O, întâia mea credinţă,
eu nu te-am uitat nicicând,
am păstrat curat în suflet
focul tău mereu crescând…
Dacă-n vântul greu al vieţii
uneori părea că-i stins,
el se ridica în urmă
mai înalt şi mai încins.
Dacă umbre-ntunecate
uneori l-au copleşit,
el s-a ridicat în urmă
mai curat şi strălucit.
După fiecare jertfă,
al meu suflet l-a purtat
într-o tot mai dulce vatră,
mai puternic, mai curat.
O, întâia mea credinţă,
cu atât mai mult acum
când m-ai dus atâta cale,
cine mi te-ar frânge-n drum?
Când, prin toate, pân’ la Poarta
Cerurilor m-ai adus,
du-mă, prima mea credinţă,
înc-un pas, pân’ la Iisus.
TRAIAN DORZ din ”Cântări de Sus”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
