Când L-ai aflat cu adevărat pe Mântuitorul şi trăieşti o viaţă nouă cu El, atunci ai o fericire pe care nu ţi-o poate lua, nici tulbura suferinţa, sărăcia, prigoana, boala etc. Mântuitorul dă omului o fericire care nu slăbeşte, ci, dimpotrivă, se întăreşte în suferinţe, în lacrimi, în prigoane. Lumea şi creştinii de azi nu înţeleg însă acest fel de fericiri (unii chiar şi râd de ele). Nu ne înţeleg pentru că n-au gustat şi nu cunosc bucuria şi fericirea cea adevărată ce o dă Mântuitorul şi o viaţă trăită cu El. Oamenii caută fericirea în afară de inima lor şi în afară de Mântuitorul şi de aceea fericirile ce se cântă în strană nu le vedem şi în lume şi în viaţa oamenilor. Nu-i vedem pe făcătorii de pace, pe cei blânzi, pe cei milostivi; dimpotrivă, vedem ura, nedreptatea, prigoana etc.
Cercetaţi cu luare-aminte cele nouă fericiri şi veţi afla că fiecare din ele e legată cu cerul de sus, fiecare pleacă de la inima omului şi se gată cu cerul de sus, fiecare leagă cerul cu pământul şi pe om cu Dumnezeu. Când fiecare om ar căuta şi ar umbla după o astfel de fericire ce-l leagă cu cerul şi cu Dumnezeu, atunci ar avea omul şi omenirea fericire adevărată. Atunci s-ar împlini şi psalmul ce zice: „Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat, adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit, că Domnul va da bunătate şi pământul îşi va da rodul său” (Ps 84, 11-13).
Însetezi tu, cititorule, după o astfel de fericire?
Adânciri în Evanghelia Mântuitorului / preot Iosif Trifa. Ed. a 3-a. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010
