„Şi s-a îmbătat Noe“ (Facere 9, 26)
Pe al doilea Adam al omenirii, Satan l-a înşelat cu ispita beţiei
Când S-a arătat Dumnezeu lui Noe după potop, i-a zis ca odinioară lui Adam: „Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi feciorii lui şi le-au zis: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi pe el“ (Facere 9, 1).
Această binecuvântare era o a doua facere a lumii, o a doua facere a omenirii.
Potopul s-a gătat cu o împăcare a lui Dumnezeu cu omul. Dumnezeu Se împăcase cu omul. Urma să trăiască pe pământ o omenire împăcată cu Dumnezeu.
Dar Satan nu putea sta liniştit faţă de această înnoire a lumii, a omului. Satan umbla acum să otrăvească şi pe acesta al doilea Adam al omenirii. Aceasta este însuşirea diavolului. El umblă să strice ceea ce lucră Dumnezeu.
Odinioară, în grădina Edenului diavolul a stricat lucrul lui Dumnezeu înşelând pe Adam şi Eva cu un măr frumos la vedere şi dulce la gustare. I-a înşelat cu ispita lăcomiei trupeşti.
Tot cu o astfel de ispită îl înşeală şi pe Noe. „Şi a început a fi Noe lucrător de pământ şi a sădit vie. Şi a băut vin şi s-a îmbătat“ (Facere 9, 26-27).
Frumos la vedere şi dulce la gustare i s-a părut lui Noe rodul viţei, dar vai, pe urmă această lăcomie l-a ameţit, l-a îmbătat. Era ispita Satanei.
Diavolul s-a apropiat de Noe, de al doilea Adam al omenirii, cu ispita beţiei. Şi, vai, l-a biruit şi l-a smintit cu această ispită. „Şi s-a îmbătat Noe“… aceasta era o biruinţă tot aşa de mare ca cea din grădina Edenului: „Şi a gustat Eva din măr…“
Cu ispita beţiei Satan a otrăvit pentru a doua oară pe om şi omenirea. Îndată ce s-a îmbătat Noe, răutăţile şi greşelile au început a curge ca dintr-un izvor. Satan îşi strecurase otrava în sufletul omului şi acum această otravă îşi arată roadele. Beţia lui Noe a fost un izvor de nesfârşite rele şi răutăţi.
„Şi a băut Noe din vin şi s-a îmbătat… Ham a râs de goliciunea tatălui său… şi s-a trezit Noe din ameţeala vinului şi a cunoscut câte i-a făcut lui feciorul cel mai tânăr, şi a zis: «blestemat să fie Ham, pruncul meu, şi să fie slugă fraţilor săi»“ (Facere 9, 20-28).
Când eram prunc la şcoală, dascălul stăruia să ne arate greşeala lui Ham, care a râs de tatăl său. Toată lecţia dascălului se descărca în capul lui Ham.
Greşeala lui Ham, adevărat, a fost mare, dar izvorul greşelii lui e a se căuta tocmai în faptul că „s-a îmbătat Noe“, că de nu se îmbăta Noe, nici Ham nu păcătuia. Îndată ce s-a îmbătat Noe, ca dintr-un izvor au început a curge greşelile şi păcatele. Ham a început a râde, iar Noe, alesul Domnului, a început a… blestema.
Dar urmările beţiei lui Noe încă nu se opresc numai aici. Căci ce ne spune Biblia mai departe? Blestemul lui Noe l-a făcut pe Ham „slugă fraţilor săi“ şi cu asta s-a spart iubirea şi dragostea dintre fraţi. S-a spart pacea şi una-înţelegere din casa şi familia lui Noe. S-a iscat duşmănie între „slugă“ şi „stăpân“ şi această duşmănie a trecut apoi în toată omenirea, pentru că Biblia spune că „din neamurile feciorilor lui Noe s-au împărţit hotarele neamurilor pe pământ“ (Facere 10, 5).
Din beţie izvorăsc şi azi ca dintr-un izvor spurcat tot felul de fărădelegi şi păcate. Câte blesteme nu se fac şi azi din pricina beţiei: blestemă prunc pe tată şi tată pe prunc, soţ pe soţie etc. Beţia sparge şi azi pacea şi bună-înţelegerea din casele oamenilor. N-are dracul nici o altă slugă atât de harnică şi credincioasă ca băutura şi beţia cu ajutorul cărora bogată roadă culege pentru împărăţia iadului.
„Mărul“ cu care diavolul l-a înşelat pe Adam şi Eva este azi paharul de băutură.
O istorioară despre via lui Noe
O istorioară din Ţările Răsăritului spune că după ce a scăpat Noe din potop şi a ieşit din corabie, începu a lucra pământul. Umblând şi lucrând încoace şi încolo, îi veni în minte să sădească şi vie. Dar via nu se prindea şi lui Noe îi era necaz.
Atunci, iată, vine diavolul şi îl îmbie pe Noe să-l bage şi pe el ortac la lucru că el ştie ceva de care via se va prinde. Noe se învoi şi rămase ca agoniseala s-o împartă în două, după dreptate.
Atunci Necuratul luă sânge de leu, de porc şi de maimuţă; stropi butucii viei şi via îndată se prinse şi aduse rod.
La cules, Necuratul şi-a luat partea sa cu prisosinţă şi cu toate că Noe a murit demult, dracul îşi ţine şi acum partea sa întreagă.
Şi de când a uns Necuratul butucii viei cu cele trei feluri de sânge, aşa a rămas până azi că băutura îl face mai întâi pe om curajos ca un leu, mai apoi porc ce se tăvăleşte în noroi şi, pe urmă, maimuţă de care râd şi pruncii.
Cele două căruţe
Un căruţaş, întâlnind în drum un altul, voi să-l întreacă.
„Fă-mi loc să trec înainte“, se răsti el către cel ce mergea înainte.
„Dar pe urma mea nu poţi merge?“ – răspunse celălalt.
„Nu, – zise cel dintâi, – pentru că mie mi se cuvine să merg înaintea ta“.
– „Eu duc spirt şi ţuică“.
„Atunci, frate, ai dreptate. Treci înainte pentru că eu duc în căruţa mea coşciuge (sicrie) şi trebuie să merg în urma ta“
Beţia lui Lot
Locul cel mai urât din Biblie ne arată ce poate face diavolul cu ajutorul alcoolului
Din potopul cel de apă scăpase numai Noe şi familia sa; din potopul cel de foc al Sodomei şi Gomorei scăpase numai Lot şi fetele sale.
Dar şi într-un loc şi într-altul, diavolul a alergat să piardă şi pe aceşti scăpaţi. Pe Noe, diavolul l-a smintit cu alcoolul, cu beţia.
El se apropie acum şi de Lot cu aceeaşi înşelăciune. „Iar Lot – ne spune Biblia – s-a temut să rămână în Zoar (unde se rugase de îngeri să-l lase). A rămas pe munte şi a locuit într-o peşteră cu cele două fete ale sale“ În această peşteră s-a petrecut cea mai urâtă istorie din toată Biblia. Fetele lui Lot – temându-se că vor rămânea fără copii – au îmbătat cu vin pe tatăl lor şi s-au împreunat noaptea cu el“ (Facere 19, 30-38).
Ah! Ce lucru grozav a făcut şi aici diavolul cu ajutorul alcoolului. Ah! Cum a stricat şi aici mântuirea celor trei suflete cu ajutorul alcoolului.
Pagina cea mai urâtă din Biblie este o mărturie despre ce poate face alcoolul şi este o strigare să ne ferim de alcool.
Am arătat ce urmări grozave a avut beţia lui Noe. Din această beţie a răsărit vrăjmăşia dintre fiii lui şi dintre neamurile pământului.
Tot atât de grozave urmări au ieşit şi din beţia lui Lot. Biblia ne spune că din zămislirea fetelor lui au ieşit neamul Amoniţilor şi Moabiţilor (Facere 19, 36-38). Ei, bine, cine au fost aceste neamuri? Căutaţi în Biblie şi îi veţi afla pe aceştia Amoniţi şi Moabiţi pe tot locul luptându-se contra planurilor lui Dumnezeu.
Din beţia lui Lot au ieşit aşadar nişte fii ai diavolului. Beţia lui Lot a dat nişte bravi luptători pentru împărăţia iadului.
Tot atât de grozave sunt urmările beţiei şi azi. Prin beţie ajung oamenii fiii diavolului, fiii pierzării. Prin beţie îşi recrutează diavolul luptători pentru împărăţia sa.
Prin beţie se fac cele mai spurcate şi urâte păcate.
Vinul l-a smintit şi pe înţeleptul Solomon
Biblia ne spune că Solomon, alesul şi iubitul Domnului, spre sfârşitul vieţii sale a căzut, a părăsit pe Domnul. „Muierile au abătut inima lui după alţi dumnezei… pe muntele din faţa Ierusalimului a zidit altar pentru idolii femeilor lui, cu care aducea jertfă idolilor“ (I Regi cap. 11). Grozavă cădere!
Să cercetăm puţin cum a putut cădea Solomon în o rătăcire atât de mare. Biblia ne spune şi acest lucru. Ni-l spune însuşi Solomon în cuvintele: „Am hotărât în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în vreme ce inima mă va cârmui cu înţelepciune; să stărui astfel în nebunie până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor“ (Eclesiastul 2, 3).
Eu socot că această hotărâre este începutul şi izvorul căderii lui Solomon. Nu-i vorbă, Solomon a luat această hotărâre nebună cu gând bun de a cunoaşte prostia şi nebunia (Eclesiastul 1, 17), ce o face băutura şi beţia, însă pe urmă Solomon nu s-a mai putut opri din „nebunia“ în care se băgase.
A şi scris Solomon cele mai potrivite învăţături despre beţie la Pilde, cap. 28, vers. 31-34, unde zice: „Nu te uita la băutură când face spume în pahar, alunecă uşor dar pe urmă muşcă ca un şarpe şi înţeapă ca o viperă. Ochii tăi se vor uita după muieri străine şi gura ta va grăi prostii. Şi vei fi ca un om culcat în mijlocul mării şi ca un cârmaci adormit la cârmă“. Ce învăţătură adevărată! Solomon a scos-o şi a scris-o din păţania lui.
O, ce afurisită e băutura! Omul, când „apucă cu băutura“ îşi vede pieirea, dar nu se poate opri.
Solomon simţea şi scria că a pierdut cârma vieţii şi totuşi nu s-a mai putut întoarce din calea pieirii. N-are dracul nici un alt ajutor atât de bun ca băutura şi beţia. Băutura şi „femeile străine“ (aceste două se ţin strâns deolaltă) omoară şi azi cele mai multe suflete. Puţini din cei ce apucă cu băutura se mai întorc înapoi pe cărările vieţii.
O pildă din Noul Testament
Beţia şi jocul au tăiat capul Sf. Ioan Botezătorul
Moartea Sf. Ioan Botezătorul ar trebui să stea neîncetat în faţa noastră şi în gândul nostru căci e plină de adânci învăţături.
Ioan era urât de Irod pentru că îl mustra că ţine pe muierea fratelui său (Marcu 6, 18). Ioan nu putea suferi păcatul, ci striga după el oriunde îl vedea, chiar şi la curtea lui Irod. Desigur, să fi fost un predicator „modern“ din zilele noastre, ar fi închis ochii faţă de păcatul lui Irod (aşa cum se închid şi azi ochii faţă de păcatele celor mari).
Dar diavolul – „tatăl minciunii“ – urăşte cu toate puterile sale adevărul şi pe mărturisitorii adevărului. Aşa a fost şi cu Sfântul Ioan. Prin ura lui Irod şi Irodiada, diavolul umbla să-l piardă pe Ioan. Nu putea însă pentru că Ioan era foarte iubit de popor.
Dar diavolul n-a disperat. Pentru planul lui, a aşteptat un prilej „potrivit“. A aşteptat o zi cu „bun prilej“, iar ziua aceea a fost ziua naşterii lui Irod. A aşteptat dracul ziua beţiei şi a jocului căci, ştia el, tartorul cel bătrân, că atunci e „prilej“ să-l piardă pe Ioan. Şi planul diavolului a reuşit pe deplin. În faţa lui Irod cel beat, diavolul a jucat cu fata Irodiadei. Şi lui Irod cel beat i-a plăcut atât de mult acest joc drăcesc încât pentru el a tăiat capul lui Ioan. Beţia şi jocul au tăiat capul Sfântului Ioan.
Cu ajutorul jocului, o fată mică a tăiat capul unui om mare.
Pentru izbânzile sale, dracul pândeşte şi azi zile cu „bun prilej“. Iar aceste zile sunt şi azi zilele în care se fac beţii şi jocuri. În astfel de zile, „taie“ diavolul şi azi „capuri“ şi ucide suflete. Pe oriunde se fac jocuri şi beţii, se „taie“ şi azi „capuri“, se pierd suflete. Câteodată, pe la jocuri şi beţii se junghie şi se omoară trupuri – dar suflete, regulat, la orice joc şi petrecere.
Durere, şi „ziua numelui “ creştinilor de azi e – ca pe vremea lui Irod – un „bun prilej “ pentru diavolul. În loc de rugăciune, de ziua numelui lor, creştinii de azi fac beţii şi păcate.
Jocul a tăiat capul Sfântului Ioan. Cu ajutorul jocului a secerat diavolul o astfel de biruinţă. De aceea, toţi Sfinţii Părinţi spun că jocurile sunt lucrul dracului şi le osândesc cu cele mai grele cuvinte. Toţi Sfinţii Părinţi, toate canoanele şi toate pravilele osândesc jocurile ca pe lucrul dracului şi pun la afurisanie pe preoţii şi laicii care joacă (vom strânge cândva într-o carte întreagă aceste lucruri).
Din ziua în care jocul a tăiat capul lui Ioan, jocul ar trebui blestemat şi afurisit de toţi creştinii cei adevăraţi.
Dar, durere, jocurile sunt azi apărate de multe ori chiar de cei ce ar trebui să le blesteme.
Alte pilde din Vechiul Testament
În Vechiul Testament mai sunt şi alte multe pilde şi întâmplări despre răutăţile ce le face alcoolul.
Amintim, pe scurt, numai câteva.
David a îmbătat pe Urie
Ca să scape de păcatul desfrânării făcut cu femeia lui Urie, David proorocul, – desigur, la sfatul diavolului – „l-a poftit pe Urie să mănânce şi să bea cu el şi l-a îmbătat“ (II Samuel 11, 13).
Iar după ce planul cu această beţie n-a reuşit, tot diavolul l-a sfătuit pe David să pună la cale uciderea lui Urie.
Tot cu beţia vinului şi a desfrânării l-a smintit diavolul şi pe proorocul David.
Beţia lui Nabel
Şi despre Nabel ne spune Biblia că şi-a sfârşit viaţa cu o beţie.
Când se întorsese Abigail, soţia lui, de la David, unde-i ceruse iertare – l-a aflat chefuit şi „mort de beat“.
„Şi după cam zece zile, Domnul a lovit pe Nabel şi a murit“ (I Samuel, 35, 36-38).
Ospăţul lui Baltazar
Şi la ospăţul împăratului Baltazar din Babilon a lucrat vinul şi beţia.
În stare de beţie, împăratul şi oaspeţii lui au pângărit vasele sfinte aduse din Templul de la Ierusalim.
Această beţie şi pângărire a atras asupra împăratului urgia şi pedeapsa lui Dumnezeu vestită prin acea fioroasă arătare: Mene, Tekel, Fares.
Ce spune înţeleptul Solomon şi înţeleptul Sirah?
„Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile?
Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină?
Ai cui sunt ochii roşii?
Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat.
Nu te uita la vin când curge şi face mărgăritare în pahar. El alunecă uşor, dar pe urmă ca un şarpe muşcă şi înţeapă ca o viperă.
Ochii ţi se vor uita după femeile altora şi inima îţi va grăi prostii.
Vei fi ca un om culcat în mijlocul mării, ca un om culcat pe vârful unui catarg. M-a lovit, dar nu mă doare. M-a bătut, dar nu simt nimic. Când mă voi trezi? Mai vreau vin“ (Pilde 23, 29-35).
„Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase, oricine se îmbată cu ele nu este înţelept“ (Pilde 20, 1).
„Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibează cu carne. Căci beţivul şi cel ce dedă la îmbuibare, sărăcesc“ (Pilde 23, 20-21).
„Nu fi viteaz la vin, căci pe mulţi i-a pierdut vinul“ (Sirah, 31, 29).
„Amărăciunea sufletului este vinul, când se bea mult oftezi şi căderi face.
Vinul şi muierile înşeală pe cei înţelepţi“ (Sirah 19, 2).
„Lucrătorul beţiv nu se va îmbogăţi, cel ce nu bagă de seamă de cele mici, pe încet va cădea“ (Sirah 19, 1).
„Nu te face sărac făcând ospeţe de împrumuturi, când nu ai nimic în pungă“ (Sirah 18, 31).
Ce spun Scripturile
despre cei ce dau altora să bea alcoolul
„Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti… Îşi va veni şi ţie rândul să iei paharul (mâniei) din dreapta lui Dumnezeu“ (Habacuc 2, 15-16).
„Voi aţi dat nazireilor să bea vin şi proorocilor le-aţi poruncit: nu proorociţi. De aceea, iată, vă voi stropi aşa cum stropeşte pământul carul încărcat cu snopi“ (Amos 2, 12-25). Aceste fioroase scutinţe să le ia pe sufletul lor şi cârciumarii!
Ce spun proorocii despre alcool şi beţie
„Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare şi şed până noaptea târziu şi se înfierbântă de vin“ (Isaia 5, 11).
„Vai de cei tari când este vorba de băut vin şi de viteji când e vorba de amestecat băuturi tari“ (Isaia 5, 22).
„Vinul, mustul şi desfrânarea iau minţile omului“ (Osea 4, 11).
„Treziţi-vă, beţivilor, şi plângeţi… văitaţi-vă toţi cei ce beţi vin“ (Ioil 1, 5).
Samson şi Sfântul Ioan Botezătorul
În Biblie sunt arătaţi cei doi aleşi ai Domnului care, încă din pântecele mamei lor, au fost arătaţi ca unii ce nu vor bea vin şi băuturi îmbătătoare, Samson din Vechiul Testament (Judecători 13, 4-5) şi Sfântul Ioan Botezătorul au fost profeţiţi ca unii ce„nu vor bea vin şi băuturi ameţitoare“ (Luca 1, 15).
Ce spune Mântuitorul despre alcool
„Ferice de robul acela pe care, stăpânul său, la venirea lui, îl va afla făcând aşa (priveghind). Dar dacă este un rob rău care zice în inima lui: stăpânul meu zăboveşte să vină, dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor“ (Matei 24, 46-51).
„Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără de veste asupra voastră“ (Luca 21, 34).
„Că precum a fost în timpul lui Noe, aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. Precum era în zilele cele mai dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, aşa va fi şi la venirea Fiului Omului“ (Matei 24, 37-39).
Se spune Sfântul Apostol Pavel despre alcool şi beţie
„Nu vă îmbătaţi de vin, întru care este curvie, ci fiţi plini de Duh Sfânt“ (Efeseni 5, 18).
„Căci cei ce dorm, noaptea dorm şi cei ce se îmbată, noaptea se îmbată. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji“ (I Tesaloniceni 5, 7-8).
„Să trăim frumos ca în timpul zilei, nu în chefuri şi beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă“ (Romani 13, 13).
„Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare ca acestea“ (Galateni 5, 10-21).
„Ci v-am scris să n-aveţi nici un fel de legătură cu vreunul care, măcar îşi zice frate, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau defăimător, sau beţiv, sau răpaci; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi“ (I Corinteni 5, 11).
„Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahiii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici răpitorii, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu“ (I Corinteni 6, 9-10).
Cuvântul Sfântului Apostol Petru
„Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite“ (I Petru 4, 3).
Părintele Iosif Trifa, din “Alcoolul duhul diavolului”
