va spune oare despre noi şi felul în care am administrat bunurile şi casele noastre?

Ce se va spune oare despre noi şi felul în care am administrat bunurile şi casele noastre?

Ce se va spune oare despre noi şi felul în care am administrat bunurile şi casele noastre?

Sfântul Apostol Pavel preţuia nespus de mult acele case care au devenit ocrotitoare pentru credincioşi, şi, ori de câte ori făcea urări de sănătate, nu uita o îmbrăţişare şi pentru Bisericile din casele acelora ce s-au făcut una în Domnul Iisus cu credincioşii şi cu fraţii, acoperind cu dragoste nevoile lor (cf. Col 4, 15). Cât de mult iubea el acele case-biserici!… Cu câtă iubire ne adevereşte că Aquila şi Priscila şi-au pus grumazul lor pentru viaţa lui (cf. Rom 16, 3-4). Iar versetul 5, „şi Biserica din casa lor…” ne face să înţelegem cunoaşterea şi predarea lor adâncă, fără de rezerve, Domnului Iisus Hristos şi slujbei Sale, punând totul la picioarele Apostolilor: casele, avutul şi răspunderea; mai ales că trăiau vremurile de restrişte, când se declanşau tot felul de prigoane împotriva creştinismului.

Iată-l pe Gaius, gazda Sfântului Pavel şi a toată Biserica. Era ataşat cu tot ce avea Bisericii şi lui Hristos-Domnul (v. 23; Flm 2). În acest capitol sunt înşiruite multe nume, ca: Febe (Fivi) şi Maria care s-au ostenit mult. Nădejdea şi bucuria Sf. Ap. Pavel pentru aceste suflete se bizuia pe:

– ascultare cunoscută de toţi;

– înţelepciune spre bine;

– nevinovăţie la rău, curăţie şi sfinţenie.

Numele unora sunt foarte cunoscute în Biblie şi se repetă mereu, aproape în toate epistolele pauline (cf. I Cor 16, 19; etc.). Dar când se va citi cartea neamurilor, sus în ceruri, ce se va spune oare despre noi şi felul în care am administrat bunurile şi casele noastre? Ce vom răspunde atunci?

În Sfânta Scriptură, mai găsim şi expresia de „casa mea”. Zice Domnul: „Întoarceţi-vă la Mine şi Mă voi întoarce şi Eu la voi” – zice Domnul Oştirilor (cf. Mal 3, 5-10). În această carte a Bibliei, ca şi în altele, poporul lui Dumnezeu poartă numele de „casă a lui Dumnezeu”.

„Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din venitul tău. Căci atunci grânele îţi vor fi pline de belşug şi teascurile tale vor geme de must” (cf. Pilde 3, 9).

Ezechia a poruncit să se construiască în Casa Domnului cămări (cf. II Cr 31, 11); cămările Casei Dumnezeului nostru (cf. Neem 10, 38). Preotul Şelemia, cărturarul Ţadoc, Pedaia, un levit împreună cu alţii, pentru că le mergea numele că sunt credincioşi, au fost însărcinaţi să facă împărţirile cuvenite fraţilor (cf. Neem 13, 13).

Prin urmare, Casa lui Dumnezeu suntem noi, Biserica vie a Domnului şi Mântuitorului nostru. În Casa Domnului Dumnezeului nostru se cere să fie merinde, zecimile să fie depuse la vistierie, ca să fie merinde în Casa Domnului, ca şi Domnul, la dorinţa noastră, să deschidă stăvilarele cerului şi să verse din belşug binecuvântarea spre binele nostru (cf. Mal 3, 10).

La ce răsplată ne aşteptăm, oare, dacă ştim ce este binele şi nu-l facem?… Noi zicem: „Dumnezeu este Cale”, dar nu căutăm Calea şi să umblăm pe ea. Zicem că „El este Lumina”, şi noi în întuneric ne petrecem viaţa. „El este Adevărul”, şi tot în minciună ne place. „El este dragoste”, şi nu iubim, şi nu ne iubim. „El este înţelepciunea desăvârşită” şi nu-L căutăm. „El este dreptate” şi nu-L dorim. „El este viaţă” şi nu-L cercetăm.

Trăind în aşa nepăsare, vom fi lepădaţi. Unde s-a pomenit ca părinţii să fie în belşug şi desfătare, iar copiii să cerşească, umblând în zdrenţe? De unde belşug, fără izvorul belşugului şi al binefacerilor? Stând la distanţă sau venind necorespunzător chemării, este ca şi cum n-ai veni deloc. El vrea naştere din nou, lepădând mai întâi vechiturile. Fără renunţare la tot ce este lumesc, păcătos, nu poate avea loc procesul duhovnicesc de înnoire.

În Casa Domnului, prin grija permanentă a Duhului Sfânt, nu lipseşte merindea, hrana noastră duhovnicească, dar şi cea trupească; prin faptul că suntem în Hristos-Domnul, trăim şi părtăşia dragostei frăţeşti. Iubind pe Dumnezeu, iubim pe fraţi. Iubirea divină din noi se arată prin aceea că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fraţi rămâne în moarte. În aceasta se vădeşte puterea creatoare, luptătoare şi biruitoare a creaţiei, când la temelia ei stă lucrarea divină a naşterii din nou şi rodeşte roade bune. Credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, lucrarea Duhului Sfânt face să crească şi să rodească.

Pocăinţa este lucrarea omului trezit la realitatea vieţii.

Domnul Iisus a fost înălţat Stăpânitor şi Mântuitor, ca să dea pocăinţa şi iertarea păcatelor (cf. Fapte 5, 31). Iertarea de păcate se primeşte numai prin pocăinţă… Unii vin la Casa Domnului cu minciuna ascunsă de vederea oamenilor, în asemănarea lui Anania şi a Safirei. Să se lepede ei de tot ce au?… Fie şi altfel, numai să figureze printre sfinţi… Şi când vreo mustrare mai aspră le vine pe la urechi, pleacă întristaţi de la Casa Domnului, ca tânărul bogat dinaintea Mântuitorului. Să fie oare chiar aşa? Şi-i zice satana: „Prea exagerat!…”

Biserica din casa ta / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!